Orban, despre Ciorbea: "Se joacă de-a Avocatul Poporului"

Andrei Stan
Politică #Legislatie / 12 august 2017

Victor Ciorbea (Sursa foto: captură Youtube)

Victor Ciorbea (Sursa foto: captură Youtube)

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, speră ca Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, să analizeze cu adevărat cu celeritate sesizarea liberalilor în legătură cu Ordonanţele de Urgenţă (OUG) privind şcolile doctorale şi plafonarea indemnizaţiilor pentru mame, potrivit Agerpres.

Întrebat cum comentează faptul că Ciorbea a spus că va analiza sesizarea PNL şi va încerca să o rezolve cât mai repede, Ludovic Orban a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, la Mediaş: "Această celeritate deja este foarte subiectiv interpretată de unii şi de alţii. (...) Domnul Victor Ciorbea trebuie să ştie de la mine un lucru: PNL a început să facă inventarul tuturor sesizărilor făcute de partidele de opoziţie la Avocatul Poporului împotriva ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă emise de diferite guverne care s-au succedat de când Ciorbea se joacă de-a Avocatul Poporului. (...) Nu ştiu ce înseamnă celeritate la Victor Ciorbea."

Victor Ciorbea a afirmat că va analiza sesizarea PNL în legătură cu OUG privind şcolile doctorale şi plafonarea indemnizaţiilor pentru mame, arătând că va încerca să rezolve aspectele invocate de liberali "cât mai repede şi cât şi mai constituţional, legal".

Ciorbea a explicat: "În legătură cu memoriul depus astăzi (ieri, n.r.), el se referă în esenţă, cât am reuşit să-l răsfoiesc în câteva secunde, la două OUG, 54 şi 55 de anul acesta, (...) care sunt atacate pe mai multe motive, şi anume, se invocă faptul că nu ar fi fost convocate în mod legal şi constituţional cele două Camere şi (...) unele elemente extrinseci, respectiv lipsa urgenţei şi a cazurilor excepţionale care să justifice adoptarea unor OUG. Vom analiza toate aceste aspecte şi vom încerca să le rezolvăm cât mai repede şi cât mai constituţional, legal".

Totodată, el a precizat că, în legătură cu sesizarea făcută de PNL privind ordonanţa referitoare contractele part-time, a solicitat puncte de vedere de la Ministerul de Finanţe şi cel al Muncii şi de la confederaţiile patronale şi sindicale reprezentative.

Avocatul Poporului a arătat: "Înainte de a şti că domnul preşedinte Orban vrea să-mi facă plângere penală, chiar pe data de 4 august, deci la două zile după ce m-am întors din concediu, am solicitat şi de la Ministerul Finanţelor şi de la Ministerul Muncii pentru că, fiind ordonanţă simplă, nu are vreo notă de fundamentare şi nu sunt prevăzute argumentele pentru care au fost adoptate acele măsuri şi, de asemenea, am cerut punctul de vedere al confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative. Deja au început să ne trimită şi sperăm ca nu peste multă vreme să avem aceste opinii şi să ne putem pronunţa".

Liberalii au depus ieri, la Avocatul Poporului, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României (CCR) cu excepţia de neconstituţionalitate în cazul ordonanţelor de urgenţă privind şcolile doctorale şi plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului.

După depunerea cererii la Avocatul Poporului, prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu a declarat: "PNL a depus o cerere de sesizare către Avocatul Poporului pentru Ordonanţa 54, cea care se referă la şcolile doctorale, şi pentru Ordonanţa 55, cea care se referă la plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor. Am exprimat mai multe motive în cererea de sesizare, dar, în fapt, domnul Liviu Dragnea, aşa cum ne-a obişnuit în ultima perioadă, a comis-o din nou. Dumnealui a convocat de la sine putere pe data de 7 august sesiune extraordinară la Camera Deputaţilor, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor s-a întâlnit în data de 8 august, deci lucrurile din acest punct de vedere sunt clare. Ce este îngrijorător este bătaia de joc pe care o arată PSD, un partid aflat la guvernare, faţă de lucruri simple, legi, regulamente şi Constituţie".

Potrivit acestuia, cererea vizează procedura în care a fost sesizat Parlamentul, punctând că în acest caz s-a încălcat Constituţia.

Liberalul a spus: "Trebuia întâi Biroul permanent să se întrunească, apoi preşedintele Camerei Deputaţilor să solicite sesiune extraordinară. Domnul Liviu Dragnea a solicitat pe 7 (august - n.r.) de la sine putere, a plecat în vacanţă şi pe data de 8 s-a întâlnit Biroul permanent al Camerei şi nu a fost un preşedinte al Camerei care să solicite sesiune extraordinară. (...) Noi nu am intrat pe fondul ordonanţelor, ci doar pe respectarea legii, Constituţiei şi a Regulamentelor Camerei şi Senatului".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5156
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8940
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.6995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb