ZIARUL BURSA

18 noiembrie 2016
Ediţia din 20.12.2024
Autorităţile europene nu mai pot prinde trenul reformelor structurale

Autorităţile europene nu mai pot prinde trenul reformelor structurale

CĂLIN RECHEAInternaţional / 18 noiembrie 2016

CĂLIN RECHEA

Victoria lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă a scos la iveală numeroase probleme pentru "societatea Vestică", probleme pentru care autorităţile au recurs, până acum, la subterfugii destinate ascunderii lor sub preş.

Deja au apărut numeroase ştiri referitoare la renegocierea unor tratate comerciale de importanţă globală şi la disperarea autorităţilor europene, care sunt obligate, în sfârşit, să ia în considerare realităţi economice negate în ultima decadă.

"Trump este un simptom al sistemului Vestic, care nu a reuşit să se adapteze şi acum încearcă să conducă printr-o retorică violentă şi prin atacarea cetăţenilor şi naţiunilor care propun modele politico-economice alternative", scriu analiştii de la Global Europe Anticipation Bulletin (GEAB).

"Peste 75% din capacitatea industrială a fost complet distrusă"

CRISTINA CHIRIAC, FOST VICEPREŞEDINTE AVAS, DESPRE EFECTELE PROCESULUI DE PRIVATIZARE:  "Peste 75% din capacitatea industrială a fost complet distrusă"

A.S.Companii / 18 noiembrie 2016

Rata succesului procesului de privatizare, în ultimii 22 de ani, calculată după criteriul numărului de angajaţi existenţi la sfârşitul anului 2013 la nivel naţional este mică, de doar 22,32%, potrivit informaţiilor publicate de doamna Cristina Chiriac, fost vicepreşedinte al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului în perioada 2009-2012, care îşi lansează mâine, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, cartea "Marea Privatizare".

Volkswagen va desfiinţa până la 30.000 de locuri de muncă

Volkswagen va desfiinţa până la 30.000 de locuri de muncă

S.A.Companii / 18 noiembrie 2016

Actualizare 12:50 Compania confirmă desfiinţarea celor 30.000 de joburi la nivel mondial

Volkswagen a confirmat astăzi că va desfiinţa până la 30.000 de locuri de muncă la nivel global şi că va economisi 3,7 miliarde de euro (3,9 miliarde euro de dolari), în încercarea de a ieşi din scandalul emisiilor şi a investi în automobile electrice, informează Bloomberg.

Franciza Primigi, în continuă expansiune

ADVERTORIAL Franciza Primigi, în continuă expansiune

Companii / 18 noiembrie 2016

Pentru cei care înca nu au descoperit brandul pentru copii link: Primigi, este suficient de spus că are o experientă pe piaţă de peste 40 de ani, iar în tot acest timp, şi-a perfectionat tehnologiile, materialele şi croielile, în aşa fel încât să nu lase nici un parinte sau copil nesatisfăcut.

Concept store - Prenatal, acum şi în ParkLake

ADVERTORIAL Concept store - Prenatal, acum şi în ParkLake

Companii / 18 noiembrie 2016

Magazinele de tipul "punct de destinaţie finală" nu sunt foarte răspândite în Bucureşti, aşa că atunci când gaseşti unul exact la momentul potrivit, este greu să îl mai uiţi. Unul dintre aceste momente oportune în care este avantajos să descoperi un concept store este atunci când aştepţi un copil.

"Ne vom adresa instanţei pentru a obliga ANPC-ul să emită un raspuns la două cereri"

DEBITORII CHF S-AU ÎNTÂLNIT CU ANPC: "Ne vom adresa instanţei pentru a obliga ANPC-ul să emită un raspuns la două cereri"

C.V.Bănci-Asigurări / 18 noiembrie 2016

Debitorii CHF au atras atenţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) asupra faptului că, daca nu vor primi un răspuns la două cereri depuse pe 4 octombrie în termenul legal de 30 de zile, se vor adresa instanţei de judecată pentru a obliga ANPC-ul să emită un răspuns, potrivit unei postări publicată pe pagina de Facebook a unui grup CHF.

Împrăştierea riscului şi socializarea pierderilor

Împrăştierea riscului şi socializarea pierderilor

GHEORGHE PIPEREABănci-Asigurări / 18 noiembrie 2016

În România anilor 2006-2008, contractele de credit de retail în valută, mai ales cele în franci elveţieni (CHF), au fost concepute dinadins ca produse cu un puternic caracter aleatoriu, ceea ce le apropie mai degrabă de conceptul de instrument financiar derivat (un produs adresat clienţilor sofisticaţi, deţinători de informaţii sau cunoştinţe suficient de avansate pentru a înţelege riscurile pe care le presupun tranzacţiile cu aceste instrumente) decât de cel de credit bancar pe termen lung.

Societatea post-adevăr

Cornel CodiţăEditorial / 18 noiembrie 2016

Cornel Codiţă

Ştirea nu a reuşit să evadeze de pe raftul curiozităţilor şi să devină "breaking news". Cînd este vorba despre fapte culturale, "publicul larg" are tendinţa de a rămîne mai degrabă placid şi neinteresat.

Cei mari au mai crescut, iar cei slabi au slăbit şi mai mult

Cei mari au mai crescut, iar cei slabi au slăbit şi mai mult

Ionel Blănculescu, Consultant EconomicCompanii / 18 noiembrie 2016

Cei tari şi mari au devenit şi mai tari şi mai mari!

Cei mici şi slabi au devenit şi mai mici şi mai slabi sau s-au prăpădit în insolvenţă.

Perioada 2009-2012, nucleul dur al crizei, a modificat şi schimbat dramatic mediul de afaceri din România.

Dacian Cioloş

DACIAN CIOLOŞ:  "Obiectivul nostru este să punem pe masa Guvernului legea salarizării unitare înainte de a finaliza mandatul"

Ionuţ StănescuMacroeconomie / 18 noiembrie 2016

Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat, aseară, la postul public de televiziune, că obiectivul Executivului este ca, înainte de a finaliza mandatul, să se pună pe masă legea salarizării unitare, el menţionând că i-a cerut ministrului Muncii să se gândească la o aplicaţie prin care oricine, introducând unele date, să afle evoluţia salariului său, în următorii ani.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

JW Marriott se extinde în India

Internaţional / 18 noiembrie 2016

Cel mai mare lanţ hotelier din lume, Marriott-Starwood, a inaugurat, la finele lunii octombrie, în Kolkata, cel de-al 81-lea hotel al său din India, plănuind să lanseze încă patru unităţi hoteliere în această ţară până la sfârşitul anului curent,...

REVISTA PRESEI 18.11.2016

Willy HomnerRevista Presei / 18 noiembrie 2016

ADEVARUL 

Bilanţul economic al Guvernului Cioloş

Executivul condus de Dacian Cioloş şi-a întocmit joi bilanţul după un an de guvernare, punctând şi realizările din domeniul economic.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo