Pandora Papers

Politicienii şi bogaţii scutind taxele - e cineva surprins?

La început am avut Panama Papers, acum avem Pandora Papers.

Ce sunt Pandora Papers ?

12 milioane de fişiere obţinute de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie.

Pe parcursul ultimelor 12 luni, peste 600 de ziarişti din toată lumea au analizat informaţiile.

Am folosit mai jos o firmă din 14 aflate în Pandora Papers - ca un exemplu

Un Australian numit Graeme Briggs a creat o firmă numită Asiaciti în Singapore care lucra cu clienţi bogaţi ce voiau confidenţialitate. După aceea a configurat o filială în Samoa şi a convins guvernul de acolo să devină un paradis fiscal offshore. Samoa este o insulă care avea nevoie de venituri suplimentare şi, drept urmare, era uşor de convins şi Dl. Briggs a ajutat Banca Naţională din Samoa să creeze reglementările fiscale, iar în 2017 exista o corporaţie străină pentru fiecare trei cetăţeni, iar în 2017 Uniunea Europeană a pus Samoa pe lista neagră.

O mare parte din banii care au trecut prin Asiaciti au fost investiţi în proprie­tăţi australiene.

Ce este un PEP menţionată în Pandora Papers?

Un PEP este o persoană cu expunere politică (Politically Exposed Person), iar fişierele cuprind:

35 lideri politici din prezent şi din trecut

300 oficiali de stat importanţi

Incluşi în Asiaciti sunt:

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, case de lux valorând 100 milioane

Andre Babic din Czehia;2 vile în Sudul Franţei

Uhuru Kenyatta cu 30 de milioane în active în afara ţării

Preşedintele Abacha al Nigeriei -5 miliarde de dolari [cu Abubakar Bagudu]

Cum au devenit aceste informaţii publice?

Printr-un avertizor care, sub condiţia anonimităţii, a pus la dispoziţie informaţiile unui grup de ziarişti de investigaţii conduşi de Gerald Ryle, Director al International Consortium of Investigative Journalists (Consorţiul Internaţional al Ziariştilor de Investigaţii).

Asiaciti a fost amendată cu 1,1 milioane de dolari de către Autoritatea Monetară din Singapore pentru că nu a aplicat verificările corespunzătoare privind spălarea banilor, o sumă derizorie.

Care a fost metoda guvernului Australiei pentru a aborda această problemă?

Au propus un registru al beneficiarilor, care ar obliga toate societăţile să divulge proprietarul real. Mai bine de cinci ani mai târziu, propunerea nu a fost implementată.

Ce înţelegem din acest nou scandal [şi acestea sunt doar reflecţiile autorului]:

1. În afară de cazul în care regulile devin mai sofisticate şi mai inteligente, cei foarte bogaţi vor găsi mereu metode să evite impozitarea.

2. Că politicienii şi bogaţii sunt corupţi - ce surpriză!!

3. Că ţările insulare cu resurse naturale limitate sau inexistente au găsit un mod de a crea un nivel de trai ridicat pentru populaţiile lor. Se va termina vreodată? Nu cred.

4. Va rezolva un registru al beneficiarilor problema? Nu cred. "Investitorii" vor folosi pur şi simplu rudele lor [sau poate pisica lor].

Există proprietăţi de o valoare uriaşă în Londra deţinute de băiatul de 11 ani al preşedintelui Azerbaijan, mult succes în a-l investiga.

5. Problema e aproape imposibil de rezolvat. Există, în prezent, în Marea Britanie 95.000 proprietăţi deţinute de entităţi offshore şi se estimează că 10% din bogăţia lumii este în teritorii offshore.

Mult succes în a încerca să pui mâna pe ele, o asemenea acţiune ar putea distruge pieţele pentru ani de zile.