Israelul nu luptă cu poporul palestinian, ci împotriva Hamas, a anunţat, ieri, Oren David, ambasadorul israelian la Bucureşti, în urma unei întrevederi cu conducerea Ministerului român al Afacerilor Externe.
"Noi nu ne luptăm cu poporul palestinian, luptăm în exclusivitate împotriva Hamas", a declarat Oren David, în cadrul unei declaraţii de presă, citat de Agerpres.
Ambasadorul a precizat că Israelul nu îşi exercită întreaga capacitate militară, în zona de conflict, tocmai pentru a proteja civilii care locuiesc în Fâşia Gaza.
Oren David a apreciat că intervenţia militară israeliană este în contrast cu modul în care acţionează Hamas, deoarece militanţii acestei organizaţii au lansat de-a lungul timpului sute de rachete în sudul Israelului, vizând în principal civilii.
Ambasadorul a menţionat că numărul civililor care au fost omorâţi în timpul operaţiunilor israeliene iniţiate în urmă cu o săptămână reprezintă 12% din numărul total al victimelor.
David a adăugat că decesul civililor este regretabil, dând asigurări că militarii israelieni îşi concentrează activitatea doar asupra zonelor care prezintă pericol terorist.
Oren David a afirmat că pentru Israel a devenit clar că singura modalitate de a obţine pacea este de a trece la a doua parte a operaţiunii, respectiv intervenţia terestră.
Ambasadorul a menţionat că Israelul nu a evacuat Fâşia Gaza în 2007 pentru a se reîntoarce în această zonă şi că scopul acestei operaţiuni terestre este asigurarea păcii, liniştii şi securităţii populaţiei civile şi a localităţilor din sudul Israelului, care au fost atacate "fără niciun motiv aparent, fără nicio provocare".