PARLAMENTARII AU VOTAT A DOUA OARA LEGEA DIP Piperea: "Aprobarea dării în plată, cea mai surprinzătoare formă de democraţie"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 aprilie 2016

Gheorghe Piperea (stânga) şi Daniel Zamfir (dreapta)

Gheorghe Piperea (stânga) şi Daniel Zamfir (dreapta)

Eugen Nicolăescu: "Împărţirea riscului între cei doi parteneri este o premieră în România"

Vasilescu: "BNR nu are o poziţie oficială, dar, personal, cred că această lege nu va avea viaţă lungă"

Băncile îşi menţin opinia că legea va afecta negativ sistemul şi cer sesizarea Curţii Constituţionale

Legea dării în plată a fost votată a doua oară în Parlament - la aproape un an de la lansarea proiectului -, după ce, la finalul anului trecut, a fost trimisă la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea care permite stingerea datoriei odată cu cedarea garanţiei către bancă a fost adoptată, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor, cu o majoritate covârşitoare de voturi (207 pentru, unul împotrivă şi o abţinere), urmând să plece din nou către Preşedinţie, spre a fi promulgată.

De data aceasta, şeful statului nu mai are dreptul să o întoarcă în Parlament, dar poate să sesizeze Curtea Constituţională a României (CCR).

Avocatul Gheorghe Piperea, care a redactat textul legislativ, ne-a spus, ieri, după ce legea a trecut de Camera Deputaţilor: "Cel mai interesant mi s-a părut că o mulţime de parlamentari, după ce au văzut că această lege şi-a atras atâţia oameni de partea ei, au ajuns să creadă că este şi a lor şi că este împotriva unor interese corporatiste. Trebuie să ne amintim că această iniţiativă este scrisă de altcineva decât de parlamentari, că s-a ieşit în stradă pentru ea, a fost trântită de preşedinte, criticată de Guvern şi aşa mai departe.

Votul de ieri reprezintă cea mai surprinzătoare şi încântătoare formă de democraţie. Este singura lege aprobată de parlamentari de la un cap la altul al procesului legislativ. Ar trebui să fie un start al recâştigării încrederii în Parlament. Parlamentarii s-au dovedit a fi exact ceea ce trebuie să fie - cel mai important instrument de democraţie".

Liderii grupurilor parlamentare au avut, ieri, alocuţiuni favorabile Legii dării în plată.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat că, prin votul dat legii DIP, social-democraţii au vizat ajutorarea unei categorii de persoane cu probleme, neafectarea programului Prima Casă, dar şi înţelegerea de către sistemul bancar a unui rol civic pe care trebuie să-l aibă.

Domnia sa a subliniat: "În primul rând, nu susţinem tipul acesta de abordare în care iniţiatorul sau iniţiatorii, prin vocea dumnealui (n.r. Daniel Zamfir), lansează un atac la adresa guvernatorului BNR. În aceste zile, în această perioadă, în această conjunctură, exact asta ne mai trebuie în România - să începem un atac la Banca Naţională. Pe noi ne-a interesat ca această lege să atingă nişte obiective esenţiale pentru noi, să fie o lege care să-i ajute pe cei care într-adevăr au probleme, cei care şi-au luat credit doar pentru o locuinţă, pe cei care nu au luat credite de milioane şi milioane pentru a-şi face locuinţe sau alte spaţii. (...) În numele PSD, vreau să le doresc succes tuturor celor cărora această lege se adresează. Nu a câştigat niciun parlamentar, niciun om politic, ci câteva mii de cetăţeni. Nu am fost de acord ca această lege să fie pătimaşă, să rămână fără plafon şi să beneficieze de ea cei care au luat împrumuturi de milioane de euro ca să îşi cumpere case".

Liviu Dragnea spune că iniţiativa nu este o lege împotriva sistemului bancar şi a BNR, ci o lege care îi ajută pe cei cu probleme.

Deputatul PSD Marian Neacşu a precizat, în şedinţa de plen: "Chinurile facerii au fost destul de lungi pentru acest proiect legislativ, dar bine că până la urmă lucrurile s-au finalizat cu bine. Printre cele câteva principii care au făcut ca de la bun început PSD să se poziţioneze de partea acestei legi amintesc faptul că, prin ea, nu va avea de suferit programul guvernamental Prima casă. A apărut acea necesitate de a reduce acel plafon, nu sunt foarte tare de acord cu afirmaţia că plafonul este discriminatoriu. Un plafon de 250.000 de euro reprezintă cam majoritatea cazurilor care ar putea să subscrie unei caracteristici sociale. Un alt principiu este că acest proiect se aplică numai acelor imobile care au caracter de locuinţă şi pentru o singură locuinţă".

În opinia liderului liberal Eugen Nicolăescu, această iniţiativă este una dintre cele mai aşteptate legi de către societatea românească: "Cred că Parlamentul a găsit o formulă care creează echilibru între cetăţean, în calitatea lui de împrumutat, şi sistemul bancar, în calitatea lui de finanţator al multor activităţi din societatea românească. Este un lucru important, cetăţeanul iese în faţă, este respectat, este tratat cu demnitate. Împărţirea riscului între cei doi parteneri este, cred, în premieră în România".

Reprezentantul Grupului minorităţilor Dragoş Zisopol a spus că acest proiect "aduce în centrul atenţiei o dată în plus o problemă fundamentală - coeziunea socială".

Liderul UDMR Mate Andras a arătat că parlamentarii Uniunii susţin proiectul legislativ, dar că el rezolvă doar o parte a acestor "situaţii nefericite".

Parlamentalii UDMR au subliniat că băncile nu au fost cooperante de la început la desfăşurarea procedurii legislative şi că modificările propuse cu întârziere au amânat momentul aplicării legii

"UDMR a mai depus şi un alt proiect de lege, care se referă la acele credite ce nu au drept ipotecă un imobil şi sunt luate în franci elveţieni. Să ne gândim să accelerăm şi acea lege pentru că rezolvăm o altă situaţie", a menţionat Mate Andras.

Deputatul ALDE Cornelia Negruţ a spus că legea este bună şi ia în calcul poziţia BNR, poziţia deponenţilor şi poziţia specialiştilor în finanţe.

Piperea: "Teoretic, există posibilitatea ca Iohannis să sesizeze CCR, însă cred că a înţeles mesajul"

Avocatul Piperea spune că, teoretic, există posibilitatea ca preşedintele să sesizeze CCR, dar nu crede că Iohannis mai are vreun motiv să facă acest lucru. "În plus, va stârni mânia unei pături mari de populaţie", conchide Gheorghe Piperea, adăugând: "Atâta vreme cât a retrimis la reexaminare Legea Macroprudenţialităţii, cred că preşedintele a înţeles mesajul. Şi dacă premierul va sesiza CCR, atunci îşi va da foc la valiză şi s-ar contrazice cu ce a zis vicepremierul Vasile Dâncu, respectiv că băncile nu ar trebui să se plângă, pentru că, până acum, toate legile au ieşit pe placul lor".

Deputatul liberal Daniel Constantin Zamfir, care a promovat legea, a reiterat, ieri, că, de-a lungul procesului legislativ, băncile şi BNR au dus cea mai aprigă campanie de intoxicare cu privire la un proiect de lege: "Este o manipulare ordinară să spui că Legea dării în plată aruncă în aer sistemul bancar". Daniel Zamfir a cerut Guvernatorului BNR Mugur Isărescu să oprească "această manipulare".

Deputatul a dat asigurări că legea va aduce echilibru în raporturile dintre clienţi şi bancă, subliniind că legea nu a fost gândit împotriva sistemului bancar.

Daniel Zamfir a precizat: "Nu am gândit-o ca fiind o lege de protecţie socială pentru anumite categorii defavorizate, pentru că cei care astăzi sunt în nevoie nu sunt categorii defavorizate, sunt oameni activi, sunt oameni care au, poate, două - trei locuri de muncă, dar care, din cauza clauzelor abuzive, nu îşi mai pot plăti ratele la bancă".

CPBR cere sesizarea CCR

Banca Naţională a României nu are o poziţie oficială, în acest moment, legată de adoptarea Legii dării în plată de către Parlament, a declarat, ieri, într-o emisiune televizată Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul BNR.

Domnia sa a adăugat: "În nume personal, cred că această lege nu va avea viaţă lungă, pentru că sunt încălcate câteva rigori juridice care nu vor putea trece de procesele ce vor avea loc în ţară şi chiar în străinătate".

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a anunţat, săptămâna trecută, că iniţiativele legislative, printre care se numără şi Legea dării în plată, conduc la un risc sistemic sever, identificat pentru prima dată în economia noastră.

Dacă Banca Centrală nu a transmis niciun mesaj, ieri, până la închiderea ediţiei, băncile s-au exprimat, în cadrul unor comunicate de presă transmise de cele două organizaţii bancare.

Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR) a transmis că solicită, "cu toată responsabilitatea", instituţiilor abilitate să-şi exercite prerogativele şi să sesizeze Curtea Constituţională a României în legătură cu această lege, "în vederea verificării constituţionalităţii" ei.

CPBR subliniază: "Atât Guvernul României, în punctul de vedere emis cu privire la Lege transmis Camerei Deputatilor, cât şi Ministerul Justiţiei şi Consilul Superior al Magistraturii au sesizat deja în mod formal o serie de aspecte de neconstituţionalite a Legii, precum încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile (prin aplicarea mecanismului dării în plată a contractelor în curs de derulare, dar şi asupra procedurilor de executare deja începute/finalizate), încălcarea dreptului de proprietate privată (prin privarea forţată a instituţiilor de credit de bunurile proprii - drepturile de creanţă", discriminarea creditorului ipotecar în raport cu alţi creditori.

Toate aceste aspecte de neconstituţionalitate sesizate în mod repetat atât de către comunitatea bancară, cât şi de instituţiile mai sus menţionate au fost ignorate de către Parlamentul României şi subzistă ca atare în forma finală a Legii adoptată de către Parlament".

CPBR reiterează că îşi menţine declaraţiile anterioare privind efectele "adverse" pe care legea, în forma adoptată de Parlament, le va produce la nivelul întregii economii şi reaminteşte poziţiile critice exprimate de Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană privind prevederile legii.

Patronatul menţionează că nu este în măsură să vorbească despre măsurile pe care băncile le vor întreprinde după intrarea în vigoare a legii, acestea ţinând de politicile comerciale şi de risc ale fiecărei bănci în parte.

Legea dării în plată va avea un impact negativ asupra stabilităţii financiare, aşa cum pentru prima oară s-a considerat de către Banca Naţională a României, în sensul identificării unui risc sistemic sever, determinat de cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar bancar, a transmis Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

"Există interpretări clare ale industriei financiare, ale Preşedinţiei şi Guvernului României, Băncii Centrale Europene şi ale Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la posibilele elemente de neconstituţionalitate şi de hazard moral", completează Asociaţia, concluzionând: "Aceste elemente de neconstituţionalitate, împreună cu modificarea sau afectarea contractelor încheiate legal cu băncile în trecut vor fi luate în considerare de către instituţiile de credit cu privire la modul în care vor reacţiona la impactul acestei legi".

Parakletos: "Legea - un instrument adecvat, care va determina băncile să desfăşoare relaţii contractuale corecte cu debitorii"

Legea dării în plată a fost adoptată, ieri, în forma ieşită din Comisia Juridică, de care consumatorii s-au arătat mulţumiţi. Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), ne-a spus, atunci, că plaja de beneficiari ai noii legi este acoperitoare pentru majoritatea debitorilor cu probleme.

Monica Calu, cofondatorul Asociaţiei Parakletos, a declarat, ieri: "Odată cu adoptarea legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, sper să înceapă o nouă etapă, de normalitate şi echilibru în relaţia dintre bănci şi consumatorii care au credite cu garanţii imobiliare. Va fi o eliberare a datornicilor din anumite contracte de împrumut, care s-au dovedit a fi mult prea împovărătoare. Această lege este cu atât mai necesară cu cât sunt mulţi consumatori aflaţi acum în executare silită sau cu dificultăţi la plata ratelor la credite, iar gradul mare de îndatorare al acestor persoane face ca un număr însemnat de familii să ducă o existenţă precară, plină de privaţiuni. Pentru contractele viitoare, acest act normativ este un instrument adecvat pentru a determina băncile să desfăşoare relaţii contractuale corecte cu debitorii, prin punerea pe piaţă a unor produse cu clauze transparente şi cu costuri predictibile".

Deputaţii au votat legea care prevede stingerea datoriei odată cu cedarea către bancă a imobilului pus garanţie într-un contract de împrumut, cu următoarele amendamente: plafonul pentru suma împrumutată la momentul contractării creditului a fost stabilit la 250.000 de euro, de la 150.000 euro cât fusese iniţial; creditele contractate prin Programul Prima Casă au fost eliminate de sub efectele legii; de noile reglementări vor beneficia şi debitorii deja executaţi silit; toate creditele ipotecare luate pentru realizarea unei locuinţe, indiferent că au fost garantate cu un teren, vor intra sub auspiciile textului legislativ.

Atât consumatorii, cât şi iniţiatorii legii s-au declarat mulţumiţi de forma în care a fost adoptată aceasta de comisia de specialitate.

Deputaţii au votat şi ca legea să nu se aplice consumatorilor condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu împrumutul pentru care solicită darea în plată.

Suciu: "Legea nu are un caracter social atât de pronunţat cât ar fi dorit Guvernul"

Legea dării în plată, în varianta adoptată ieri de Camera Deputaţilor, nu are un caracter social atât de pronunţat pe cât şi-ar fi dorit Executivul, a spus Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Acesta a precizat: "Am văzut că a trecut de votul Camerei darea în plată. S-a ţinut cont de anumite aspecte pe care şi Guvernul le solicita pentru caracterul social al acestui proiect de lege. Acesta a fost obiectivul principal al Guvernului - vorbim de programul Prima Casă şi instituirea unui plafon. Mai aveam şi alte condiţii. Din păcate nu are un caracter social atât de pronunţat cât ar fi dorit Guvernul".

Suciu a adăugat că, din punctul de vedere al Guvernului, rămân anumite rezerve legate de retroactivitate, pe care le exprimase CSM şi Ministerul Justiţiei.

În punctul de vedere oficial transmis, în martie, pe marginea acestei legi, oficialii guvernamentali au arătat: "Considerăm că măsurile propuse au un caracter mult prea general, fără să aibă la bază o analiză solidă realizată din punct de vedere al impactului economic, social şi juridic şi nu sunt acoperite toate ipotezele supuse reglementării. (...) Nu este reglementată situaţia în care creditul este garantat cu bunul altei persoane, dacă bunul este ipotecat în favoarea mai multor creditori, precum şi situaţia în care valoarea imobilului este mai mare decât valoarea creditului ce urmează a fi lichidat. Astfel, pot exista credite supragarantate, respectiv situaţia în care valoarea bunurilor ipotecate să fie mult mai mare decât valoarea creanţei izvorâte din credit. Într-o asemenea situaţie, (...) prevederile din lege ar conduce la afectarea dreptului de proprietate".

Deputatul Zamfir informează că legea va rămâne timp de cinci zile la Camera Deputaţilor, termen în care poate fi atacată la Curtea Constituţională de un grup de 50 de deputaţi sau de 25 de senatori, de Guvern, de Avocatul Poporului sau de preşedintele ţării. Dupa cele cinci zile, legea va fi transmisă Preşedinţiei, care va avea la dispozitie maxim zece zile ca să o promulge, nemaiavând posibilitatea să o trimită la reexaminare.

Opinia Cititorului ( 67 )

  1. Piperea face un dezacord gramatical "a ajuns". Halal intelect.

    1. Sima, ce conteaza un dezacord, cand tu esti din nou beat?!

      Analfabetule,

      Piperea spune ca o multime de parlamentari (....) a ajuns sa creada... 

      Analfabet și impostor ești tu. Până la urmă, redacția a schimbat textul. Iar ei au studii de limbă română, nu ca tine, analfabetule.

       

      "Cel mai interesant mi s-a părut că o mulţime de parlamentari, după ce au văzut că această lege şi-a atras atâţia oameni de partea ei, au ajuns să creadă" 

      Aceasta este varianta corectă, nu cea cu "au ajuns" în care acordul se făcea fie cu parlamentari ("au văzut"), fie cu mulțime ("a ajuns"). Mai învață limba, măi Chicoș Rostogan. 

      Piperea a exprimat o pozitie. Textul nu-i apartine lui Piperea.

      apropo de Sima, ma intreb cum de a ajuns in prime time la TVR (din ce in ce mai jalnica), sa dea lectii de "optimizare fiscala"...si grandomanul Sima a invitat Rise Project sa il contacteze ca sa le dea documente cu informatii aparent valoroase. nu e de mirare ca TVR este pe duca cu astfel de emisiuni si cu prezentatori pe care nu ii duce capul nici atat cat sa nu inghita galusca cu "optimizarea fiscala"...

      Știi care este diferența dintre evitarea fiscală (tax avoidance) și evaziunea fiscală?

      nu

      Sima are admiratori.

      Adrian Sirbu a introdus, la TV, manelele si telenovelele, A facut vedete din prezentatorii mahalagii care au atrofiat etica muncii si moralitatea, in general, producind batjocoritoare lipsa de sfiala, in fata bunului simt, a onestitatii si a valorilor culturale urbane. 

      Acesta este publicul care il admira pe Cristian Sima, publicul care se bucura ca hotul, despre care toata lumea stie ca este hot, este inca nepedepsit. 

      TVR i-a oferit catedra, de la care sa tina lectii publicului. 

      Asa cum acel membru CNA s-a declarat mindru ca el este "generatia PRO", obtinem acum o transa de indivizi care (asa cum am intilnit eu insumi) sa se bucure cind cineva este furat, sa-l batjocoreasca pe acela si sa se declare, cu mindrie, "discipolul lui Sima". 

      Cristian Sima cinta la pian si are o spoiala culturala. 

      Cineva pe care il pretuiesc, mi-a spus: "Bine, dar are talent!" 

      Inteleg ca este greu de perceput cum infamia converteste orice conteza drept calitate, aparent, in opusul ei, adincind-o intr-o miasma pestilentiala. 

      Pe canalul sau, TVR a deversat-o in casele publicului, fara sa distribuie si masti de gaze.

      Evitarea fiscala este cat se poate de legala. Contabilii se ocupa pentru a-ti directiona veniturile prin vehiculul fiscal cel mai putin taxat: pfa, srl, famil.

      Evaziunea fiscala presupune o falsificare a unor documente justificative fiscale cu scopul de a reduce platile taxelor. 

      Evitarea fiscala are legatura si cu statul in care este practicata.

      Bancile n-ar fi putut exporta profitul nedeclarat niciunde in alta parte asa cum au facut in Romania.

      De asta exista lobby bancar, de exista BNR, de asta exista manipulatori pe net. 

      Nu stiam ca Sima canta si la pian :))) Depinde acum ce canta? E capabil sa citeasca partituri de Mozart, Rachmaninoff sau Chopin, sau butoneaza doar cateva melodii, cateva evergreenuri???

      Nu stiu. Eu insumi sint doar "consumator", nu am nici minimumul de cultura muzicala.

      Nu mai plânge cu lacrimi de crocodil. Țara cea mai civilizată dar care are cea mai mare evitare fiscală este SUA. Urmată, probabil, de Olanda.

      SUA a adoptat sistemul neofascist corporatist.

      Olanda e sub nivelul marii la propriu. A iesit din noroi cu ajutorul sclavilor din colonii.

      Romania e o colonie. Sigur ne vom dezvolta exact ca SUA si Olanda, trebuie sa continuam exportul de profit si le ajungem. :))))))))))))))))))) 

      fara export de profit nu iti mai vine niciun investitor, desteptule

      Exportul de profit la care am facut referire are legatura cu traficul de influenta, proasta reglementare si neatentia voluntara a institutiilor statului.

      Ceea ce numesti tu investitori sunt de fapt niste banditi, desteptule.

      Un investitor s-ar interesa de avantaje si dezavantaje, fara sa murdareasca institutii, functionari si politicieni. De infractori nu ducem lipsa. 

      Corect

    Zamfir vorbeste de manipulare? A fost prins cu minciuni cat casa in scrisoarea lui deschisa catre premier.

    1. Demisia BNR

      da-ti palme

    Mai are 15 zile si inceteaza acest abuz bancar.

    Cred ca acele famili o sa umble bete de feiricire ca scapa de raia bancara. 

    1. Sunt chiar eu, cel fara credite !

    Piperea daca ar gindi altfel, ar trebui sa promiveze ideea ca legea DIP, este doar o norma de aplicare a legii vechi, prin care se garanteaza ca debitorului chiar i se garanteaza creditul cu CASA.

    Pina acuma debitorul nu avea garantie 100% doar CASA, ci era urmarit alltime 

    1. Da

      care lege veche? la ce va referiti?

    Felicit Bursa ca a facut posibil ajungerea informatia, punctul de vedere al asociatiilor de consumatori. Nu fac parte din nici una , inca, dar simt ca ma reprezinta 100%.

    In al doilea rand felicit Parlamentari indiferent de culoarea politica ca au ascultat -actionat pnctul de vedere al consumatorilor. 

    Parca incepem sa semanam a democratie functionala. 

    In continuare doresc ca Parlamentari sa asculte-actioneze consultand aceste asociati ( cred ca aceste asociati sunt mai reprezentative decat consilieri parlamentari, prezidentiali; sunt cel mai aproape de cetateni). 

    Taxa auto e un exemplu cum Parlamentari nu au ascultat de cetateni care i-au votat si su fost trasi de percuni de catre cetateni simpli.

    Informatia in poportie de 80-90% Bursa mi-a furnizat-o, ii multumesc. 

    1. Nici un merit, doar jurnalism normal.

      Sa faci jurnalism normal in Romania este un merit! De aceea meritati felicitarile!

      Da

    Domnule Zamfir poate ne povestiti si despre scrisoarea primita de la Comisia Europeana prin care Romania este amenintata ca daca aceasta lege se aplica, UE va declansa procedura de infringement asupra Romaniei si in consecinta noi -oamenii din mediul privat care platesc impozite ca doar nu Dvs- va trebui sa platim toate amenzile ce vor urma. Ce parere aveti?

    1. Avem parerea ca Zamfir este un prostanac si ca nu pricepe aproape nimic din ce a legiferat. Asta credem.

      In cazul in care ar exista o astfel de manevra, costurile vor fi mult mai mici, la nivelul societatii, in comparatie cu raptul bancar actual.

      Si de ce as plati eu care nu am nicio vina pentru nesabuinta unora care s-au imprumutat cu doua maini? Ce ei suporta cumva parte din chiria pe care o platesc eu?

      Ei platesc de 8 ani imbuibarea bancherilor, n-are nicio legatura cu tine. Banii jupuiti de pe sclavii creditarii nu au ajuns la tine, ci au fost extrasi din economia reala, direct in conturile bancherilor.

      Odata scapati de povara sclavagismului, supraindatoratii vor avea venituri disponibilizate de povara parazitismului bancar, venituri care vor ajunge in economia reala, adica si la tine, daca faci parte din economia reala.

      Daca esti parazit bancard, atunci ghinion! :) 

      Nu ai inteles ce am vrut sa spun. Uite aici ce inseamna procedura de infringement in linii mari:

      În prima etapă a declanșării procedurii, Comisia redactează o “scrisoare de punere în întârziere“ pe care o transmite statului respectiv și în care sunt precizate încălcările legislației comunitare. Scrisoarea reprezintă deschiderea formală a procedurii de infringement, iar aceasta a fost transmisă României în februarie 2013. 

      Cea de-a doua etapă constă în posibilitatea statului membru de a se apăra. Această etapă se numește “Observațiile statului membru” și are drept scop protecția intereselor statului respectiv. Totuși, statul nu poate invoca nicio prevedere, practică sau circumstanță existentă din dreptul intern pentru a justifica neconformarea cu legislația comunitară. 

      Următoarea etapă o reprezintă “Avizul motivat”, adică ultima avertizare a Comisiei înaintea sesizării CJUE, avertizare ce vine în lipsa observațiilor statului membru sau în cazul în care acestea sunt considerate nesatisfăcătoare. România a primit acest aviz motivat pe 25 septembrie 2014. 

      Urmează, așadar, “Răspunsul statului membru” la avizul motivat, deci măsurile întreprinse de către stat pentru a se conforma cu avizul Comisiei. Termenul de conformare este stabilit de aceasta din urmă, iar dacă statul nu face modificările necesare, Comisia sesizează CJUE pentru a se începe procedura contencioasă. 

      În cazul în care Curtea soluționează cazul în favoarea Comisiei, statul este obligat să conformeze legislația internă cu cea europeană. Dacă nici după aceasta statul nu se conformează, atunci îi este impusă de către Curte plata unei sume forfetare ori a unor penalități cu titlu cominatoriu până la îndeplinirea obligațiilor precizate în prima hotărâre. Penalitățile sunt propuse de către Comisia Europeană, însă decizia privind cuantumul lor aparține CJUE. 

      Cu alte cuvinte Romania va fi actionata in instant la Curtea Europeana de Justitie si apoi I se vor aplica amenzi usturatoare...amenzi ce vor fi platite de unde? Cumva din impozitele mele? De ce?Daca e sa fim fair, nu mai bine faceti voi cei afectati un fond din care sa platiti amenzile? Daca e sa nu se intample- luati banii inapoi nu e problema! Hai ca poate si dl. Piperea din cei 50,000 EUR cu care se lauda ca ii castiga pe luna sa contribuie acolo macar simbolic. 

      ce platesti tu, postacule? in acest moment, NOI te platim pe tine. daca la un moment dat, iti iei un job adevarat si vrei sa iti cumperi un apartament, legea iti da posibilitatea ca, daca da o nenorocire peste tine, sa poti da casa bancii, nu sa fii aruncat in strada si cu veniturile poprite. nu de alta, dar poate o sa vrei sa te inmultumesti (desi nu e recomandat astora ca tine) si banca ti-ar pune altfel poprire si pe alocatia copiilor, de exemplu. voi postacilor nu va ganditi ca o data s-ar putea sa va confruntati cu aceleasi situatii dezastrioase cu care se confrunta cei care au credite acum.

      tarile care au adoptat legea conversiei gen Croatia, Ungaria, dar si Polonia au nevoie de sfaturile si indicatiile tale pretioase, ti-ai oferit cumva serviciile si te-au trimis la plimbare?

      Ti-am raspuns inca din primul comentariu ca aceste costuri for fi mult mai mici decat raptul bancard actual.

      Germania depaseste limita de excedent bugetar in ciuda oricarei comisii, cu toate infringement-urile. I se falfaie.

      Polonia si Ungaria au adoptat de ani de zile masuri impotriva raptului bancard si au nationalizat si fondurile de pensii private obligatorii asa ca toate textele voastre mai merg doar pe la romanica, insa nu pentru mult timp.  

      Pai dc imprumutatul da "singura" casa pe care o are (asa se presuoune), cum va mai trai el asa lejer ca sa mai plateasca si cine stie ce impozite, prostovanie?

      Deci daca eu am avut minte si am preferat sa stau cu chirie in loc sa dau 100,000 EUR pe o garsoniera in Dristor si acum sa imi plang in pumni si sa cer bani de la altii... sunt platit de TINE! Am un job adevarat si platesc taxe pe masura, dar nu m-am aruncat sa platesc pe un apartament comunist cat sa ma fac sclav la banci cu buna stiinta- acum TU ca ti-ai luat teapa vrei sa facem bara bara pierderea si tot EU sunt platit de TINE!!

      1. de la cine cer eu bani daca dau casa inapoi? zeci de mii de euro platite bancii dobanda 6 ani de zile + avansul platit la luarea creditului au acoperit de mult creditul. deci nu cer bani de la nimeni

      2. in schimb, statul transfera Fondului de Garantare partea lui la fiecare apartament/casa cumparat prin Prima Casa, SI din banii mei de taxe, impozite, etc. si nu am scos ochii la nimeni ca si-a cumparat casa pentru ca SI eu am garantat din taxele mele pentru ea! 

      3. dar unul care vrea sa isi cumpere si el apart acum, poate sa scoata ochii statului ca a manipulat piata imobi;liara prin Prima Casa.

      si inca ceva, faptul ca eu am stat in casa mea, te-a ajutat pe tine sa platesti o chirie mai ieftina si sa ai si ce manca pt ca nu am concurat cu tine pe piata chiriilor, deci poti sa imi multumesti si pt asta.

      Tu nu plătești chirie.

      Ai casa deja cu banii câștigați la banca unde activezi.

      Nu mai dezinforma aiurea. 

      Jenant postaci bancari.

      Va doresc sa beneficiați de legea darii in plata neoamenilor! 

      Atât de adevărat.

      ☺☺☺

      Perfect de acord 

      Ai dat in bobi? Cine nu e cu noi e impotriva noastra..Multumesc pentru chiria mai mica platita si 'non-concurenta'!

      In Romania daca nu esti proprietar 'nu esti om...esti parazit' spre deosebire de Germania unde majoritatea sunt chiriasi toata viata. Acum ca s-a dat de greu trebuie sa platim cu totii. Mult succes, sa fie bine ca sa nu fie rau! 

      eu nu am spus ce spui tu mai sus. este futil sa compari Romania cu Germania cam la orice, inclusiv la felul cum se comporta bancile in Germania si cum o fac aici. nu cred ca in Germania, daca s-ar fi gasit clauze abuzive intr-un contract, banca nu ar fi suferit consecinte serioase. aici e ca si cum nu ar fi. fundamentul cultural al proprietarului in estul Europei, dupa 50 de ani de comunism, este diferit de cel al vest europeanului, care a trait in capitalism toata viata lui si unde avem un sistem reglementat al chiriilor, in sensul ca un chirias are drepturi, cum are si un proprietar. la noi, chiriasul este la mana proprietarului, care de multe ori face evaziune fiscala, etc. e mult de discutat. dar trebuie sa intelegi intai asta, ca sa avem ce discuta. si trebuie sa intelegi ca trebuie sa intelegi. noroc!

      ...asa [...] ca tine.

      Cat adevar graiesti! In Romania esti la mana celor din 6.6 care au impresia ca daca sunt proprietari, sunt stapanii tai si 'EI TE PLATESC PE TINE!ca tu esti un parazit bah care nu ai o slujba adevarata pentru ca Sic! nu ai casa/case si nu esti sclav la banci!' Si atunci de ce as suporta eu parte din costurile celui de la 6.6?

      Cata nesimțire.....comunitatea europeană stie ca voi a ti eludat directiva 48 prin oug 50 si a ti modificat contractele NU STIE... HUOOOOOO [...] DE POT [...]

      Este foarte extrem de supersimplu, cei care au luat credite in perioada 2006-2008 platesc in prezent rate care ajung la 2-3 chirii pentru conditii de locuire echivalente.

      Cu siguranta vor inchiria un spatiu mai mic si mai slab localizat pentru a-si recastiga independenta financiara, ceea ce inseamna ca vor plati chirii care sa nu depaseasca 20-30% din ratele actuale. 

      Pentru foarte multi dintre ei poate fi un castig redobandirea mobilitatii, sa poata lucra oriunde altundeva. 

      Drumul fara iesire este tocmai sclavagismul caruia ii faci tu propaganda pe aici. 

      tu iti dai seama ca o data imi dai dreptate, o data ma injuri? se cheama disonanta cognitiva si se trateaza. nici macar nu intelegi ce ti-am scris sau poate doar te prefaci ca nu intelegi. sa scrii ce iti zic aia de la banca sa scrii nu e chiar un job adevarat...

      Nici eu n-am cumparat cloace in varf de bula si nu intrevad niciun motiv sa cumpar cloace vreodata.

      Piata imobiliara si piata creditarii trebuie sa se maturizeze. Pe de o parte trebuie sa creasca standardele de calitate in privinta constructiilor, iar in ce priveste creditarea, saracii trebuie opriti sa mai aiba acces la credite pe garantiile de la contribuabili. 

      Pe de o parte contribuabilii ajung sa indestuleze bancile si se trezesc pe cap si cu problemele sociale ale celor care au luat credite care nu si le pot permite.

      Bancherii au finantat garsonierele comuniste din Dristor la 100.000 Euro, n-au decat sa se spele pe cap cu ele. 8-9 ani au belferit pe spatele victimelor bulei creditarii. 

      mai e mult pana piata imobiliara si cea a creditarii sa se maturizeze. se construiesc acum blocuri fara geam la living, la preturi enorme, case fara geam la dormitor pt ca s-au grabit sa inghesuie cat mai multe in sir in loc sa lase spatiu de geam. cine a finantat astfel de blocuri, cine o sa finanteze cumpararea acestor case de catre oameni care nu sunt suficient de educati incat sa isi doreasca mai mult? cine a dat avize pt astfel de constructii?

      Ce parere aveti sa nu va mai fie frica de orice "amenintare" primita din afara, ca de asta Romania e unde e, pentru ca tot timpul a plecat capul. Si voua v-au tremurat pantalonii, ca daca se supara "aia mari" pe noi?

      parazitule imbuibat si comunist

      Suntem prea mici ca sa contam asa ca trebuie sa ne raliem altora mai mari. Si cum suntem intre 2 mari blocuri puternice...alternative este Rusia. Asa ca daca tot am aderat la UE ne place sau nu trebuie sa actionam in consecinta, iar ei au puterea daca vor, sa ia decizii in justitie care sunt peste ce se hotaraste aici. Asa ca tare mi-e ca vom plati cu varf si indesat aceasta lege...ma intreb daca au dat-o de ce nu au procedat ca in Spania cu un plafon care sa fie cu adevarat social. Sa vedeti procese si bani cheltuiti! Am si eu o curiozitate pentru cei care injura pe aici sub anonimat- se cred mai barbati sau care e faza ca eu nu inteleg?

      Poate daca ti ai da si tu un nume mi-as da seama care sunt postarile tale si ti-as raspunde la obiect. Lucrez in domeniul IT dar am prieteni in domeniul bancar si stiu ca un casier are 1,500 lei iar un specialist cu 10 ani vechime se duce pe la 4,000 lei asa ca nu e chiar cum cred unii ca e. Cu toate neajunsurile chiriei o prefer, decat sa dau 100,000 EUR pe o garsoniera si apoi sa cer bani de la contribuabili ca sa imi acopar eu prostia. Unde ti-e judecata ca la un salariu de 700 EUR pe luna sa iti iei credit de 100,000 EUR?Pentru un apartament comunist?!!

      Florin ai facut schimbare de sex si acum esti blonda ?

      Exact de aceea ldp trebuia sa cuprinda si pc dar lobby-ul bancar a tras-o sprea ea.

      Corect

      De ce nu ai migrat spre Germania?

      Bancile germane profita de legislatia nula din Romania!

      Deutis Bank cumpara neperformante in Romania si executa cu o firma din off shore Aps Romania cu p de lucru in Luxemburg. DB cumpara npl de la Bcr de ani de zile bineanteles cu supravegherea microbiologica a Bnr-ului si la recomandarea Bce, CE, Fmi si ce banci inventate doar pentru binele mers al Romaniei in special si a Europei de Est. 

      Cred ca tusea si DBdaca nu se infructa din Bcr.

      Au inventat prea mare pt a falimenta si sub aceasta umbrela o mana spala pe alta si amandoua fata. 

      stii unde e judecata? pe vremea aia, doar asa PUTEAI sa iti cumperi un apartament, dupa ani intregi in care bancile nu dadusera credite. pana atunci te duceai la banca si ieseai cu coada intre picioare, doar smecherii care aveau lichiditati cine stie cum dobandite cumparau cu banii jos sau primeau un credit. la fel cum acum, doar cu Prima Casa poti sa iti cumperi un apartament, altfel nu. intelegi ideea? bancile au deschis robinetul de credite doar cand au vrut ele si cand au facut-o, au turnat masiv bani in piata, distorsionand piata. si in 2007-2008, dar si in epoca Programului Prima Casa.

      Un prieten si-a cumparat un apartament cu 3 camere in zona centrala BLOC NOU.

      A dorit sa cumpere prin pc sau cash mai mai departe de centru putin. 

      Dupa o discutie cu mine, i-am deschis ochi putin si a hotarat sa cumpere cu avans mult mai mare decat pc. 

      Nu intslegea ce e cu ldp i-am explicat telefonic, maine trec pe la el; l-am invitat sa citeasca ce am Share-uit de pe Bursa. 

      Am mai vorbit despre taxa auto, aceeasi invitatie sa citeasca articolul de pe Bursa, are de recuperat 800 de Euro.

      Ce pot sa zic, multumim Bursa! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb