Papa Francisc a trimis vineri un mesaj de felicitare Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), pe care a considerat-o "un interlocutor privilegiat" al Sfântului Scaun şi care se află de peste şapte decenii "în slujba păcii şi a solidarităţii între popoare", informează Agerpres.
În mesajul său de felicitare cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înfiinţare, papa a elogiat totodată activitatea depusă de UNESCO "în slujirea dezvoltării integrale a persoanei şi a protejării patrimoniului cultural al umanităţii".
"Vă felicit din toată inima cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a acestei Agenţii a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Biserica are o relaţie privilegiată cu aceasta. De fapt, Biserica este în slujba Evangheliei, iar Evanghelia este mesajul cu cea mai mare forţă de umanizare pe care îl cunoaşte istoria. Este un mesaj de viaţă, de libertate şi de speranţă, care a inspirat nenumărate iniţiative educaţionale în toate timpurile şi în toate locurile şi a însufleţit creşterea ştiinţifică şi culturală a familiei umane", a spus papa Francisc.
Mesajul papei a fost prezentat în cadrul ceremoniei, desfăşurată vineri 12 noiembrie, la sediul UNESCO din Paris.
Şefi de stat şi de guvern din întreaga lume s-au reunit la Paris pentru a sărbători 75 de ani de la înfiinţarea UNESCO şi pentru a revendica gestionarea acestei organizaţii, într-un moment în care multilateralismul şi organizaţiile internaţionale sunt puse sub semnul întrebării.
În cadrul evenimentului au fost reamintite contribuţiile majore în protejarea societăţilor şi a culturilor realizate de UNESCO ce numără în prezent 193 de state membre.
Directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, realeasă marţi pentru un al doilea mandat, a susţinut relevanţa şi viziunea organizaţiei, subliniind că obiectivul său este de "a ancora UNESCO în secolul XXI".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.11.2021, 16:26)
satan' s whore
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de marele anonim în data de 14.11.2021, 02:30)
Cea mai buna descriere a UNESCO. Bravo!