OPINII Unde va ajunge euro/leu? Să ne uităm la zlot, coroană, forint

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 septembrie 2020

Unde va ajunge euro/leu? Să ne uităm la zlot, coroană, forint

La sfârşitul anului trecut, 100 de forinţi valorau 1,445 lei, un zlot polonez era 1,121 lei, iar o coroană din Cehia - 0,188 lei. Euro era, tot atunci, 4,779 lei. Pe 9 septembrie euro ajunsese la 4,859 lei, 100 de forinţi erau 1,357 lei, zlotul era 1,091 lei, iar coroana cehească - 0,183 lei. După cum se vede, leul a pierdut ceva teren în faţa euro în 2020, dar s-a apreciat în faţa monedelor din regiune, care s-au ieftinit chiar binişor în faţa forintului.

Ce s-a întâmplat bun în economia românească de atunci, în afară de anul electoral care trebuie să puncteze bine la imagine indiferent de realitatea economică? Ne-am îndatorat de ne-au sărit capacele, astfel încât anul viitor vom ajunge probabil în jur de 55% din PIB datorie publică (eram la 12% în 2008, dacă aţi uitat cumva), vom merge cu deficitul bugetar spre 10% din PIB până la finalul acestui an, numai veşti fantastice pentru români, cum ar spune un clasic în viaţă.

În pandemie, datoria publică a României, potrivit Eurostat, a crescut cu 265 euro/locuitor, dar în Cehia cu 85 de euro/locuitor. În Ungaria s-a redus cu 635 euro/locuitor, iar în Polonia a scăzut cu 82 euro/locuitor. Parcă am primit o primă pentru succesele la îndatorare şi leul e mai stabil ca niciodată. Aşa să fie oare?

Şi prin 2009 ne miram la un moment dat cum de poate să se devalorizeze atât zlotul şi cum de e atât de stabil leul până când...n-a mai fost la fel de stabil. Dezechilibrele acumulate în economia locală sunt atât de mari încât e greu de crezut că o parte a lor nu va fi corectata şi prin curs. Aşa că n-ar trebui să ezitaţi să mutaţi o parte din bani în euro, fereastra de oportunitate se va închide probabil spre finalul anului electoral.

Un avantaj suplimentar pentru cei care ne conduc în aceste zile este că România are acum imaginea unui stat disciplinat, spre deosebire de oile negre din Polonia sau Ungaria, iar apetitul speculatorilor nu e atât de mare în aceste cazuri, sunt mai uşor de atacat regimuri "iliberale" şi monedele lor. Numai că asta nu ţine loc de repere macroeconomice solide şi pieţele nu au răbdare la infinit. Şi nici BNR nu are resurse la infinit să tot cumpere titluri de stat şi să vândă euro pentru a nu se deprecia leul.

Am mai văzut filmul deprecierii corective după încheierea unui ciclu electoral cu ceva timp în urmă, fenomenul se petrece rapid, cât să nu aibă lumea vreme să transforme leii în valută. Câteva zile de salturi mai mari ale cursului şi apoi iar acalmie, dar la alte niveluri. Cine va muta din timp va fi cel mai câştigat.

Sunt curios cum va reacţiona şi bursa în preajma acestei mişcări corective mai ample. Acţiunile româneşti vor deveni mai ieftine în valută dar pentru asta ar fi nevoie de un exit temporar din partea investitorilor străini care au deja poziţii, altfel ar prinde integral şi deprecierea leului. În mod normal, bursa ar trebui să înceapă la un moment dat o corecţie care să preceadă deprecierea leului, să urmărim mişcările din noiembrie din pieţe. Evident, orice IPO care amâna până atunci lansarea ar putea să aibe surprize.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Cristian, deja deficitul de cont s-a ajustat dupa venirea virusului cu 25-28% si va mai continua ajustarea deficitului.

     

    Mare atentie la asumptiile ca leul se va duce in cap din varful visinului .... deficitul de cont e benzina unei deprecieri sanatoase ... si peste un sfert din "benzina" ...s-a evaporat.  

    nu zic ca nu ai dreptate... dar eu cu greu vad leul peste rezistenta de la 5.0245 eur/ron , poate intepaturi in 5.14 

    p.s. tema de gandire : dc la parlamentarele din 6 decembrie PNL are un avans formidabil fata de PSD asta va fi pro-leu din partea pietelor straine, nu anti-leu ...think for a moment prietene 

    p.p.s. uita=te la eur/usd .. a facut 5 valuri impulsive si tinta e undeva la 1.25 prin noiembrie-decembrie 2020 dupa care avem o corectie spre 1.175-1.15 dupa care 1.38 e urmatorul nivel de atins... ce iti spune tie istoria ca se intampla cand dolarul pica in cap ? eu stiu ca asta e un factor pro-emergente (la nivel de dobanzi si monede) ...tu stii altfel ?  

    mare atentie cu ce asumptii lucrezi.

    inca ceva... just for fun... uita-te pe un ch art gbp/ron pe monthly (minim 10 ani in ch art) ... vezi si tu ce vad eu ? bear flag-ul ala imens cu tinta 4.10-4.15 ron / 1 gbp !?!?!?!? :)) Numa' bine sa facem bani de-o ciunga! :) Dar sa fie cu protectie desigur :))))))))))))))))))))))))))))) )  

    1. dc desigur PSD are majoritate minora sau confortabila... leul se va duce dracu ' big time

      Stau si ma gandesc dupa care sa ma iau, dupa Neti, dupa Nostradamus sau dupa Valentin? Cred ca totusi Vali e mai bun. Daca pe langa graficele alea frumoase si colorate isi mai aduce cartile de tarot si globul de cristal, Vali ne calculeaza viitorul si cu patru zecimale si cu grad de certitudine de 120%, ceva ce nu s-a mai vazut nici la marile banci de investitii...

      :)

      as fi apreciat un comentariu sau un raspuns din aria articolului - monede / macrotendinte / analiza tehnica pe grafice, etc... totusi... am facut un efort de rationare pentru comentariul meu si ma asteptam la raspunsuri/reactii (poate chiar de la autor) cu o buna fundatie de argumentare .... dar cred ca e mai usor sa ne tinem de mistouri decat sa aducem plus-valoare

      A prins și el ocazia undeva sa se arate deștept :)) unul care știe tace și face, nu se apucă să dea lecții.

      '' unul care știe tace și face, nu se apucă să dea lecții.''

      sa inteleg ca majoritatea tacuta ...tace si face?  

      Doamne, atunci avem un intreg popor de specialisti cunoscatori care...tac si fac.

      Chiar atat de putina incredere ai in forta comunicarii ?  

    Vali, iara dai profetii? Esti ridicol deja. Nimic nu s-a adeverit de cand ciripesti. Te urmaresc de ceva vreme.

    1. e o analiza , nu o profetie

      uita-te pe datele legate de deficitul de cont si pe ceilalti indicatori 

      Da, dar folosesti analiza tehnica ca sa prevezi viitorul...ceea ce e o falsitate. Ai tot vb de valurile lui Elliott, despre nu stiu ce cutremure in California, chestii FX, indici si multe multe altele. Imi dau seama ca chiar crezi in ce faci si ce zici, dar cine nu crede in opiniile sale? Si atunci, singurul criteriu de departajare, de cand e lumea, e rezultatul pe declaratie/profetie. Si la tine, cel putin din ce am socotit eu, rezultatele sunt cam zero. O alta crapatura in ceea ce tu reprezinti e vorbaria asta multa. Profesionistii fac si nu discuta. Mai mult, se feresc sa dea sfaturi. Ti-au atras mai multi atentia asupra acestui fapt. Tu de fapt dovedesti cat esti de amator dand atatea sfaturi si analize...care culmea, nici nu se adeveresc. Incerc sa te ajut cu o analiza obiectiva, scopul nu e sa te jignesc. Poate ca ar trebui sa es de aici, nivelul incepe sa fie prea rudimentar.

      Nu as zice.... suntem si cititori care urmaresc analizele tehnice, opiniile contradictorii

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb