Parlamentul britanic a respins din nou acordul de Brexit

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 aprilie 2019

Parlamentul britanic a respins din nou acordul de Brexit

Preşedintele Consiliului European a convocat un summit UE în 10 aprilie

Deputaţii britanici au respins vineri, pentru a treia oară, acordul privind ieşirea Regatului Unit din UE (Brexit), premierul Theresa May exprimându-şi "regretul profund" că deputaţii nu au susţinut ieşirea "ordonată" din blocul comunitar.

Adoptarea acordului i-ar fi permis Regatului Unit să iasă din UE la data de 22 mai, după care să beneficieze de o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2020.

Însă, în situaţia dată, Guvernul britanic are termen până în 12 aprilie să propună UE un "Plab B". În caz contrar, Regatul Unit va părăsi blocul comunitar fără acord şi fără perioadă de tranziţie.

"Implicaţiile respingerii sunt grave", a afirmat premierul britanic, adăugând: "Implicit, Regatul Unit trebuie să părăsească UE la 12 aprilie, adică în numai 14 zile".

Premierul a menţionat că orice scenariu implică "aproape sigur" faptul că Marii Britanii i se va cere să organizeze alegeri parlamentare europene.

"Mă tem că am ajuns la limita acestui proces în Camera Comunelor", a spus May.

Înaintea votului, May avertizase că adoptarea acordului este "ultima şansă care garantează Brexitul".

Pe parcursul votului, mii de manifestanţi s-au adunat în Piaţa Parlamentului, cerând ieşirea Regatului Unit din UE.

După ce acordul de Brexit a fost res­pins, vineri, partidul nord-irlandez DUP (unionişti), aliatul în Parlament al Theresei May, au îndemnat-o pe aceasta să rezolve aspectele legate de "plasa de siguranţă" ("backstop"), care i-a împiedicat pe numeroşi membri ai Partidului Conservator (al premierului) să susţină acordul.

Liderul grupului parlamentar al Partidului Naţional Scoţian (separatişti), Ian Blackford, i-a cerut premierului să abandoneze procedura de Brexit şi să găsească o cale de ieşire din criză.

Liderul Partidului Laburist (opoziţie), Jeremy Corbyn, a afirmat că parlamentarii au astăzi şansa să hotărască "un acord mai bun pentru viitorul ţării", iar dacă Theresa May nu acceptă acest lucru, atunci să convoace alegeri generale.

Parlamentarii britanici au ocazia astăzi să vină cu propriile propuneri legate de modalitatea de ieşire a ţării din UE. De asemenea, există posibilitatea ca Londra să convină cu Bruxelles-ul o amânare mai lungă a Brexitului.

După respingerea acordului de Brexit (vineri), preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a convocat un summit în data de 10 aprilie.

Lira sterlină s-a depreciat după respingerea acordului

Lira sterlină, care se apreciase în ultimele săptămâni pe fondul optimismului legat de adoptarea acordului de Brexit, a scăzut semnificativ vineri faţă de dolar, după ce Parlamentul a respins documentul.

Moneda britanică a scăzut cu 0,35%, la 1,2977 dolari, după anunţarea rezultatului votului. Astfel, moneda a ajuns pentru prima dată în ultimele două săptămâni sub 1,30 dolari.

Lira s-a depreciat cu 0,33% faţă de euro, fiind tranzacţionată la 1,1573 euro.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a afirmat, vineri, că ieşirea Marii Britanii din UE la 12 aprilie fără un acord este, acum, "un scenariu probabil".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb