Oprea, despre legea pensiilor militarilor: "Este un demers reparatoriu"

Alexandru Costea
Miscellanea #Apărare / 27 iulie 2015

Vicepremierul Gabi Oprea consideră că promulgarea legii pensiilor de Klaus Iohannis este "un demers reparatoriu", iar decizia preşedintelui reprezintă "un pas înainte spre normalitate", potrivit unui comunicat emis astăzi de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

"Este un demers reparatoriu pe care l-am iniţiat la începutul acestui an şi care s-a bucurat de aprecierea şi susţinerea tuturor instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi a asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere", a declarat Oprea.

Gabi Oprea a apreciat decizia preşedintelui de a promulga legea drept "un pas înainte spre normalitatea modului în care statul român trebuie să-şi trateze militarii şi funcţionarii cu statut special din domeniul securităţii naţionale".

"Ca militar, ca parlamentar al României, viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministru al Afacerilor Interne şi fost ministru al Apărării Naţionale, voi susţine de fiecare dată orice iniţiativă care va întări domeniul securităţii naţionale şi instituţiile statului de drept. Am făcut asta recent în Parlamentul României şi o voi face de fiecare dată când va fi nevoie" a mai spus Oprea.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind pensiile militare de stat. Legea pensiilor de serviciu pentru militari a fost adoptată la 30 iunie de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional, cu 289 voturi "pentru", 13 abţineri şi un vot împotrivă.

Actul normativ prevede că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb