Pâra la putere, în dosarul ANRP

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 10 aprilie 2015

Radu Pricop, ginerele lui Băsescu, şi fostul şef SRI Costin Georgescu, denunţaţi

Numele avocatului Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, apare în dosarul ANRP, în care au fost trimişi în judecată fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate Horia Georgescu şi deputaţii Marko Attila Gabor şi Theodor Nicolescu.

În rechizitoriul trimis în instanţă de procurorii DNA se află o declaraţie dată în calitate de martor de expertul Marcela Anton, în care se face referire şi la Radu Pricop.

Pricop a fost avocatul lui Valentin Vişoiu, care controlează grupul de firme Conarg, unul dintre cumpărătorii de drepturi litigioase, care a obţinut apoi despăgubiri de la ANRP.

Martorul Marcela Anton a întocmit în anul 2008 un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, la cererea lui Valentin Vişoiu, în legătură cu un teren de 20,5 ha, situat pe raza fostei comune Dudeşti - Cioplea, actualmente sector 3 Bucureşti. Terenul respectiv a fost moştenit de Matilda Olosuteanu şi Elena Ghetu, iar acestea au cesionat drepturile litigioase către Valentin Vişoiu, pentru suma de 2.713.500 euro.

Ulterior, Valentin Vişoiu a vândut o parte din drepturi către alte două persoane - Gheorghe Manole (12%) şi Şerban Florin Barbu (17%), iar, în septembrie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP a decis că cei trei să fie despăgubiţi cu suma de 375 milioane lei (echivalentul a 104 milioane euro), însă DNA susţine că preţul terenului a fost supraevaluat artificial cu suma de aproximativ 60 milioane euro.

Marcela Anton a declarat: "Raportul de expertiză l-am întocmit în anul 2008 la solicitarea lui Vişoiu Valentin, prin avocat Radu Pricop şi Florin Barbu.

Mi-au fost puse la dispoziţie copii după toate actele menţionate în acest raport de expertiză, copie după planul moşiei Ivan Grueff din anul 1924 cu semnături şi ştampile de la arhivă, planurile cadastrale la 500 şi 2000, diverse ediţii menţionate în raport, din baza mea de date şi obţinute de-a lungul timpului de la Cadastrul Bucureşti. Toate aceste acte mi-au fost puse la dispoziţie de Florin Barbu şi de avocat Radu Pricop. Precizez că nu îi cunoşteam dinainte, ci aceştia au venit la mine acasă şi mi-au solicitat să efectuez această expertiză. Onorariul expertizei mi-a fost achitat de firma CONARG REAL ESTATE SRL, reprezentată de Vişoiu Valentin".

Conform documentelor DNA, în martie 2015 Valentin Vişoiu a formulat un denunţ în care a sesizat faptul că i-a dat, în perioada 2008 - 2013, deputatului Theodor Nicolescu, fost vicepreşedinte al ANRP, suma de aproximativ 800.000 euro, în mai multe tranşe.

În schimbul acestor bani, Theodor Nicolescu l-a asigurat pe Valentin Vişoiu că dosarele de despăgubire în care acesta din urmă era beneficiar vor trece fără probleme de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Procurorii DNA au început controlul judiciar pentru 60 de zile faţă de avocatul Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, care este acuzat de complicitate la şantaj în dosarul în care mai sunt cercetaţi fiul unui fost preşedinte al Moldovei, Sergiu Lucinschi, şi un procuror DIICOT.

Radu Pricop este acuzat că "a uzat de calitatea de avocat în săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, rezultând că, deşi iniţial a oferit personal inculpatului Lucinschi Sergiu "consultanţă juridică" conţinând elemente contrare legii, ulterior, pentru a masca participaţia la săvârşirea infracţiunii, a procedat la interpunerea, în relaţia cu inculpatul Lucinschi Sergiu a altor persoane, pentru a disipă eventuală răspundere penală, transmiţând prin intermediul acestora, lui Lucinschi Sergiu, informaţiile necesare obţinerii sumei de bani necuvenite".

Mass media leagă numele lui Valentin Vişoiu de o altă despăgubire controversată, în care este implicat şi numele ginerelui preşedintelui Traian Băsescu, şi anume afacerea terenului Brătienilor de la Ştefăneşti, ale cărui drepturi litigioase fuseseră cumpărate de managerul de la Conarg. Potrivit procurorilor DNA, numele lui Vişoiu apare şi în scandalul despăgubirii de 90 milioane de euro, în calitate de partener al lui Gheorghe Stelian, un alt nume important în afacerile cu drepturi litigioase.

În noiembrie 2014, Valentin Vişoiu era arestat la domiciliu în dosarul primarului Piteştiului Tudor Pendiuc, pentru dare de mită, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.

Costin Georgescu şi Honorius Prigoană, în dosar

Gheorghe Vişoiu, consilier evaluator al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), trimis deja în judecată, l-a denunţat pe 3 aprilie 2015 pe fostul şef al SRI, Costin Georgescu, dar şi pe fiul lui Silviu Prigoană.

Rechizitoriul procurorilor publicat în mass-media arată: "La data de 03.04.2015, VIŞOIU GHEORGHE a formulat un denunţ în care a susţinut că în perioada în care îşi desfăşura activitatea în Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a observat mai multe persoane, printre care COSTIN GEORGESCU şi HONORIUS PRIGOANĂ, unele dintre ele având interese în soluţionarea anumitor dosare, în compania directorului PRIBOI MIHAI SEPTIMIU".

În replică, fostul şef SRI Costin Georgescu a susţinut, la Antena 3: "Eu am încercat să recuperez un teren de lângă Craiova. Aveam a 6-a parte dintr-un teren al părinţilor care avea două hectare. A venit cineva la mine să îmi propună să mă ajute cu ANRP. Dar, pe Vişoiu nu îl cunosc".

Potrivit România TV, Sebastian Moise, secretar executiv al PMP, era intermediarul între cei care doreau retrocedări ilegale şi membri ANRP.

În acelaşi dosar trimis în faţa instanţei, Dorin şi Alin Cocoş au făcut mai multe denunţuri.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb