OPINII Propaganda se bazează pe sentimentul de apartenenţă

Să încep cu o mică experienţă personală. În primele zile de instituire a purtării obligatorie a măştii pe stradă, am decis că măsura este inutilă şi mutilantă psihic şi că nu o voi purta indiferent de riscuri. În prima zi am ţinut-o sub barbie pentru că amenzile la început erau enorme şi mă temeam că voi fi surprins de poliţie fără, dar apoi am decis să nu o port şi basta, indiferent de riscuri. Este interesant sentimentul pe care l-am avut când am scos-o complet. Era ceva venit din inconştient şi semăna a culpabilitate, mă simţeam vinovat că mă autoexclud din marea masă a purtătorilor. Toate oile negre încep printr-un sentimnent de vinovăţie, pentru că de-a lungul a milenii, integrarea în grup, în turmă dacă vreţi, ne-a asigurat supravieţuirea. Nu era bine să te plasezi în afara colectivităţii când atacau animalele sălbatice sau triburile rivale. Cine se autoexcludea (sau era exclus) se autocondamna în cele mai multe cazuri.

Numai că, după ce această reacţie venită din subconştient trece şi este contracarată prin argumentele care au stat la baza deciziei conştiente de a refuza practicile majorităţii, în locul culpabilităţii apare un sentiment de mândrie. De la "eu nu sunt că ceilalţi!" spus cu un sentiment de vinovăţie, la "eu nu sunt că ceilalţi!" spus cu mândrie distanţa se poate parcurge foarte repede dacă treci de câteva bariere psihologice.

Ce face însă propaganda când avem un refren recitat de media pe toate canalele principale? Dă senzaţia celor care gândesc emoţional că este trompeta vocilor majoritare, că vorbeşte în numele colectivităţii dacă poate spune acelaşi lucru pe atâtea voci. Mai ţineţi minte cum se petreceau lucrurile în pandemie, când erau plimbaţi pe la toate posturile cam aceiaşi analişti şi experţi ori medici şi care ne spuneau că trebuie să ne temem pentru vieţile noastre? Adăugaţi la conjugarea mesajelor sentimentele de teamă pompate de toţi şi aveam recuperat sentimentul ancestral de pericol la porţile cetăţii şi dorinţa de strângere în turmă pentru a trece cu bine de ameninţările externe.

Cum de au reuşit germanii, care erau un popor normal, tolerant cu alte naţionalităţi înainte de război, să devină agresiv antisemiţi? Find convinşi de canalele media (radiouri şi ziare atunci) că ura faţă de evrei este un sentiment general, dacă tot se vorbeşte toată ziua de asta. Cu un mic grup de propagandă care controlează toate canalele de exprimare se poate isteriza o populaţie cum nu ne imaginam înainte. Vezi şi măcelurile din Rwanda, cu populaţiile hutu şi tutsi alergându-se cu macetele instigaţi pe reţelele radiofonice.

Or, ce avem acum? Sub pretextul că interzicem propaganda inamicilor ideologici (Rusia/Occidentul) se interzic într-o veselie canale media, publicaţii, conturi de Facebook acuzate că fac propagandă. E vorba însă de propaganda celorlalţi, pentru că propaganda noastră, "de bine", a început să ne inunde media de parcă toate televiziunile au fost deja rechiziţionate. Şi unde se poate ajunge de aici? Din păcate, unde s-a ajuns şi în Germania în anii "30. Populaţia bombardată cu ură şi teamă, fără a mai putea să compare versiunea oficială cu alte adevăruri, va deveni dispusă să pună mâna pe arme să regleze situaţia. Şi uite aşa, un război mondial nu mai pare la fel de improbabil, deşi trăiam cu impresia că am învăţat ceva din precedentele. Emoţional, însă, nu am evoluat prea mult, e nevoie doar de o nouă generaţie care să nu aibă întipărită prea tare amprenta traumelor precedentelor generaţii şi de persistenţa propagandei, pentru a ne dezgropa instinctele animalice.