Opt companii de asigurări au încheiat o alianţă pentru accelerarea tranziţiei la o economie cu emisii nete zero

G.B
Internaţional / 12 iulie 2021

Opt companii de asigurări au încheiat o alianţă pentru accelerarea tranziţiei la o economie cu emisii nete zero

Opt dintre cele mai mari companii de asigurări şi reasigurări din lume au lansat ieri o alianţă pentru a contribui la accelerarea tranziţiei către o economie cu emisii nete zero, transmite Reuters, citată de News.ro.

Companiile, între care se află cele mai mari trei companii de asigurări din Europa în funcţie de primele subscrise, Allianz, AXA şi Generali, au anunţat că Net-Zero Insurance Alliance (NZIA) va lucra pentru a duce portofoliile subscrise către emisii nete zero de gaze cu efect de seră până în 2050.

Iniţiativă survine în timp ce asigurătorii sunt supuşi unor presiuni tot mai mari pentru a anunţat cum intenţionează să elimine carbonul din afacerile lor, pe fondul apelurilor în creştere de a opri subscrierile şi investiţiile în proiecte pentru carburanţi fosili.

Fiecare dintre companii va stabili individual obiective intermediare, la fiecare cinci ani, şi va raporta anual progresele în cooperare cu autorităţile din domeniul concurenţei, au declarat membrii NZIA într-un comunicat.

"Cu această nouă Alianţă de Asigurări Nete-Zero, creştem ambiţia climatică în continuare", a declarat Thomas Buberl, director general al Grupului AXA, care conduce NZIA.

Membrii NZIA, care includ şi Aviva, Munich Re, SCOR, Swiss Re şi Zurich Insurance Group, vor stabili criterii de subscriere pentru cele mai mari activităţi de carbon din portofoliile de subscriere şi vor oferi soluţii pentru tehnologii cu emisii reduse şi emisii zero.

Acestea vor include, de asemenea, criterii de risc emisii nete-zero şi pentru decarbonizare în cadrul gestionării riscurilor.

Alianţa, anunţată pentru prima dată în aprilie, a fost prezentată de CEO-ul Generali, Philippe Donnet, la Summitul G20 privind clima, care a avut loc la Veneţia.

Mulţi dintre principalii asigurători din Europa au adoptat deja politici favorabile climatului. Luna trecută, Generali s-a angajat să atingă neutralitatea carbonului în portofoliul său direct de investiţii până în 2050.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Asta cu "emisii nete zero" e ca și "imunizarea" in cazul vaccinului, o minciuna - nu există așa ceva.

    Gândiți-va că o activitate umană cu zero emisii încalcă al doilea principiu al termodinamicii.

    Și atunci când produci o eoliana, o mașină electrică sau o instalație de produs hidrogen, poluezi de spargi Intr-o prima etapa. 

    1. Bineinteles ca este o utopie patologica, ceea ce sustin acesti impostori, numiti asiguratori(de fapt, ceea ce sustin sefii lor oculti), dar aceasta masura de noaptea mintii este un punct extrem de important pe agenda Marii Resetari, asa ca, ordinele primite nu se discuta, ci doar se executa!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb