În timp ce Statele Unite alocă 500 de miliarde de dolari pentru dezvoltarea Inteligenţei Artificiale ca prioritate strategică de securitate naţională, iar Uniunea Europeană mobilizează 200 de miliarde de euro prin iniţiativa InvestAI, România nu are încă un plan concret pentru integrarea AI în infrastructura sa critică, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Iar fără o strategie clară şi fără mecanisme de implementare eficiente, România riscă să rămână dependentă de soluţii externe, fără a-şi dezvolta propriile capacităţi în acest domeniu esenţial, consideră reprezentaţii OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluţii software complexe şi inovaţii AI destinate industriilor aerospaţiale, de apărare şi de securitate cibernetică.
"SUA au înţeles cât de importantă este inteligenţa artificială pentru securitatea naţională şi pentru armată, iar acest lucru se reflectă în investiţiile masive alocate. În acelaşi timp, Uniunea Europeană a răspuns prin mobilizarea unor fonduri semnificative pentru dezvoltarea şi integrarea AI. Decidenţii din România trebuie să înţeleagă că aceste fonduri nu sunt menite să salveze companii cu probleme financiare sau să fie redirecţionate către alte scopuri. Ele sunt esenţiale pentru securitatea viitorului nostru. Companiile de inovaţie trebuie să tragă un semnal de alarmă autorităţilor şi să găsim împreună soluţii pentru a avea o strategie reală pentru AI, sau, mai precis, pentru a integra cât mai rapid AI în sistemele esenţiale de securitate ale României", afirmă Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.
Strategia Naţională în domeniul Inteligenţei Artificiale 2024-2027 - un pas înainte, dar insuficient
România a adoptat recent Strategia Naţională în domeniul Inteligenţei Artificiale (SN-IA) pentru perioada 2024-2027, care recunoaşte importanţa AI pentru securitatea naţională şi dezvoltarea economică. Documentul propune obiective clare, precum crearea unui ecosistem digital pentru AI, dezvoltarea unui sistem de guvernanţă şi reglementare şi consolidarea capacităţii umane în acest domeniu. Cu toate acestea, fără un cadru concret de finanţare şi fără un plan aplicabil de colaborare între stat şi mediul privat, implementarea acestei strategii rămâne incertă.
"România trebuie să construiască şi să implementeze, nu doar să planifice"
OVES Enterprise subliniază că România trebuie să urmeze exemplul economiilor avansate şi să transforme AI într-o prioritate strategică, cu măsuri concrete şi investiţii direcţionate spre dezvoltare naţională.
"Statele Unite şi Uniunea Europeană investesc în AI ca parte esenţială a securităţii naţionale şi economice. În acest timp, România nu are un cadru clar prin care statul să colaboreze eficient cu companiile care dezvoltă soluţii în acest domeniu. Nu este suficient să avem planuri, trebuie să le aplicăm", explică Mihai Filip.
Expertiza OVES Enterprise în AI şi apărare
OVES Enterprise şi-a construit expertiza în crearea de soluţii software complexe şi inovaţii AI destinate industriilor aerospaţiale, de apărare şi de securitate cibernetică, demonstrând că România poate deveni un jucător competitiv în acest sector.
Nemesis AI, platformă de inteligenţă artificială dezvoltată de OVES Enterprise, care joacă un rol esenţial în structura, etichetarea şi pregătirea datelor din zonele de conflict, şi care, ulterior, sunt utilizate pentru antrenarea şi implementarea modelelor AI în sisteme complexe, precum drone autonome şi avioane, este un exemplu de tehnologie avansată aplicabilă în securitate naţională, protecţia infrastructurilor critice şi analiza operaţională.
"Am dezvoltat Nemesis AI pentru a oferi soluţii avansate în domeniul securităţii, analizelor operaţionale şi protecţiei infrastructurii digitale. Deja colaborăm la nivel internaţional cu entităţi care au înţeles importanţa AI pentru securitate. România are nevoie de mecanisme care să faciliteze implementarea acestor tehnologii la nivel naţional, nu doar de strategii pe hârtie", mai spune Mihai Filip.
Paşi concreţi pentru o strategie aplicabilă
Pentru ca România să rămână competitivă şi să îşi protejeze securitatea, OVES Enterprise propune câteva direcţii esenţiale de acţiune:
Crearea unui mecanism clar de colaborare între stat şi companiile din domeniul AI, care să permită testarea şi implementarea rapidă a soluţiilor inovatoare;
Finanţarea cercetării şi dezvoltării AI, inclusiv prin susţinerea companiilor care creează soluţii utilizabile în securitatea naţională;
Standardizare şi reglementare clară, astfel încât AI să poată fi evaluat, testat şi adoptat eficient în infrastructura statului;
Construirea unei infrastructuri dedicate AI, inclusiv centre de date naţionale, alimentate cu energie verde.
"România are avantajul unui sector IT puternic şi al unor specialişti de top. Ceea ce lipseşte este un cadru de sprijin real care să faciliteze aplicabilitatea AI în sistemele critice. OVES Enterprise este pregătită să contribuie la dezvoltarea acestor soluţii şi să colaboreze cu autorităţile pentru accelerarea adopţiei AI la nivel naţional", concluzionează Mihai Filip.
Într-un moment în care AI redefineşte noile paradigme economice şi de securitate, România trebuie să îşi construiască propria strategie aplicabilă, nu doar să urmărească tendinţele internaţionale. OVES Enterprise este gata să contribuie activ la acest proces, oferind expertiză şi soluţii tehnologice avansate.