OSDO: Cel puţin 39 de civili şi 14 jihadişti, ucişi de la începutul raidurilor aeriene ruse în Siria

A.C.
Internaţional / 4 octombrie 2015

Cel puţin 39 de civili şi 14 jihadişti, ucişi de la începutul raidurilor aeriene ruse în Siria

Cel puţin 39 de civili, printre care opt copii şi opt femei, au fost ucişi în raidurile aeriene ruse din Siria în ultimele patru zile, a informat ieri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de Reuters.

Organizaţia neguvernamentală a mai informat că au fost ucişi 14 jihadişti - 12 din gruparea jihadistă Statul Islamic, în apropiere de oraşul Raqqa, şi doi din Frontul Al-Nusra, aripa siriană a grupării teroriste Al-Qaida. Directorul OSDO, Rami Abdul Rahman, a spus că datele includ doar victimele care au fost verificate, conform Agerpres.

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că forţele aeriene ruse au realizat peste 20 de raiduri aeriene deasupra Siriei în ultimele 24 de ore şi au lovit nouă poziţii ale Statului Islamic. Un oficial din Ministerul Apărării rus, Igor Konaşenkov, a declarat că la raiduri au participat avioane de tip Su-34 şi Su-24M. Konaşenkov a anunţat că un avion Su-34 a distrus un post de comandă terorist şi un buncăr subteran în care se aflau explozibili şi arme, în zona Raqqa. El a mai spus că un bombardier al forţelor aeriene ruse a lovit o tabără a grupării Statul Islamic şi a distrus cu o bombă de tip KAB-500 şapte piese de echipament militar greu, un depozit de arme şi o fortificaţie teroristă.

"Acestea şi alte mijloace extrem de precise de atac au fost folosite în ultimele zile pentru a lovi poziţii ale teroriştilor din Statul Islamic: posturi de comandă, depozite de armament şi produse petroliere, ateliere în care se produc armele teroriştilor sinucigaşi", a spus Konaşenkov.

Coaliţia internaţională coordonată de SUA a anunţat că a efectuat vineri 27 de raiduri aeriene în Irak şi Siria, vizându-i pe teroriştii din Statul Islamic, 17 atacuri având loc pe teritoriul irakian, dintre care şase s-au concentrat în jurul oraşului Ramadi. În total, opt zone au fost vizate, fiind lovite unităţi tactice, poziţii de luptă şi depozite de armament ale Statului Islamic. În Siria, coaliţia internaţională a efectuat 10 raiduri asupra a cinci oraşe, vizând ţinte similare.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. A bombardat un spital. Col Brian Tribus confirmă pagubele colaterale rezultate din bombardarea accidentală, pe data de 3 oct, la ora 2:15am, în Kunduz. Rezultatul este de 16 morți din care 9 medici, ceilalți 7 erau la terapie intensivă, fiind 3 copii printre ei.

     

    Medicins sans Frontieres condamnă atacul US asupra spitalului. Cei 9 doctori erau parte din staff-ul MSF.

     

    ISIS, a ajuns din vanator, vanat!Iii decimeaza tovarasii de la MOSKWA!!!Toti cei 100,000 de islamisti din Daech trebuie tocati!!!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb