OPINII Preţul banilor nu e chiar mic dacă priveşti unde trebuie

Citeam în urmă cu o săptămână des­pre ultima recoltă a Ministerului Finanţelor: o emisiune de obligaţiuni de 500 milioane lei cu scadenţa la cinci ani şi o dobândă de 4,59% pe an. Volumul total al cererii fusese de peste 670 milioane lei, din care băncile au licitat în nume şi cont propriu 633 milioane lei, iar ofertele necompetitive au totalizat 42 milioane lei. Având în vedere că aproape jumătate din inflaţia din ultimele 12 luni (5,2%) a fost provocată de preţurile la combustibil, energie electrică, termică, gaze şi ţigări, ne-am aştepta ca puseul venit dinspre acestea să se atenueze lunile viitoare, un randament de 4,5% pe an în condiţiile de siguranţă maximă şi lipsa a impozitului pe dobândă părând foarte atractiv oricărui investitor de buzunar.

Şi nu compar dobânda la titlurile de stat cu evoluţiile bursiere (care pot da palpitaţii celor care nu privesc cu ochi buni fluctuaţiile principalului), ci o compar cu dobânzile bancare la termen şi sentimentul este, de asemenea, descurajant. Cel puţin privind principalele bănci din sistem. De exemplu, depozitul cu scadenţă la 12 luni are o dobândă care pleacă de la 0,6% pe an la BCR, "urcă" la 0,65% pe an la Banca Transilvania (dar poate ajunge la 0,8% la sume de peste 500.000 lei, palidă consolare!), la CEC e 0,7% pe an, iar la BRD porneşte de la 0,8% şi ajunge la 0,9% la sume de peste 50.000 lei, ca la Banca Transilvania. Asta în condiţiile unei inflaţii care acum sare de 5% şi care ar putea ajunge spre final de an la "numai" 3,6% după estimările BNR, avem randament real negativ în orice scenariu. Se pare că marile noastre bănci nu îşi pot fixa o marjă mai mică de vreo 8%, astfel încât ecartul dintre dobânda la creditele de nevoi personale şi cea la depozitele la termen rămâne foarte generos.

Cu toate astea, există şi alternative de luat în calcul chiar în ograda băncilor, pentru că nu toate plătesc dobânzi ridicol de mici. De pildă, la Unicredit dobânda este între 1,8 şi 1,9% pe an la depozitele la 12 luni, în funcţie de sumă, ceea ce reprezintă un mare salt înainte faţă de exemplele de mai sus. La Libra Bank urcăm deja într-o ligă superioară, cu o dobândă la 12 luni de 2,5% ("doar" 2,25% dacă se optează pentru plata lunară a dobânzii). Totuşi, de mai bine de 3 ori mai mult decât în oferta celor mai mari bănci din sistem. Folosind comparatoarele Conso pentru sume economisite de cel puţin 100.000 lei, mai aflăm că la TBI Bank ajungi chiar la 2,8% pe an pentru un depozit la 12 luni. Asta pentru că, de regulă, băncile mici sunt mult mai darnice şi aşa avem 2,35% la Idea Bank, 2,32% la Leumi, 2,25% la Piraeus (depozitul Star), 2,20% la Credit Agricole, 2,15% la OTP, 2,05% pe an la Patria Bank şi Banca Feroviară (depozitul Intercity). Pro Credit are 2% la "depozitul clasic", Alpha Bank plăteşte 1,95% pe an iar Garanti 1,85%. Mai avem 1,8% la Banca Românească şi 1,75% la Intesa. Întrebarea care s-ar pune în acest caz ar fi de ce ar accepta cineva să îşi păstreze economiile la BCR, CEC, Banca Transilvania sau BRD în condiţiile în care primeşte de câteva ori mai puţin decât la băncile mai mici?

Una dintre explicaţii ar fi că pur şi simplu nu a observat că dobânzile la termen la băncile mari au rămas pe loc, iar la băncile mai mici au început să crească treptat, în pas cu inflaţia. Alt argument este că se gândeşte la "siguranţă", dar dacă eşti prins în plafonul de garantare de 100.000 euro la ce bun să-ţi mai faci griji? Ştiu, în momentul în care problemele sistemului bancar reapar n-ar fi plăcut să te gândeşti că ai putea fi prins între foarfecele fenomenului "bail-in" (salvarea băncilor cu banii deponenţilor şi acţionarilor), dar câtă vreme nu s-au adunat iar norii negri pe bolta lumii financiar-bancare de ce ne-am face griji?