Ordinul retragerii trupelor americane din Siria, semnat

V.I.
Internaţional / 24 decembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Pentagonul a anunţat semnarea ordinului retragerii trupelor americane din Siria, pe care preşedinteşe Donald Trump o vrea "lentă şi extrem de cordonată" împreună cu Turcia, relatează AFP.

O asemenea strategie vizează să evite un gol de putere în regiunile aflate sub controlul rebelilor kurzi, care ar putea să fie în beneficiul regimului lui Bashar al-Assad.

"Decretul cu privire la Siria a fost semnat", a anunţat duminică un purtător de cuvânt al Pentagonului fără să ofere alte detalii.

Trump a ordonat miercuri plecarea cât mai rapid posibil a celor 2.000 de militari americani staţionaţiîn nord-estul Siriei, unde luptă împotriva jihadiştilor, alături de Forţele Democratice Siriene (FDS), o coaliţie de miliţii arabo-kurde.

Preşedintele, un opozant vechi al prezenţiei americane într-un război pe care-l consideră costisitor, a apreciat că trupele americane nu mai sunt utile, întrucât gruparea Statul Islamic (SI) a fost "în mare parte învinsă".

Însă această plecare va lăsa miliţia kurdă Unităţile Protecţiei Poporuluii (YPG) fără susţienre militară, în contextul în care Turcia ameninţă să o atace, considerându-i pe combatanţii kurzi terorişti.

Trump a subliniat pe Twitter că a purtat "o conversaţie telefonică lungă şi productivă" cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan.

Cei doi conducători au evocat "SI, angajamentul nostru reciproc în Siria şi retragerea lentă şi extrem de coordonată a trupelor americane din regiune", dar şi relaţii comerciale "considerabil sporite".

Erdogan a cofirmat conversaţia pe contul său de Twitter, afirmând că s-au "pus de acord asupra unei coordonări consolidate asupra multor subiecte între care şi relaţiile comerciale şi situaţia din Siria".

Afectate de tensiuni puternice, din cauza susţinerii americane a kurzilor, relaţiile între Ankara şi Washington - aliaţi în NATO - s-au destins după aeliberarea unui pastor american deţinut timp de un an şi jumătate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb