OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 10,7 milioane lei în primul trimestru al anului 2020

S.B.
Bănci-Asigurări / 8 mai 2020

OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 10,7 milioane lei în primul trimestru al anului 2020

OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 10,7 milioane lei în primele trei luni ale anului, evoluţia fiind influenţată de triplarea costurilor de risc, în contextul epidemiei Covid-19, a anunţat vineri banca, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2020 sunt conforme raportului publicat la Budapesta, în care rezultatele băncii sunt prezentate consolidat, ajustate în conformitate cu standardele de raportare ale Grupului,.

Profitul operaţional aferent primelor trei luni ale anului a scăzut uşor la 36 milioane lei (2,5 miliarde forinţi), ca urmare a creşterii cu 12% a veniturilor totale, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi a creşterii cheltuielilor operaţionale cu 18% pe fondul implementării programului de dezvoltare organică al OTP Bank România, demarat în 2019.

Potrivit comunicatului, venitul net din dobânzi a crescut cu 24% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut fiind susţinut de dezvoltarea dinamică a portofoliului de credite performante şi de îmbunătăţirea marjelor de dobândă.

Volumul creditelor performante, ajustat la cursul de schimb, a crescut cu 20% în primul trimestru, susţinut un avans al creditării pentru segmentul IMM (+30%), al cererii pentru credite imobiliare (+22%) şi a cererii de finanţare din partea segmentului corporate (+15%). Contextul economic generat de epidemia Covid-19 a determinat şi reclasificarea şi analiza atentă a creditelor din portofoliul băncii.

Activitatea de creditare a fost susţinută puternic în primul trimestru al anului, iar vânzările de noi credite imobiliare au crescut cu 25%, în timp ce ritmul de creştere al creditelor acordate clienţilor din segmentul Corporate a urcat cu 27%.

Volumul depozitelor, ajustat la cursul de schimb valutar, a crescut cu 15%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Dinamica a fost susţinută de cele trei linii de afaceri: Retail (+17%), IMM-uri (+9%) şi Corporate (+19%).

În conformitate cu standardele locale, activele băncii au atins nivelul de 13,2 miliarde lei, în creştere cu 17% comparativ cu finalul lunii martie 2019, iar profitul după impozitare a fost de 22 milioane lei. Rata de adecvare a capitalului băncii a urcat la 18,9%, faţă de 17,2% în primul trimestru al anului trecut, în urma majorării de capital în valoare de 320 milioane lei, realizată de către OTP Bank PLC în luna septembrie 2019.

OTP Group a înregistrat în primul trimestru al anului un profit ajustat de 450 milioane lei. Rezultatele primului trimestru au fost afectate în principal de costurile crescute de risc, ca urmare a impactului negativ al pandemiei de coronavirus. Pierderea contabilă a fost de 4 miliarde forinţi (58 milioane lei).

Subsidiarele care au contribuit cel mai mult la acest volum sunt OTP Core din Ungaria (239 milioane lei), DSK Bank din Bulgaria (62 milioane lei), Croaţia (37 milioane lei), Ucraina ( 94 milioane lei) şi Serbia (25 milioane lei).

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb