Opoziţia a contribuit decisiv la fortificarea PDL

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 30 noiembrie 2011

Opoziţia a contribuit decisiv la fortificarea PDL

Opoziţia a reuşit să dea lovitura pe piaţa politică autohtonă, debarcarea lui Mircea Geoană de la cârma Senatului contribuind decisiv la refacerea "unităţii de monolit" a Partidului Democrat Liberal. Toate încercările conducerii PDL, de a tempera tendinţele de scindare din sânul partidului, au fost sortite eşecului, dar acţiunile din ultimele trei săptămâni ale USL au avut menirea să îi readucă la aceeaşi masă pe toţi "greii" principalei formaţiuni aflate la guvernare. Foarte supăraţi după înfrângerea înregis-trată în cadrul alegerilor interne, liderii cu vechime în PDL (Blaga, Berceanu...) au revenit în cărţile partidului cu ocazia propunerilor pentru preşedinţia Senatului, chiar şi relaţiile acestora cu preşedintele Traian Băsescu ajungând la "temperaturi" normale.

Primul care a comentat această situaţie a fost chiar personajul principal al acestei poveşti politice, Mircea Geoană, care consideră că opoziţia a înregistrat o înfrângere ale cărei efecte se vor vedea cel mai bine la alegerile de anul viitor: "Ceea ce a început ca o improvizaţie a USL-ului s-a terminat cu un dezastru pentru Opoziţie. Este o înfrângere ruşinoasă. (...)Tot ce înseamnă funcţii în statul român sunt dominate de actuala Putere şi ultima redută care mai rezista în faţa acestui asalt brutal era Senatul. (...) Astăzi, capacitatea Opoziţiei de a lupta cu actuala Putere este foarte slabă. Taberei Blaga i s-a oferit o compensare şi o func-ţie extrem de importantă. S-a reuşit recimentarea majorităţii şi crearea unei senzaţii de forţă din partea actualei Puteri. Majoritatea iese întărită din aceas-tă situaţie. Şi UDMR, care a emis iniţial pretenţii, a obţinut o funcţie importantă în structura Guvernului. Dacă ar fi să glumim, am putea spune că cei doi co-lideri ai USL vor spune senini la televiziune: < Am înfrânt >. Cred că cei care mai aveau îndoieli cu privire la slaba capacitate de management a acestora au început să se lămureas-că. Cred că asistăm de fapt la începutul sfârşitului celor doi lideri ai USL. Ţara are nevoie în acest moment de o alternativă".

După ce a pierdut postul de preşedinte al Senatului, opoziţia anunţă că va primi un post de de secretar în Biroul Permanent al acestei instituţii. Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a anunţat că PSD va primi acest post în urma negocierilor purtate între liderii grupurilor parlamentare: "În locul domnului Geoană a venit domnul Blaga şi PSD va primi un secretar. E treaba PSD cine va fi. PDL a primit funcţia de preşedinte în urma scrutinului din plen. Pentru că nu putea fi un raport de 8 la 5, res-pectându-se algoritmul, PDL va ceda un loc de secretar PSD şi raportul va fi de 7 la 6". Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat că "până la sfârşitul acestei sesiuni" reprezentanţii opoziţiei vor avea încă un post de secretar, lucru care, potrivit afirmaţiilor sale, reiese foarte clar din calcule. Palidă consolare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In contextul absolut imposibil al crizei financiare actuale orice guvernare, oricat de performanta, ar fi avut mari dificultati sa explice populatiei de ce ii scade nivelul de trai.

    Deci, daca "Opozitia" numai ar fi contabilizat ce a pierdut romanul de rand in timpul guvernarii actuale, si-ar fi adaugat un capital electoral arhisuficient ca sa castige viitoarele alegeri.  

    Dusmania, ura ancestrala impotriva lui Basescu care ii uneste pe cei doi lideri ai USL i-a orbit. Ei nu vor, numai, sa castige alegerile. Ei vor sa-l suspende, sa-l supuna oprobiului public, sa-l execute in vazul lumii. Ambitia asta se pare ca li se intoarce ca un bumerang impotriva lor. 

    In orice caz, agenda lor nu se potriveste cu cea a romanilor.

    Singura lor realizare este ca ne face pe toti sa ne dam seama ca actuala guvernare nu are alternativa. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb