Pakistanez, expulzat din România pentru propagandă în favoarea organizaţiilor teroriste

George Forcoş
Miscellanea / 30 august 2016

Curtea de Apel Bucureşti a dispus declararea ca persoană indezirabilă pentru România a unui cetăţean pakistanez pentru o perioadă de 10 ani, după ce acesta a efectuat propagandă în mediul virtual în favoarea mai multor entităţi teroriste, informează Serviciul Român de Informaţii (SRI), prin intermediul unui comunicat de presă.

În urma măsurilor informativ-operative derulate, s-a stabilit că respectivul a derulat activităţi care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale. Concret, străinul s-a remarcat prin activităţi de propagandă în mediul virtual, în favoarea mai multor entităţi teroriste active în zona de origine, susţinând supremaţia islamului extremist, incitând la jihadul global, fiind, totodată, preocupat de cunoaşterea şi însuşirea modului de fabricare a unor dispozitive explozive improvizate şi a componentelor acestora", precizează SRI.

La propunerea SRI, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti care a dispus măsura declarării ca indezirabil a celui în cauză, pentru implicarea în fapte care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale.

Ca urmare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, cetăţeanul pakistanez a fost luat în custodie publică, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb