Până în 2010, 50% din achiziţiile publice vor fi tranzacţionate electronic

C.I.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 28 februarie 2008

Guvernul României a aprobat ieri Hotărârea pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică prin mijloace electronice din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1660/2006.

Adoptarea acestei Hotărâri reprezintă un pas important spre îndeplinirea angajamentului României asumat prin Declaraţia de la Manchester din 24 noiembrie 2005. Prin semnarea acestei declaraţii, miniştrii responsabili pentru politicile de e-guvernare din statele membre ale U.E. şi cele candidate şi-au stabilit drept obiectiv ca până în anul 2010 cel puţin 50% din totalul achiziţiilor publice comunitare să se realizeze utilizând mijloacele electronice.

În urma adoptării acestui act legislativ, începând cu anul 2008, autorităţile contractante au obligaţia de a utiliza mijloacele electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire şi pentru realizarea achiziţiilor directe într-un procent de cel puţin 20% din valoarea totală a achiziţiilor publice efectuate de acestea în cursul anului respectiv.

Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (ASSI) este instuţia publică care operează la nivel naţional Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

"Dincolo de caracterul său explicit european, această hotărâre aduce multiple avantaje interne precum: dezvoltarea comerţului electronic, creşterea transparenţei şi reducerea costurilor actului de guvernare. În acelaşi timp, utilizarea Sis­temului Electronic de Achiziţii Publice, operat de Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, subliniază determinarea Guvernului României de a creşte numărul şi calitatea serviciilor furnizate de adminstraţia publică mediului de afaceri şi cetăţenilor, acesta fiind unul din scopurile pentru care Agenţia a fost creată" a declarat preşedintele ASSI, Daniel Gruia.

Potrivit actului normativ, centralizarea informaţiilor referitoare la utilizarea în anul precedent, de către autorităţile contractante, a mijloacelor electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire şi pentru achiziţiile directe se realizează de ASSI, care are obligaţia de a transmite un raport centralizator către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, până la data de 31 martie a fiecărui an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte

Ziarul BURSA

25 noiembrie
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb