Parlamentarii PSD şi PD-L vor să modifice Ordonanţa privind serviciile deconcentrate

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 30 aprilie 2009

Parlamentarii PSD şi PD-L vor să modifice Ordonanţa privind serviciile deconcentrate

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind serviciile deconcentrate urmează a fi amendată în Parlament.

Potrivit NewsIn, PD-L caută o formulare care să nu permită schimbarea directorilor de şcoli, PSD ar vrea să extindă lista instituţiilor vizate de schimbări, PNL intenţionează să elimine total prevederile, iar UDMR să le amâne.

Deputaţii democrat-liberali intenţionează să amendeze unele prevederi ale OUG 37/2009 prin care au fost înlocuiţi şefii serviciilor deconcentrate.

Amendamentele pe care vor să le propună vizează mai mult clarificarea unor formulări mai ambigui şi mai puţin esenţa ordonanţei.

Liderul deputaţilor PD-L, Mircea Toader, a explicat: "Noi avem câteva amendamente pe care vrem să le sus­ţinem în cadrul dezbaterilor din Parlament. Ele se referă la anumite clarificări ale textului Ordonanţei. Vrem să modificăm regimul incompatibilităţilor funcţionarilor publici din Legea 161. De exemplu, unui funcţionar public îi este interzis să facă parte din structurile de conducere ale partidelor politice şi vrem să stabilim clar ce înseamnă acest lucru. La urma urmei, nu cred că un preşedinte de secţie de votare poate fi asimilat unei funcţii de con­ducere".

Un alt amendament pe care PD-L intenţionează să-l susţină este o formulare fără echivoc care să nu permită schimbarea directorilor de şcoli. Toader vrea să se prevadă clar ca doar inspectorii generali şi inspectorii generali adjuncţi să poată fi înlocuiţi din funcţii.

Preşedintele Comisiei de admi­nis­traţie de la Senat, democrat-liberalul Petru Filip, a afirmat că este prematur să se pronunţe asupra amendamentelor pe care senatorii PD-L ar putea să le propună la OUG 37.

Petru Filip a explicat: "Comisia a primit ca termen data de 19 mai pentru întocmirea raportului, urmând ca Ordonanţa să se ducă la Camera Deputaţilor, care este decizională. Probabil că până săptămâna viitoare, când va intra în discuţia Comisiei, cel mai probabil marţi sau miercuri, vom avea şi noi o imagine mai clară asupra amendamentelor care ar mai fi necesare. Până atunci, vom studia textul care face trimitere la mai multe legi".

PSD intenţionează să extindă lista instituţiilor vizate de schimbări

În ceea ce-i priveşte pe pesedişti, aceştia ar vrea să extindă lista instituţiilor vizate de schimbări.

Vicepreşedintele Comisiei de administraţie, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, deputatul PSD Mircea Duşa, a explicat: "Vrem să stabilim exact care sunt acele servicii deconcentrate. Dacă vă veţi uita pe Ordonanţă, veţi vedea că serviciile deconcentrate de la trei ministere nu se regăsesc pe listă. Este vorba de Ministerul Administraţiei, Ministerul de Justiţie şi Ministerul Transporturilor".

Duşa susţine că schimbările ar trebui extinse şi la serviciile deconcentrate de la Registrul Comerţului, aflat în subordinea Ministerului de Justiţie, precum şi la cele de la Autoritatea Rutieră şi Registrul Auto, aflate în subordinea Ministerului Transporturilor.

Pe de altă parte, vicepreşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că, din punctul său de vedere, nu ar mai fi nimic de modificat în această OUG. Liviu Dragnea a explicat: "N-avem ce să mai schimbăm. Acesta este spiritul legii, ca ministrul să aibă un cuvânt de spus despre cei cu care lucrează în teritoriu. În lipsa descentralizării, orice se întâmplă rău în judeţ e decontat de ministru, e normal să-şi aleagă el echipa".

Pe de altă parte, deputatul PSD Eu­gen Nicolicea a declarat că va propune un amendament care să prevadă că doar funcţionarii care au o vechime de cel puţin cinci ani pot rămâne la conducerea deconcen­tratelor. Întrebat dacă acest amendament nu face decât să-i excludă pe cei care au fost propuşi de PD-L şi PNL, în perioada 2005-2008, şi revenirea celor numiţi de Guvernul Năstase, de pildă, Nicolicea nu a negat.

Conservatorii sunt nehotărâţi

Conservatorii nu au formulat încă un punct de vedere privind eventualele amendamente, dar se declară de acord cu principiul care a stat la baza actului normativ.

Purtătorul de cuvânt al PC, deputatul Bogdan Ciucă, a declarat: "Este în regulă ca partidele să-şi asume conducerea instituţiilor ca să ştim pe cine urechem dacă o instituţie merge prost. Pericolul mare este să se facă abuz, ca pornind de la manageriatul instituţiilor să ne ducem cu schimbările până la portari".

De aceea, conservatorii vor să aibă o discuţie cu liderii organizaţiei sindicale a funcţionarilor publici şi să găsească soluţii pentru împiedicarea abuzurilor, astfel încât numirile pe criterii politice să se facă exclusiv la nivelul managerilor de instituţii.

Liberalii şi udemeriştii vor să elimine prevederile

Liberalii nu par dispuşi, în acest moment, să se gândească la posibile amendamente. "Pe noi nu ne interesează să facem amendamente, ci ne interesează ce se doreşte", a spus deputatul PNL Ciprian Dobre, unul dintre semnatarii sesizării către Avocatul Poporului pe tema OUG 37. "Este o privatizare a puterii de stat, este ca şi cum am concesiona relaţiile externe ale României", a afirmat el, considerând că în primul rând trebuie să se pronunţe Curtea Constituţională pe contestaţia PNL pe subiectul Statutului funcţio­narilor publici.

La rândul său, prim-vicepreşedintele liberal Ludovic Orban a afirmat că principalul amendament al PNL este eliminarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă care schimbă şefii serviciilor deconcentrate.

De altfel, liberalii şi-au concentrat eforturile în a rezolva situaţia prin intermediul unei decizii de neconstituţionalitate, având în vedere că opoziţia nu are forţa numerică necesară pentru a impune schimbări legislative.

Şi deputatul UDMR Lakatos Petru a punctat, de la început, că parlamentarii Uniunii nu sunt de acord, de principiu, cu Ordonanţa.

Lakatos Petru a explicat că UDMR va solicita, în primul rând, eliminarea textelor, dar dacă nu se va reuşi acest lucru se vor iniţia şi modificări. Lakatos a precizat că cea mai importantă modificare este "ca măsurile să vizeze următoarea legislaţie". "Începând cu alegerile parlamentare următoare să intre în vigoare că aceşti oameni vor fi schimbaţi", a explicat el.

Pe de altă parte, deputatul UDMR a atras atenţia că sunt unele neconcordanţe între textele legislative. "Dacă luăm toate actele din domeniu, la ora actuală nu am putea angaja un om în locul celor care şi-au dat demisia, pentru că posturile vacantate vor putea fi înlocuite numai în proporţie de 15%", a afirmat udemeristul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Congresul UDMR, că "partidele aflate la putere poate vor mai reflecta puţin asupra ordonanţei unităţilor descentralizate".

În acest sens, şeful statului doar a sugerat că Guvernul, prin partidele aflate la putere, "poate vor mai reflecta" asupra ordonanţei deconcentratelor. Este vorba despre Ordonanţa adoptată săptămâna trecută de Guvern, care vizează schimbarea din funcţie a aproximativ 2.100 de funcţionari publici.

La rândul său, vicepremierul Dan Nica a declarat marţi, la finalul şedinţei coaliţiei, că Ordonanţa de urgenţă privind conducerea instituţiilor deconcentrate "rămâne în aceeaşi formă" a Guvernului, nefiind luată în discuţie vreo consultare cu preşedintele Traian Băsescu pentru o posibilă modificare a acesteia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ne este greata de ce a ajuns aceasta tara in decursul anilor prin perindarea pe le putere a tuturor parvenitilor.Indiferent de culoarea politica sunt toti o apa si-un pamant.Din pacate nu se mai tine cont si de competenta la stabilirea conducerii unei institutii.Din contra, asa cum se exprima presedintele PSD a unui judet "chiar daca punem director ultimul sofer,dar sa fie de la PSD"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb