Orban: "Cei 16 parlamentari Forţa Dreptei susţin o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu"

T.B.
Politică / 4 septembrie 2023

Orban: "Cei 16 parlamentari Forţa Dreptei susţin o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu"

Cei 16 parlamentari membri în Forţa Dreptei vor semna şi vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, a anunţat, luni, preşedintele formaţiunii, deputatul Ludovic Orban, relatează agerpres.ro.

Consiliul Naţional al Forţa Dreptei a decis luni în privinţa poziţionării politice faţă de angajarea răspunderii Guvernului în Parlament, precum şi asupra priorităţilor legislative ale parlamentarilor grupului.

De asemenea, a fost adoptat regulamentul de aplicare a statutului şi a fost definit calendarul de alegeri interne în cadrul Forţa Dreptei.

"Consiliul Naţional al Forţa Dreptei a mandatat parlamentarii formaţiunii să iniţieze, să semneze şi să voteze moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului. Din punctul nostru de vedere, obiectivul de a depune moţiune de cenzură este obiectivul principal, ca atare parlamentarii Forţa Dreptei vor fi alături de orice formaţiune politică din Opoziţie care va dori să iniţieze moţiunea de cenzură, iar cei 16 parlamentari Forţa Dreptei vor semna moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pentru a împiedica politica de improvizaţie, o politică bramburită, fără niciun fel de viziune şi fără niciun fel de plan, care nu face altceva decât să ducă în cap economia românească şi să creeze probleme grave în societatea românească. Guvernul Ciolacu trebuie trimis în concediu, trebuie trimis în vacanţă perpetuă, pentru că nu este capabil să rezolve niciuna dintre marile probleme cu care se confruntă România şi cu care se confruntă cetăţenii români", a declarat Orban, la Parlament.

El a adăugat că acei parlamentari liberali nemulţumiţi de Guvernul Ciolacu au acum ocazia să susţină moţiunea de cenzură.

"Le vom da ocazia parlamentarilor din PNL care pe la colţuri îşi exprimă nemulţumirea pentru faptul că se iau măsuri fiscale fără să fi fost consultaţi, care nu agreează colaborarea cu PSD, care consideră că Guvernul Ciolacu este un guvern foarte slab, un guvern sub-mediocru, care face doar contra-performanţe, le vom oferi ocazia să voteze şi să semneze dacă vor. Le vom pune la dispoziţia tuturor parlamentarilor din PNL moţiunea de cenzură, ca să poată să şi semneze. (...) De-a lungul istoriei, mulţi au spus că fac ceva şi până la urmă n-au făcut, dar vor avea ocazia să nu mârâie pe la colţuri, să nu facă o opoziţie de cafenea sau de budoar, ci să îşi exprime votul la o moţiune de cenzură pentru a duce la căderea Guvernului Ciolacu", a precizat el.

În ceea ce priveşte priorităţile legislative, obiectivele pentru această sesiune parlamentară se referă la adoptarea proiectului iniţiat de Forţa Dreptei privind anularea tuturor creşterilor de taxe, impozite şi contribuţii aprobate prin Ordonanţa 16.

"Ne vom opune prin toate mijloacele constituţionale şi legale la oricare creştere de taxe şi impozite pentru mediul de afaceri şi pentru cetăţenii români. Aberaţiile fiscale "marca Ciolacu - Ciucă", gen impozitul pe bacşiş, suprataxarea contractelor part-time şi alte creşteri de taxe, impozite şi contribuţii nu numai că nu au adus niciun ban în plus, ci dimpotrivă au dat un semnal extrem de negativ în economia românească, ce a dus la nişte consecinţe economice extrem de grave şi anume că România are astăzi un ritm de creştere economică de 1,7%, adică nici jumătate din cât a fost prognoza Guvernului pe anul acesta în elaborarea proiectului de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat. Guvernul Ciolacu duce economia în cap, iar aşa-zisele măsuri cu care vine în faţa Parlamentului sunt nişte măsuri care vor afecta şi mai negativ funcţionarea economică românească", a explicat Orban.

O altă prioritate legislativă a formaţiunii vizează desfiinţarea pensiilor speciale, respectiv calcularea acestora pe baza principiului contributivităţii, "nu mascarada cu care a venit în faţa Parlamentului Guvernul Ciolacu", a susţinut Orban.

În ceea ce priveşte legea salarizării în sectorul public - o altă prioritate - Forţa Dreptei doreşte o reformă reală, respectiv "eliminarea oricărei discriminări, în special de natură politică, care să aşeze sistemul de salarizare în sectorul public strict pe baza performanţelor individuale care să ducă la plata angajaţilor doar în baza muncii efectiv desfăşurate, nu la plata pe ochi frumoşi prin tot felul de şmecherii".

"În ceea ce priveşte noua lege a pensiilor avem deja formulate toate punctele de vedere. Singura problemă pe care o vedem este că, deşi era obligaţie în PNRR, condiţionalitate, jalon, adoptarea unei legi a salarizării, adoptarea noii legi a pensiilor, legea de desfiinţare a pensiilor speciale, acest guvern nu este capabil să vină cu proiecte de lege de o bună bucată de vreme, pentru că nu este capabil efectiv să vină cu soluţii care să fie corecte şi care să aducă efecte benefice în funcţionarea corectă a administraţiei din România", a adăugat Ludovic Orban.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. In ziua votării,la moțiunea de cenzură,toți cei care ati semna depunerea moțiuni,trebuie neapărat să vă puneți Pampersi,ca altfel,o sa mirositi urat in plen.????

    Cei 16 parlamentari mai au un pic și vor deveni oameni liberi.De parlament.Adio Luis

    1. Adio Ciolan, Maciuca si vesnicul Humor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb