PANAMA PAPERS Conducerea ANAF chemată la explicaţii în Parlament

D.P.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 12 aprilie 2016

Conducerea ANAF chemată la explicaţii în Parlament

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor va audia, astăzi, conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi pe cea a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor privind implicaţiile şi acţiunile întreprinse de către cele două instituţii după dezvăluirile din scandalul Panama Papers, potrivit unor surse media.

Audierea este programată să înceapă la ora 11.30, scrie news.ro.

ANAF a înfiinţat un grup de lucru interdepartamental, din care vor face parte inspectori antifraudă şi cu alte specializări, pentru a verifica informaţiile din investigaţia jurnalistică Panama Papers şi pentru a analiza date referitoare la identitatea persoanelor fizice şi juridice din România implicate, a anunţat instituţia fiscală, în urmă cu o săptămână, după ce au fost publicate primele informaţii legate de Panama Papers.

"Sunt alocate resurse pentru analiza datelor provenite din surse deschise, referitoare la identitatea persoanelor fizice şi juridice, şi corelarea acestora cu cele existente în bazele de date specifice, referitoare la conturi deţinute, participaţii în firme, tranzacţii interne sau internaţionale", a precizat instituţia.

Între timp, autorităţile din întreaga lume au anunţat că au deschis anchete, după ce o scurgere masivă de informaţii de la un cabinet de avocatură panamez, Mossack Fonseca, a scos la lumină posibile cazuri de evaziune fiscală prin intermediul companiilor offshore, potrivit site-ului news.ro.

În aceeaşi şedinţă, conducerea ANAF va fi audiată pe tema modalităţilor de rezolvare a solicitărilor agenţilor economici care doresc să se înregistreze ca plătitor de TVA.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Cred ca o sa raspunda " nu i-am mirosit"!

    1. "Noi ne ocupam de batranici prin peata, maxim imm, pesti mari sunt ... rapizi, multinationalele nu le deranjam :))"

      Pesti mari

    ANAF are bani -dacă vrea - cât vrea MUȘCHIU Lui .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb