Papa Francisc este aşteptat azi în Ungaria

A.F.
Internaţional / 28 aprilie 2023

Papa Francisc este aşteptat azi în Ungaria

Papa Francisc pleacă azi într-o vizită de trei zile în Ungaria, unde se aşteaptă ca războiul din Ucraina, migraţia şi rădăcinile creştine ale Europei să se afle în fruntea temelor pe care le va aborda în discursurile sale publice şi în timpul discuţiilor private cu premierul Viktor Orban, conform Reuters.

Papa Francisc vine în Ungaria pentru a onora promisiunea unei vizite oficiale, după ce în 2021, în drumul său către Slovacia, a făcut o escală de numai şapte ore, pentru a închide un congres al Bisericii care se desfăşura în Budapesta, ceea ce i-a făcut pe mulţi să se simtă jigniţi.

Este prima deplasare externă a Papei de când a fost spitalizat pentru bronşită, în martie. Vizita în Ungaria va fi cea de-a 41-a călătorie în străinătate a Papei Francisc. Şeful Bisericii Catolice a călătorit în şaizeci de ţări de la alegerea sa în 2013.

Deşi scopul său principal este întâlnirea cu catolicii maghiari, Papa Francisc a recunoscut că evenimentele de actualitate îşi fac loc pe agendă. "Va fi o călătorie în centrul Europei, care continuă să fie lovită de vântul rece al războiului, în timp ce deplasarea atâtor oameni a pus pe ordinea de zi probleme umanitare urgente", a spus el duminică.

În ceea ce-l priveşte, premierul Viktor Orban, considerat adesea ca având poziţii proruse, a declarat că Ungaria şi Vaticanul sunt singurele două state europene care pot fi descrise ca fiind "pro-pace" în ceea ce priveşte Ucraina.

Atât Orban, în vârstă de 59 de ani, cât şi Papa, care are 86 de ani, au cerut încetarea focului şi negocieri pentru a pune capăt războiului, iar suveranul pontif a îndemnat Ucraina să fie deschisă la dialog cu Rusia "agresoare", lucru pe care Kievul l-a exclus până acum.

Ungaria, care susţine o Ucraină suverană, dar are încă legături economice puternice cu Rusia, a refuzat să trimită arme Ucrainei. Dar, în timp ce Papa a cerut adesea interzicerea generală a traficului de arme şi reducerea producţiei de arme, el a mai spus că trimiterea de arme în Ucraina este acceptabilă din punct de vedere moral, dacă acestea sunt folosite doar pentru autoapărare.

De când Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022, milioane de oameni au fugit prin Ungaria şi s-au mutat în alte ţări. Aproximativ 35.000 au solicitat statutul de protecţie temporară în ţara vecină.

"Aştept cu nerăbdare vizita Sanctităţii sale. În vremuri tulburi ca ale noastre, este esenţial să ne amintim ce ne ţine uniţi, iar credinţa este fundaţia pe care putem construi un viitor stabil. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze călătoria sa la Budapesta", a scris premierul Viktor Orban pe Twitter joi seara târziu.

Viktor Orban şi Papa au divergenţe mari în ceea ce priveşte modul în care trebuie gestionată migraţia din Orientul Mijlociu şi Africa, precum şi în ceea ce priveşte importanţa Uniunii Europene, cu care Ungaria a avut numeroase conflicte.

Papa Francisc consideră că migranţii care fug de sărăcie ar trebui să fie bineveniţi şi integraţi, deoarece pot îmbogăţi cultural ţările gazdă şi pot stimula populaţia din ce în ce mai redusă a Europei. El consideră că, deşi ţările au dreptul de a-şi proteja frontierele, migranţii ar trebui distribuiţi pe întreg teritoriul UE.

Viktor Orban a refuzat să lase Ungaria să se transforme într-o "ţară de imigranţi", aşa cum spune el că au devenit alte ţări din Europa.

Când Orban s-a întâlnit cu Papa în 2021, a declarat că i-a cerut acestuia "să nu lase Ungaria creştină să piară". El i-a oferit Papei un cadou care nu avea nevoie de nicio interpretare: un facsimil al unei scrisori pe care Regele Bela al IV-lea din secolul al XIII-lea i-a trimis-o Papei Inocenţiu al IV-lea cerându-i ajutor în lupta împotriva tătarilor.

"Orban se consideră un protector al creştinismului şi caută o legătură cu papa", a declarat părintele Csaba Torok, care conduce o parohie în Esztergom, sediul istoric al catolicismului în Ungaria.

Azi, Sfântul Părinte se va întâlni mai întâi cu preşedinta Republicii, Katalin Novak, şi cu premierul Viktor Orban, apoi cu preoţi şi călugări. Cel mai aglomerat eveniment va fi slujba în aer liber de duminică, care va începe la ora locală 9.30.

Toate detaliile vizitei papale vor fi relatate de presa publică, scrie hirado.hu.

Locurile de desfăşurare a vizitei papale la Budapesta, cum ar fi Piaţa Kossuth, vor fi accesibile doar după un proces de control strict, aşa cum se întâmplă pe aeroporturi. Va fi interzisă intrarea cu băuturi alcoolice, sticle sau termosuri metalice. De asemenea, sunt interzise bicicletele, scuterele şi animalele vii, altele decât câinii de asistenţă sau câinii-ghid.

Vor fi efectuate controale de securitate inclusiv asupra rezidenţilor, caselor şi clădirilor din jur din zona unde se desfăşoară vizita Papei.

Vor fi sudate capacele de canalizare în toate zonele în care va avea loc vizita.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ilona, i-ai facut Gulas?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb