Cinci persoane, inclusiv un poliţist, au fost rănite astăzi cu arma albă, în Gara de Nord, la Paris, de către un bărbat împotriva căruia forţele de ordine au deschis focul şi l-au "neutralizat", relatează Le Figaro, potrivit News.ro.
Incidentul a avut loc către ora locală 6.40 (7.40, ora României), potrivit unei surse din cadrul poliţiei.
Autorul atacului a rănit cinci persoane: patru călători şi un poliţist din cadrul Poliţiei de Frontieră (PAF).
El a fost "neutralizat" rapid de către doi poliţişti din cadrul PAF şi din cadrul Companiei Nocturne a Reţelelor (CNR), care au deschis focul asupra acestuia.
Potrivit unor surse citate de cotidian, viaţa suspectului este în pericol.
Suspectul, rănit, a fost evacuat din gară în urma intervenţiei salvatorilor, potrivit Societăţii Naţionale franceze de Căilot Ferate (SNCF) .
Un perimetru de securitate a fost delimitat de către poliţie, iar gara funcţionează normal.
Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin le mulţumeşte, într-un mesaj postat pe Twitter, "forţelor de ordine pentru reacţia lor eficientă şi curajoasă".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.01.2023, 10:59)
Identitatea atacatorului tinut la secret,
deci e clar ca este victoria integrarii perfecte
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.01.2023, 13:07)
Multi arabi au cetatenie franceza...