Orban: Nu avem un răspuns clar de la UDMR privind moţiunea de cenzură

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 9 septembrie 2009

Liberalii continuă să discute cu UDMR despre susţinerea unei eventuale moţiuni de cenzură, dar până în acest moment Uniunea nu a oferit un răspuns foarte clar, a declarat, ieri, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul reuniunii Biroului Politic Central (BPC) al partidului, informează Agerpres.

Ludovic Orban a explicat: "Discuţiile continuă până în momentul de faţă, nu avem un răspuns foarte clar. Noi considerăm că şi pe fond şi pe formă adoptarea celor trei acte normative prin asumarea răspunderii va face extrem de mult rău societăţii româneşti. Până în momentul de faţă, nu avem un răspuns clar, instituţional din partea UDMR".

Liberalul a afirmat că PNL a decis să continue demersurile pentru iniţierea moţiunii de cenzură. În eventualitatea în care demersul se va concretiza, liberalii vor depune o singură moţiune de cenzură pe pachetul de legi pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea.

Ludovic Orban a explicat: "În mod evident, este o moţiune de cenzură care vizează toate pachetele, doar nu o să facem trei moţiuni de cenzură. Nu contează că sunt trei asumări diferite, există o moţiune de cenzură ca şi procedură împotriva tuturor trei proiecte".

PNL îşi va susţine amendamentele la legile pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea, chiar dacă este convins că Executivul nu va ţine seama de ele.

Pe de altă parte, Orban a anunţat că la nivelul BPC s-a decis demararea campaniei de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Crin Antones­cu la Preşedinţia României.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb