OTP Bank România a acordat 10 milioane lei distribuitorului de jucării Viva Toys

D.T.
Bănci-Asigurări / 26 aprilie 2023

OTP Bank România a acordat 10 milioane lei distribuitorului de jucării Viva Toys

OTP Bank România susţine dezvoltarea companiilor locale şi acordă o finanţare în valoare de 10 milioane lei distribuitorului de jocuri şi jucării Viva Toys pentru achiziţia unei platforme industriale în comuna 1 Decembrie, Ilfov, informează un comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, creditul de investiţii contractat de către Viva Toys finanţează tranzacţia cu o valoare totală de 12,7 milioane lei, prin care preia de la producătorul de uşi şi ferestre din PVC Aplast un teren cu o suprafaţă totală de 6,3 hectare, din care suprafaţa de depozitare acoperă 12.500 mp, iar cea a spaţiilor administrative 1.230 mp.

"Suntem bucuroşi să fim alături de Viva Toys, în acestă nouă etapă a dezvoltării. OTP Bank România este un partener activ pentru domeniile şi companiile cu planuri dinamice, care au ca obiectiv extinderea şi consolidarea activităţilor pentru creşterea operaţională şi a competitivităţii. Această finanţare are acelaşi scop, de a contribui la extinderea capacităţii logistice a Viva Toys şi a portofoliului de serviciil oferite clienţilor, pentru consolidarea activităţilor pe piaţa de profil", a declarat Alexandru Dună, Commercial Banking Director.

Investiţia realizată de Viva Toys va susţine activitatea de distribuţie pentru canalele fizice, precum hypermarketuri, magazine de jucării sau lanţuri de librării şi benzinării, precum şi creşterea serviciului de drop-shipping, cu livrare în aceaşi zi. Distribuitorul a fost asistat în tranzacţie de către compania de consultanţă Conadi, precizează sursa.

"Am construit împreună cu suportul OTP Bank România următoarea fază de dezvoltare a VIVA Toys pe piaţa locală, cu o proiecţie bugetară sănătoasă şi o susţinere financiară care ne permite să realizăm investiţiile planificate. Apreciem deschiderea către un domeniu relativ atipic şi efortul comun de a identifica soluţiile potrivite pentru profilul nostru specific de afaceri", a declarat Marius Soponar, Business Development Director Viva Toys.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb