Până când va mai fi tolerată independenţa fără responsabilitate a băncilor centrale?

Declaraţii recente ale preşedintelui Donald Trump, care au inclus atât critici la adresa Federal Reserve cât şi "recomandări" de politică monetară, au determinat apariţia unor critici neobişnuite, în special din punct de vedere al "sursei".

Cu ocazia unei întâlniri la nivel înalt a Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, Mario Draghi, preşedintele BCE, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la independenţa băncilor centrale, mai ales "în cea mai importantă jurisdicţie din lume", adică Statele Unite.

Bloomberg scrie că "intervenţia lui Draghi este notabilă, deoarece bancherii centrali nu comentează evoluţiile din alte economii".

"Fiecare preşedinte s-a implicat în deciziile Federal Reserve, iar singura diferenţă în cazul lui Trump este că o face în mod public", a declarat Danielle DiMartino Booth, fost consilier al preşedintelui Federal Reserve Bank of Dallas şi autoarea cărţii "Fed Up: An Insider's Take on Why the Federal Reserve is Bad for America".

Dacă presiunile exercitate de un preşedinte american asupra băncii centrale nu reprezintă ceva extraordinar, oare ce l-a determinat pe "salvatorul" euro să intervină în disputa dintre preşedintele Trump şi Federal Reserve? Să fie vorba despre o "intrare" la sacrificiu, având în vedere că din mandatul lui Draghi au mai rămas doar cîteva luni, sau este vorba despre o ultimă încercare disperată prin care erodarea "independenţei" să fie folosită ca justificare a eşecului politicii monetare?

De ce acum? Pentru că nici bancherii centrali nu mai au încredere în tiparniţe şi dobânzi negative?

Într-un interviu recent acordat publicaţiei online elveţiene The Market (themarket.ch), reputatul analist american James Grant a declarat că "dobânzile reprezintă semaforul economiei de piaţă", iar "aprinderea doar a luminii verzi conduce la erori şi ciocniri în lanţ".

În opinia lui Grant, editorul publicaţiei "Grant's Interest Rate Observer", băncile centrale continuă să facă greşeli masive, după ce s-au lansat în "suprimarea pe scară largă a dobânzilor", pe care o consideră "aproape o crimă" din punct de vedere moral.

Dacă este vorba despre "crimă", atunci încercările tot mai transparente ale bancherilor centrali, inclusiv pentru cei mai zeloşi discipoli, pentru "redirecţionarea" vinovăţiei sunt justificate, mai ales că deciziile de politică monetară ale principalelor bănci centrale din ultimul deceniu au condus la apariţia fenomenului numit "dominanţă fiscală".

Definiţia unei politici monetare "sănătoase" presupune că obiectivul principal este controlarea inflaţiei, astfel încât să se asigure o creştere economică sustenabilă şi un nivel cât mai scăzut al şomajului.

Prezenţa dominanţei fiscale schimbă radical priorităţile băncii centrale, care nu mai ţinteşte inflaţia, ci evitarea falimentului suveran, care ar fi inevitabil în condiţiile unor dobânzi "normale".

Tocmai din acest motiv preşedintele Trump este o adevărată "mană cerească" pentru bancherii centrali şi un ţap ispăşitor perfect.

Acesta este contextul în care ipocrizia lui Mario Draghi s-a manifestat în toată "splendoarea" sa. De ce ipocrizie? Pentru că decizia crucială a mandatului său, proclamată în iulie 2012 prin afirmaţia că "BCE va face totul pentru salvarea euro", a fost posibilă doar după primirea acceptului de la Berlin.

Reputatul jurnalist britanic Ambrose Evans-Pritchard a scris recent în The Telegraph că a fost martorul momentului în care un oficial german a declarat că "urmează ceva foarte important".

Acel "ceva foarte important" a fost tocmai declaraţia lui Draghi, iar Evans-Pritchard subliniază că "adevărata decizie s-a luat la Berlin, când Italia şi Spania erau ameninţate de contagiune".

În aceste condiţii, tot ce se poate spune despre "independenţa" BCE este că nu se compară nici măcar cu o glumă amară.

Acelaşi oficial german, din cadrul Ministerului de Finanţe de la Berlin, a mai declarat că "nimic nu zboară în zona euro fără permisiunea Germaniei".

Chiar şi fără aceste declaraţii din culisele negocierilor europene, adevărata semnificaţie a cuvântului "independenţă", utilizat ca "scut" de ultimă instanţă al băncilor centrale în faţa criticilor care îndrăznesc să declare că "împăratul este gol", începe să devină tot mai evidentă.

O contribuţie importantă în acest sens a adus economistul german Markus Krall, expert în managementul riscului financiar, în cartea sa "Colapsul lui Draghi: Politica monetară dezlănţuită ne conduce către o catastrofă financiară".

"Cuvântul "independenţă' este utilizat pentru reducerea la tăcere a oricăror cereri de instituire a unui control adecvat", scrie Krall, în condiţiile în care "majoritatea membrilor conducerii executive a BCE este ghidată, în mod evident, de interesele naţionale".

În ceea ce priveşte politica dobânzilor zero sau negative, economistul german susţine un punct de vedere similar celui expus de James Grant.

"Reducerea la zero a dobânzilor şi intervenţia cu ajutorul tiparniţei înseamnă eliminarea funcţiei informaţionale a dobânzilor", scrie Markus Krall, care apreciază că decizia este echivalentă cu "stingerea luminii şi privarea celor din cameră de semnalele luminoase care să le arate calea către ieşire".

Cu toate acestea, oficialii BCE au cerut mereu autorităţilor guvernamentale din zona euro să treacă rapid la aplicarea reformelor structurale, deşi "îndemnul" este lipsit de logică, deoarece autorităţilor le-a lipsit, şi încă le lipseşte, etalonul pentru evaluarea reformelor structurale, respectiv "funcţia informaţională a dobânzilor".

Acesta nu este, însă, singurul motiv pentru amânarea pe termen nedefinit a reformelor structurale. Pervertirea motivaţiilor politicienilor este cel puţin la fel de importantă. De ce s-ar adopta măsuri de reformă cu efecte electorale negative, când BCE creează condiţiile pentru "rostogolirea" permanentă a împrumuturilor?

"Instituţiile noastre monetare au suferit un proces de transformare, prin trecerea de la independenţă către un regim marcat de lipsa oricărei responsabilităţi", mai scrie economistul german, în opinia căruia "distorsionarea violentă a dobânzilor este rezultatul unei prezumţii a cunoaşterii care derivă din aroganţa unei puteri necontrolate".

Markus Krall mai subliniază că BCE a promovat şi distorsionarea Orwelliană a noţiunii de stabilitate a preţurilor, în condiţiile în care cetăţenilor li se spune că aceasta este echivalentă cu inflaţia scăzută.

Deocamdată, băncile centrale mai pot "protesta" împotriva încălcării dreptului lor "sacru" la independenţă, chiar dacă prin măsurile lor creează haos în economie şi încalcă drepturi fundamentale ale cetăţenilor, dar nu va mai trece mult până când li se va cere să-şi asume responsabilitatea pentru "realitatea" pe care o creează.