Parlamentul European şi Consiliul UE, la un acord privind bugetul comunitar pe 2017

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 noiembrie 2016

Parlamentul European şi Consiliul UE, la un acord privind bugetul comunitar pe 2017

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns, în noaptea de miercuri spre joi, la un acord privind bugetul blocului comunitar pe 2017, stabilind valoarea cheltuielilor pentru anul viitor la 134,5 miliarde de euro (144,1 miliarde de dolari).

Negocierile privind bugetul UE sunt în mod tradiţional tensionate, statele membre, care sunt reprezentate de Consiliul UE, încercând să obţină limitarea cheltuielilor, în timp ce Parlamentul European susţine de cele mai multe ori suplimentarea acestor fonduri, potrivit agenţiei DPA.

Parlamentul European a propus un buget de 138 de miliarde de euro pentru 2017, în timp ce suma avansată de statele membre s-a ridicat la 133,8 miliarde de euro.

Cea mai mare parte a banilor UE ajung la cele 28 de state membre ale blocului comunitar sub formă de subvenţii agricole, ajutor pentru regiunile mai sărace şi pentru programele de cercetare şi educaţie.

"Puterea bugetului UE pe 2017 stă în concentrarea acestuia asupra măsurilor prioritare, precum rezolvarea problemei migraţiei şi încurajarea investiţiilor ca modalitate de a ajuta la stimularea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă", a declarat secretarul de stat slovac pentru finanţe Ivan Lesay, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE.

La rândul său, reprezentantul german Jens Spahn a afirmat: "Vom menţine cheltuielile la un nivel ridicat pentru gestionarea crizei refugiaţilor".

Eurodeputatul Jens Geier, care a condus negocierile în numele PE, a declarat că este "mulţumit de rezultat".

Bugetul european pe 2017 mai prevede alocarea de fonduri pentru măsuri suplimentare de securitate la frontierele externe ale UE, după ce mai mult de un milion de migranţi şi solicitanţi de azil au ajuns pe continentul european anul trecut.

Planul de cheltuieli pe anul viitor este cu 6,5% mai redus decât cel pe 2016.

Deputatul european Siegfried Mureşan, raportor al Grupului PPE pentru Bugetul UE 2017, spune că, în urma negocierilor, Grupul PPE a reuşit să-şi impună în forma finală de buget priorităţile privind creşterea economică, crearea de locuri de muncă şi sprijin pentru IMM-uri, cercetare, inovare şi infrastructură.

Domnia sa a declarat: "Încă de la începutul procedurii bugetare am spus că, pentru mine şi pentru Grupul PPE, creşterea economică, locurile de muncă, sprijinul pentru IMM-uri şi pentru investiţiile în cercetare, inovare şi infrastructură sunt esenţiale. Am reuşit să obţinem mai mulţi bani pentru crearea de locuri de muncă pentru tinerii europeni într-o perioadă în care, în multe state membre, şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 30%. Îmi doresc ca România să profite de această ocazie şi să atragă banii care îi sunt alocaţi din Programul «Iniţiativa pentru Ocuparea Tinerilor» care, aşa cum am reuşit în urma acestor negocieri, va continua anul viitor cu un buget de 500 de milioane de euro. În prezent, suntem printre puţinele state care nu au folosit banii ce ne-au fost alocaţi pentru a sprijini tinerii în găsirea unui loc de muncă".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb