Panica din 2008 vs panica din 2016 - lipseşte (încă) ingredientul Lehman

Începutul de an a adus aminte, multora, prin amploarea corecţiilor bursiere, de panica de la începutul crizei. Sunt, totuşi câteva deosebiri fundamentale, printre altele avem încă încrederea în contraparte.

După falimentul Lehman Brothers, pe final de an 2008, corecţiile bursiere s-au amplificat, totul culminând cu acel 666 fatidic pentru indicele S&P 500 din martie 2009 (nivel minim înregistrat de indice). După care, pe fondul intervenţiilor Fed, a liniilor nelimitate de creditare şi a dobânzilor scăzute progresiv, trendul s-a inversat.

În acest moment, avem corecţii ample la burse, dar nu s-a instalat încă panica. Dacă în 2008 elementul declanşator a fost teama de contraparte - după falimentul Lehman, nimeni nu mai tranzacţiona cu nimeni de teamă ca cealaltă instituţie să nu fie deja insolventă -, acum, avem doar începutul unei schimbări radicale de politică monetară şi preocuparea pentru menţinerea randamentelor. Deci, avem ingredientele unei corecţii mai mult ciclice şi nu teama că sistemul va face implozie, ca pe final de 2008-început de 2009.

Poate fi reeditat momentul Lehman? Aparent, e greu de crezut, având în vedere că băncile centrale şi autorităţile publice (din banii cetăţenilor) au salvat cam pe oricine după acel incident. Să nu uităm însă de legislaţia europeană, care prevede ca băncile cu probleme să fie salvate din banii deponenţilor. Deja încep să apară tensiuni prin Italia, singurul lucru care desparte Europa de America fiind inexistenţa (deocamdată) a unei bănci de dimensiuni sistemice, care să fie închisă pe fondul problemelor de lichiditate. Mi-e greu însă să cred că vom mai vedea bănci mari închise, fie şi din simplul motiv că, dacă s-ar ajunge iar într-un scenariu tip Lehman, toate artificiile monetare care au urmat acestui episod celebru de faliment din Statele Unite s-ar dovedi inutile, iar bancherii centrali ţin încă (sau, cel puţin, aşa sper) la imaginea lor. Aşa încât nu mă aştept să văd iar panică în pieţe, dar corecţiile usturătoare se pot prelungi, având în vedere nivelul atins mai peste tot în lume de bursele stimulate cu banii gratis pompaţi de băncile centrale, fonduri utilizate în bună măsură pentru speculaţii şi credite de retehnologizare (firmele care s-au împrumutat ieftin pot avea profituri în scădere dacă costurile cu dobânzile cresc, deci cotaţii mai mici pentru acţiuni).

Vestea bună pentru Bursa de Valori Bucureşti este că, de această dată, corecţiile cu care începe anul nu mai foarfecă banii investitorilor de retail, cum s-a întâmplat în 2009. Asta nu pentru că s-ar suporta mai uşor pierderile, ci pur şi simplu pentru că acest segment este în moarte clinică la bursa autohtonă. Mulţi n-au mai vrut să audă de bursă, după căderile mari de la începutul crizei, multe acţiuni nerecuperând nici acum integral declinul, iar cei rămaşi în piaţă au mult mai mult profilul investitorilor pe termen lung, negrăbindu-se să tranzacţioneze des în căutarea celor mai bune momente de intrare sau marcare a profiturilor. Vestea proastă este că, în lipsa acestor mici speculatori, cei mai mulţi în total contratimp cu ciclurile pieţei, bursa autohtonă devine mai puţin interesantă pentru marii investitori externi, care se văd lipsiţi de cei care asigură de regulă exiturile banilor "inteligenţi".