REVISTA PRESEI 18.11.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 18 noiembrie 2016

ADEVARUL

Bilanţul economic al Guvernului Cioloş

Executivul condus de Dacian Cioloş şi-a întocmit joi bilanţul după un an de guvernare, punctând şi realizările din domeniul economic. Principalele realizări de ordin economic ale Guvernului Cioloş sunt măsurile de debirocratizare adoptate în sprijinul populaţiei şi al antreprenorilor, elaborarea unor strategii în domenii-cheie şi asigurarea unei stabilităţi fiscale, în timp ce la capitolul nerealizări se înscriu amânări ale unor proiecte importante cum ar fi legea redevenţelor sau cea a salarizării unitare. Una dintre contribuţiile reale ale Executivului este reducerea birocraţiei, iar cel mai bun exemplu este introducerea facilităţii de a plăti taxele cu cardul în unităţile Trezoreriei. Totodată, a fost introdusă posibilitatea de a transmite în format electronic adeverinţele de venit şi certificatele de atestare fiscală.

Concluzia Comisiei de Etică a Universităţii de Vest din Timişoara în cazul tezei de doctorat a Codruţei Kovesi

Preşedintele Comisiei de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, Prof. Univ. Dr. Corina Ilin, a transmis un comunicat de presă în care anunţă că, în urma analizării lucrării de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, s-a constatat că "564 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate sunt similare cu alte surse". Toate acestea, după ce "au fost excluse situaţiile în care s-a preluat identic din texte (care nu se bucură de protecţia dreptului de autor) şi rândurile identificate ca fiind similare cu lucrări publicate ulterior susţinerii tezei de doctorat analizate". Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT concluzionează că sesizarea este nefondată pentru 4.141 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate şi parţial fondată pentru restul.

Hackerville-Drăgăşani, spaima Europei

Orăşelul Drăgăşani, din Vâlcea, confirmă tristul renume de capitală mondială a fraudelor pe internet câştigat la sfârşitul anilor 90. Asta după ce în ultimul an, o grupare formată din nu mai puţin de 74 de hackeri din mica urbe a speriat Europa cu loviturile lor. Anchetatorii estimează un prejudiciu de 4,5 milioane de euro, bani pe care escrocii cibernetici din "Hackerville" i-au investit în ansambluri rezidenţiale. Reţeaua a fost anihilată cu ajutorul poliţiştilor germani şi cu suportul financiar al Eurojust (Unitatea de Cooperare Judiciară a Uniunii Europene). Gruparea de hackeri, coordoantă de Ilie Daniel Rusu (28 de ani), ar fi prejudiciat peste 1.000 de persoane din România, Germania, Cehia, Italia, Franţa şi alte ţări europene.

Lovitură dată pieţei apartamentelor vechi

Programul Prima Casă va fi modificat astfel încât, în următorii cinci ani, procentul de garantare de către stat va fi menţinut la 50% doar pentru creditele contractate pentru imobile cu destinaţia de locuinţă mai noi de 5 ani sau consolidate în ultimii 5 ani faţă de data acordării creditului, urmând să scadă la 40% pentru creditele care nu îndeplinesc aceste condiţii. Modificările se vor traduce, cel mai probabil, în condiţii mai drastice de creditare din partea băncilor la cumpărarea imobilelor vechi şi, implicit, în scăderea preţurilor acestora pe piaţă. Modificările programului au fost propuse de Ministerul Finanţelor Publice printr-o notă discutată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Dezvăluiri bombă despre afacerea monstruoasa care a vândut drepturile TV in Liga 1

Dumitru Dragomir povesteşte episoade incredibile de la negocierile pentru cedarea drepturilor TV din Liga I. Fostul şef LPF a publicat in cartea sa dialogul care i-a decis soarta. Dragomir s-a opus vânzării fără licitaţie a drepturilor TV si n-a avut nicio şansa in fata unui mecanism despre care spune ca a fost pus la cale de forte politice. Dragomir susţine ca patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, este cel care i-a propus sa vândă fără licitaţie pachetele TV, in caz contrar ameninţându-l cu demiterea de la Liga. Paszkany se baza pe fostul premier, Victor Ponta, si pe Ioan Rus, si el ministru in acelaşi cabinet.

Procurorul Curţii Penale Internaţionale acuză Rusia, Marea Britanie şi SUA de crime de război

A început deja un scandal internaţional de o dimensiune fără precedent şi care ameninţă, dacă dezvoltările vor urma ritmul dramatic din acest moment, să declanşeze chiar o criză instituţională cu urmări aproape imposibil de anticipat. Luni seară, doamna procuror Fatou Bensouda a prezentat "Raportul asupra activităţilor din 2016 în materie de examen preliminar". Instantaneu, presa internaţională reacţionează ca la un eveniment de tip "breaking news" , iar cancelariile diplomatice intră în tensiune, intuind foarte uşor că vor urma reacţii foarte serioase şi că, la cel mai înalt nivel al instanţelor ONU, a fost deschisă Cutia Pandorei. Din nefericire pentru noi, România este menţionată de mai multe ori la în capitolul în care se vorbeşte despre ceea ce raportul denumeşte "crimele de război" comise de armata americană şi CIA în Afganistan şi nu numai.

Şeful comunităţii de informaţii americane şi-a depus demisia

James D. Clapper şi-a depus joi după-amiază demisia, dar va rămâne în funcţie până la finalizarea administraţiei preşedintelui Barack Obama. Clapper este coordonatorul serviciilor de informaţii americane, inclusiv CIA, FBI şi NSA, transmite Reuters. James D. Clapper a fost numit în funcţie în anul 2010, de preşedintele Barack Obama, şi a fost aprobat în unanimitate de membrii Senatului. Funcţia de director al comunităţii de informaţii a fost creată după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, care au scos în evidenţă lipsa de comunicare şi de cooperare între diversele agenţii şi servicii de informaţii din Statele Unite.

Obama şi Merkel au subliniat importanţa continuării negocierilor pentru TTIP şi menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei

Barack Obama şi Angela Merkel au subliniat joi după-amiază importanţa continuării negocierilor pentru semnarea Parteneriatului Transatalantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) între Washington şi Bruxelles. Cei doi lideri au discutat la Berlin cu ocazia ultimului turneu european al lui Obama în calitate de preşedinte al Statelor Unite. Cancelarul german Angela Merkel a declarat că este sigură că UE şi Statele Unite se vor întoarce într-o zi la negocierile blocate pentru acordul de liber schimb TTIP. Aceasta a precizat că Executivul german va face tot ce este posibil pentru a avea o colaborare bună cu administraţia lui Donald Trump, care s-a arătat vehement împotriva TTIP, precum şi a altor acorduri de liber schimb, inclusiv NAFTA.

"Revoluţia" de la Herculane! Aberaţii fabricate pentru ca falşi revoluţionari să încaseze rente de stat

Şefii din Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor acordau cu lejeritate titlurile de "Luptător cu Rol Determinant", iar oraşe în care nu s-a tras niciun glonţ până pe 22 decembrie 1989 erau trecute în categoria localităţilor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute până la fuga lui Nicolae Ceauşescu. 290 de persoane primesc ilegal o indemnizaţie lunară de "Luptător cu rol determinant" în valoare de 2.020 de lei după ce cinci oraşe, respectiv Deva, Buzău, Brăila, Târgovişte şi Herculane, au fost trecute ilegal în categoria localităţilor în care au murit oameni până în 22 decembrie 1989, momentul în care Nicolae Ceauşescu a fugit. Astfel, statul a fost păgubit cu 12,8 milioane de lei.

BANCHERUL

Telekom va lansa serviciile bancare anul viitor, in parteneriat cu Alior Bank

Telekom Romania spune ca plănuieşte sa lanseze, in cursul anului viitor, serviciile bancare, in cadrul parteneriatului cu banca poloneză Alior Bank, semnat in vara anului trecut.

IFN-urile care acorda 1 milion de credite online in fiecare an si-au făcut patronat

Cinci IFN-uri, Viva Credit, Ferratum, Extra Finance, Telecredit, Viva Credit si Zaplo, care acordă credite online de valori mici pe perioade scurte, de până la o luna (payday loans - creditul pana la salariu) au constituit o asociaţie, denumita Patronatul Creditului IFN, care urmăreşte să îmbunătăţească imaginea acestor firme acuzate de "cămătărie", din cauza faptului că practică dobânzi foarte mari, precum si alte costuri ascunse, precum penalităţile pentru întârzierile la rambursarea împrumuturilor.

CURENTUL

Numiţi politic în CA al SRR, şi-au tras beneficii materiale de 400.000 de RON

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de: Demeter Andras Istvan, Fugaru Mirela-Ioana, Voicu Mihai, Olaru Stejărel-Nicolae şi Moşneag Doina, precum şi faţă de alte 6 (şase) persoane cu funcţii de conducere din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv membri ai Consiliului de Administraţie al instituţiei publice, pentru comiterea unor prezumtive infracţiuni de abuz în serviciu. In perioada iulie 2011 - ianuarie 2014 aceştia ar fi participat la luarea unor decizii în cadrul şedinţelor Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune în urma cărora au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în baza cărora aceştia au obţinut în mod ilegal foloase patrimoniale în cuantum total de aproximativ 400.000 lei.

Percheziţii la sediul Radio România

Procurorii au descins joi dimineaţă la sediul Radio România, alături de ofiţeri de poliţie judiciară. Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 şi ofiţerii de investigare a fraudelor au verificat mai multe contracte încheiate de Radio România cu firme controlate indirect. Ar fi vizate fapte de abuz în serviciu, comise de membri ai Consiliului de Administraţie. Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei. Recent, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a făcut obiectul unor dezvăluiri de presă despre mai multe deplasări scumpe în străinătate.

CURIERUL NATIONAL

Un candidat antisistem la prezidenţialele din Franţa

Emmanuel Macron, fostul ministru al Economiei în guvernul Valls, funcţie la care a renunţat în urmă cu circa două luni (fiind în dezacord cu politicile promovate de actuala administraţie), a făcut un anunţ cu un impact imposibil de neglijat asupra actualei campanii prezidenţiale din Franţa. "Sunt candidat la preşedinţia Republicii" - a anunţat oficial Emmanuel Macron, în aplauzele suporterilor săi, la o conferinţă de presă ţinută miercuri la un Centru de calificare profesională situat în cartierul parizian Bobigny. Emmanuel Macron nu este un candidat ca oricare altul. Fondator al unei mişcări denumite "En Marche", el a explicat că scopul său nu este de a reasambla Stânga sau Dreapta, ci pe francezi. "Doresc să eliberez energia celor care dispun de ea, dar în acelaşi timp vreau să-i protejez pe cei mai slabi".

China, invitat special la Târgul Gaudeamus

La cea de a 23-a ediţie a Târgului Internaţional de carte Gaudeamus, care a debutat miercuri la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, invitatul de onoare este China. Mai mulţi autori chinezi, unii dintre cei mai influenţi scriitori contemporani, vor veni la Bucureşti. Editura Polirom şi Cartea Românească lansează volume despre tărâmuri magice şi realităţi dure din China contemporană.

ROMATSA a atribuit Telekom un contract de peste 2,4 mil. euro fără licitaţie

ROMATSA, administraţia română a serviciilor de trafic aerian, a încheiat în 31 octombrie un contract de servicii de telecomunicaţii voce-date cu Telekom România Communications (fostul Romtelecom), prin procedura de negociere fără anunţ de participare, potrivit datelor publicate miercuri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), scrie hotnews.ro. Justificarea este aceea că "lucrările/produsele/serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice". Datele din SEAP mai arată că ROMATSA a primit o singură ofertă pentru acest contract, respectiv aceea a Telekom România. Estimarea iniţială a valorii contractului a fost de 13.888.800 fără TVA, iar valoarea totală finală a contractului a fost de 10.867.099 lei fără TVA (peste 2,4 milioane euro).

Întâlnire între George Soros şi cei mai importanţi donatori ai Partidului Democrat

Miliardarul pregăteşte planul de sabotare a măsurilor pe care Donald Trump vrea să le implementeze în primele zile de preşedinţie. George Soros a pus la cale planul de bătaie pentru primele zile la Casa Albă pentru Donald Trump. Soros s-a întâlnit cu cei mai importanţi donatori ai Partidului Democrat şi reprezentanţi ai organizaţiilor liberale pentru a discuta despre sabotarea măsurilor pregătite de preşedintele ales în primele 100 de zile din mandat. Liberalii se pregătesc de un adevărat război cu Trump încă din prima zi a acestuia la Casa Albă.

Câţi bani dau românii pentru a face Revelionul în ţări exotice

Ne apropiem tot mai mult de sezonul sărbătorilor de iarnă, iar o parte dintre români şi-au făcut deja planuri. În special cei care vor să plece din ţară în această perioadă. Aşa aflăm că sunt români care au ales să meargă în ţări calde pentru a petrece noaptea dintre ani, la temperaturi de vară, în ţări exotice, departe de România. Potrivit Paravion, agenţie de turism online din România, în ultimul an s-a remarcat o creştere semnificativă a numărului de turişti români care doresc să-şi petreacă Anul Nou pe o plajă exotică. În topul preferinţelor pentru Revelion se află destinaţii precum Maldive, Bali, Thailanda şi Dubai, iar bugetul mediu alocat pentru aceste vacanţe ajunge la 1.300 de euro de persoană.

Barack Obama a declarat ca a descoperit o prietena si o aliata extraordinara in cancelarul Angela Merkel

Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat joi dupa-amiaza ca a descoperit in ultimii opt ani de mandat prezidential o aliata si o prietena exceptionala in cancelarul german Angela Merkel. Declaratia liderului american are loc in cadrul ultimei sale vizite de stat in Germania, insa acesta si-a exprimat speranta ca va participa in viitor la festivalul berii Oktoberfest. "Tot ce pot sa spun este ca am avut un partener extraordinar in cancelarul Merkel. Aceasta este probabil singurul lider ramas la putere in randul celor mai apropiati aliati, pe care i-am gasit atunci cand am ajuns la Casa Alba", a precizat Obama, conform News.ro.

EVENIMENTUL ZILEI

Doctoratul lui Kovesi. Profesori de la Universitatea de Vest confirmă timid acuzaţia de plagiat

Rezultatul a fost transmis Ministerului Educaţiei, iar CNATDCU va avea ultimul cuvânt. Comisia de Etică a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT a făcut public, joi, un punct de vedere legat de analiza tezei "Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal", susţinută de Laura Codruţa Kovesi pe 16 decembrie 2011, la Facultatea de Drept din Timişoara. Niciun profesor, conferenţiar sau coordonator de doctorate în Drept penal nu a fost de acord să ajute UVT cu analiza de specialitate a tezei lui Kovesi. Prin urmare, Comisia de Etică (CEDP) a UVT a analizat "băbeşte", în raport cu sesizarea, modul de redactare a tezei de doctorat a şefei DNA verificând fiecare paragraf din lucrare, şi comparându-le cu sursele indicate de soft-ul anti- plagiat iThenticate. Mai exact, s-a făcut doar o analiză cantitativă.

Dacă Cioloş a acţionat corect, în cazul Romgaz - Interagro, ceilalţi doi miniştri anchetaţi sunt nevinovaţi!

Dacian Cioloş nu a fost întrebat niciun moment de sănătate de DIICOT, deşi a susţinut acelaşi lucru în guvern ca şi colegii săi de cabinet, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, care au dosare penale. Senatorul Varujan Vosganian a precizat, ieri, că scrisoarea prin care Dacian Cioloş i-a solicitat, în 2008, în calitate de ministru al Agriculturii, să prelungească subvenţia preţului gazelor pentru combinatele de îngrăşăminte chimice este reală. Mai mult, Varujan Vosganian, ministru al Finanţelor şi Economiei la acea vreme, mai spune că "în şedinţa de Guvern din 3 septembrie 2008, Dacian Cioloş, ministrul Agriculturii, a solicitat prelungirea acordării discount-ului pentru încă o perioadă de şase luni, propunerea fiind aprobată de Guvern".

Cea mai bogată femeie din România

Cea mai bogată femeie din România are o avere de 250 de milioane de euro, în timp ce cea mai bogată româncă din lume este căsătorită cu un american care are în conturi 8,6 miliarde de dolari. Anca Vlad este cea care deţine lanţul de farmacii Catena. De asemenea, ea este cea care adus în România o pastă de dinţi celebră în anii '90: Aquafresh. Vlad spune că sloganul "Aquafresh în trei culori protejează de trei ori" îi aparţine. Anca Vlad, 59 ani, este în prezent, cea mai bogată femeie din România cu o avere de 240-250 milioane de euro. Cea mai bogată româncă din lume este soţia miliardarului american John Paulson, Jenny.

Şpagă de 20.000.000 de euro

Şpagă de 20.000.000 de euro în mega afacerea în care au fost menţionaţi Victor Ponta, Arpad Paszkany, Klaus Iohannis, SRI şi serviciile secrete americane. Fostul şef al Ligii Profesioniste de fotbal, Dumitru Dragomir, este autorul mai multor dezvăluiri explozive despre lumea neştiută a marilor combinaţii financiare din România, conform fanatik.ro. Astfel, în cartea "Meciurile vieţii mele", Dragomir a descris cum i s-a propus o sumă imensă pentru a se implica direct în vânzarea drepturilor TV pentru meciurile de fotbal. În spovedania pe care acesta o face în volumul incendiar, sunt menţionaţi Victor Ponta, Klaus Iohannis şi serviciile de informaţii, alţi lideri politici foarte cunoscuţi şi conducători din fotbalul românesc.

Elena Udrea, SLOGAN INCENDIAR la alegerile parlamentare

După sloganul "Bună pentru România", folosit în alegerile prezidenţiale din 2014, Elena Udrea şi-a ales un nou slogan electoral pentru alegerile parlamentare: "O femeie cât zece bărbaţi". "Parlamentul viitor trebuie să aibă curajul să lupte împotriva Sistemului şi a modului ocult în care se exercită Puterea în România. În toată activitatea mea politică, am demonstrat că sunt o femeie puternică, determinată şi, poate cel mai important, curajoasă. Mai mult decât foarte mulţi auto-intitulaţi bărbaţi din politică", a scris Udrea pe Facebook.

JURNALUL NATIONAL

Şefa Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Nedea, jefuită chiar la Târgul de Turism al României!

Şefa Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Anca Nedea, a fost jefuită chiar în timp ce se afla la Târgul de Turism al României. Acesteia i-au fost furate telefoanele mobile, iar la faţa locului a fost chemat un echipaj de poliţie, potrivit reporterului Jurnalului Naţional. Cercetările continuă, în vederea descoperirii autorului sau a autorilor şi pentru a fi recuperată paguba. Ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României se defăşoară în perioada 17-20 noiembrie 2016, in Pavilioanele C1, C2, C3 din cadrul Centrului Expoziţional Romexpo.

Program de guvernare pe două coli, realizări pe un bilet RATB

Guvernul Cioloş, pe care preşedintele Iohannis îl numea " guvernul meu", împlineşte astăzi un an de la instalarea în funcţie. La ora bilanţului, mandatul său nu oferă prea multe motive de laudă. Creşterea economică pe care ne-o prezintă statisticile oficiale ascunde grave dezechilibre, scandalurile s-au ţinut lanţ încă de la început, 11 miniştrii schimbaţi într-un an de zile, sectorul energetic traversează una dintre cele mai grave crize, autostrăzile au rămas doar pe hârtie etc, sunt numai câteva din punctele nevralgice ale mandatului său. Deşi unele acţiuni ale Guvernului Cioloş au fost dictate de anumite imperative ale momentului, cum ar fi explozia cheltuielilor generate de majorările salariale din sectorul bugetar, a pensiilor şi alocaţiilor sociale, cele mai multe sunt rezultatul incompetenţei miniştrilor.

Sectorul energetic aşteaptă 20 de miliarde de euro

Ministerul Energiei a lansat în consultare publică proiectul Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050. Documentul identifică vulnerabilităţile sistemului energetic şi provocările cărora trebuie să le facă faţă în anii următori, dar concluzia este dezolantă. Am avea nevoie de investiţii de 20 de miliarde de euro în următorii 15 ani.

NATIONAL

Dragnea pierde guvernarea!

Pesediştii ştiu foarte bine ca, deşi au şanse uriaşe de a câştiga alegerile si de a rămâne cel mai mare partid din tara, aceasta nu înseamnă automat si intrarea la guvernare. Tot mai mulţi lideri pesedişti au început să crâcnească tot mai făţiş că ei se zbat degeaba in campanie, pentru ca Liviu Dragnea va pierde oricum guvernarea. Pentru că, pur si simplu, lui Dragnea i-ar cam tremura mustaţa la ce dosare mai are de dus in cârcă, başca si acea condamnare definitiva, ce poate fi oricând reactualizata, in cazul unei noi decizii nefavorabile. Aşa că, nefăcându-si prea multe iluzii si parţial resemnaţi la gândul ca Dragnea va pierde guvernarea la "masa verde", pesediştii se mai agita in campanie doar pentru a prinde cât mai multe locuri asiguratoare de imunitate.

Operaţiunea "Naşul si finul" la vârful ANAF!

Marinel Rizea, cel considerat, de atâta amar de vreme, drept "eminenta cenuşie" a Fiscului, s-a aflat si in trecut in centrul "măcelurilor" fratricide dintre diversele grupuri de interese din cadrul ANAF. Astfel, spre sfârşitul anului 2015, Marinel Rizea, cel considerat pana atunci omul lui Marian Petrache din "Republica Autonoma Ilfov" a forţat chiar o debarcare a lui Gelu Diaconu. Mai mult chiar, de aceasta data "naşul" Marinel Rizea ar plusa chiar cu "finul" sau, Daniel Anghel, actualul şef al Administraţiei Finanţelor Publice Sector 2 fiind intens antrenat pentru "catapultarea" cât mai sus in ierarhia instituţiei.

PUTEREA

CNAS plăteşte pentru diagnosticarea sistemului informatic mai mult decât înainte!

PUTEREA a intrat în posesia unor documente care dovedesc, fără dubiu, că vom plăti mai scump funcţionarea cardului de sănătate, deşi, în aparenţă, cei care au câştigat licitaţia pentru mentenanţa sistemului, au cerut un preţ mai mic. Din aceste documente reiese un fapt simplu: HP a cerut pentru serviciile de diagnosticare completă a sistemelor din Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) mai puţin de 10.500 de euro, inclusiv TVA. Joi, 3 noiembrie, chiar înaintea celei de-a treia avarii majore a PIAS în decurs de trei săptămâni, preşedintele CNAS, Radu Ţibichi, a aprobat o "Notă de determinare a valorii estimate", prin care s-a stabilit un cost de 11.200 de euro plus TVA, pentru diagnosticarea erorilor PIAS.

PSD spune "Guvernul zero", tehnocraţii replică: "Zero corupţie, zero minciună, zero populism"

Acuzat de PSD că a redus cheltuielile de investiţii, încetinind creşterea economică sustenabilă şi încurajând creşterea pe bază de consum, implicit prin stimularea importurilor, Guvernul Dacian Cioloş a replicat printr-un raport de guvernare la exact un an de la mandatare. Axat pe ideea de responsabilitate şi transparenţă a guvernării, raportul insistă pe reuşite, trecând cu vederea contraperformanţele. " Am decuplat clientela politică de la banul public şi am început depolitizarea companiilor de stat. - Am promovat transparenţa şi deschiderea statului faţă de cetăţeni, ca pârghii de combatere a corupţiei. - Am redus birocraţia şi am pus bazele unor proiecte de modernizare şi digitalizare a serviciilor publice", câteva din realizari.

Radio România, reacţie în urma percheziţiilor care au avut loc la SRR

Radio România a reacţionat joi, în legătură cu percheziţiile care au loc la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR): "În cursul zilei de 17 noiembrie, s-au prezentat la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti pentru ridicarea unor înscrisuri. Radio România a pus la dispoziţia acestora toată documentaţia solicitată. În acest moment nu suntem în măsură să oferim mai multe detalii, dar vă asigurăm că radioul public va continua să-şi informeze cu onestitate ascultătorii asupra oricăror elemente de noutate în cauza ce face obiectul acestor cercetări, în măsura în care acestea o privesc".

ROMANIA LIBERA

Inginerie imobiliară cu sediul istoric al ţărăniştilor

Vechea clădire în care se întâlneau Maniu şi Mihalache cu liderii PNŢ a fost cumpărată prin interpuşi de ­controversatul afacerist Mihai Leonard Rotaru, patronul firmei Rotary Construcţii. Actualul şef al ­partidului, Aurelian Pavelescu, susţine că a vândut sediul istoric din centrul Capitalei pentru că imobilul urma să fie pus sub sechestru de fostul trezorier al PNL, Vlad Moisescu, acuzat de corupţie. Regretatul lider politic Corneliu Coposu a fost săltat şi arestat de comunişti, în anul 1947, dintr-un sediu-simbol al Partidului Naţional Ţărănesc. Acesta se afla într-o clădire de pe strada Clemenceau nr. 9, în centrul Capitalei, unde îşi avea sediul ziarul "Dreptatea", dar şi Clubul PNŢ. Tot aici, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache se întâlneau cu liderii partidului în perioada interbelică.

Judecătorul care a decis arestarea lui Alexander Adamescu, repartizat ilegal în dosar

Arestarea lui Alexander Adamescu a fost decisă de un judecător care nu a fost repartizat aleatoriu în dosar, cum prevede legea. Avocaţii omului de afaceri au depus, la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere de anulare a mandatului de arestare.

Iniţiativă controversată: Black Friday la PRU. Pomenile oferite de Sebastian Ghiţă, la limita legii

Partidul România Unită (PRU) oferă gratuit smartphone-uri, o iniţiativă la limita legislaţiei electorale. PRU a lansat pe piaţă conceptul de "Black Friday" în politică. Potrivit site-ului acestui partid, începând de vineri 18 noiembrie, ora 0.00 sute de membri ai PRU vor oferi gratuit gratuit smartphone-uri Samsung, Iphone, Huawei, către alţi membri PRU care îşi trimit datele pe site după miezul nopţii. Potrivit anunţului, toţi membrii PRU înscrişi cu adeziune sau online pot participa la acest program. Or, înscrierea online pe siteul unui partid este o simplă formalitate, care nu presupune o activitate politică.

Donald Trump se consultă cu eminenţa cenuşie a politicii americane, Henry Kissinger

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, s-a consultat joi pentru a doua oară în decurs de câteva zile cu Henry Kissinger, unul din cei mai cunoscuţi diplomaţi americani ai secolului trecut, transmite AFP, preluată de Agerpres. Kissinger, evreu din Germania emigrat în SUA în 1938, a fost secretar de stat, consilier pentru securitate naţională al preşedinţilor Richard Nixon şi Gerald Ford şi a ghidat politica externă americană în timpul războiului rece cu Uniunea Sovietică. A promovat apropierea Statelor Unite de China la începutul deceniului 1970, iar pentru acordurile de pace de la Paris, care au pus capăt intervenţiei militare americane în Vietnam, a primit în 1973 premiul Nobel pentru pace.

ZIARUL FINANCIAR

18 ani de ZF: Bursa de la Bucureşti a crescut de 20 de ori, în timp ce cursul dolarului numai de patru ori

În urmă cu 18 ani, când Ziarul Financiar era publicat pentru prima dată, Bursa de Valori Bucureşti avea o capitalizare de 400 milioane lei şi erau listate 120 de companii. Acum, sunt listate 85 de companii, dar capitalizarea este de 350 de ori mai mare, adică de 140 miliarde lei. Banca Naţională cota dolarul în 1998 la aproximativ 0,9 lei (9.908 lei atunci), pentru ca în prezent moneda americană să urce de patru ori la aproape 4 lei. La 1 iulie 2005, moneda naţională a fost denominată, adică din coadă i-au fost tăiate patru zerouri. Pe viitor, pe piaţa de capital, atât capitalizarea, cât şi numărul de companii, ar putea creşte având în vedere posibilitatea promovării de la piaţă de frontieră la una emergentă.

La o săptămână după alegerea lui Trump, acţiunile băncilor au cel mai mult de câştigat

Valorile de piaţă ale marilor bănci americane afişează creşteri chiar şi de 19%, cum este cazul băncii de investiţii Morgan Stanley şi al celei comerciale Bank of America, la cinci şedinţe de la câştigarea de către Donald Trump a fotoliului pentru Casa Albă. Retorica lui Trump şi a liderilor republicani privind susţinerea demarării unui program ce vizează de reglementarea industriei financiare şi totodată cheltuieli masive de infrastructură i-a determinat pe investitori să îndrepte o parte însemnată din capital către societăţile de profil. Unda de optimism cu privire la viitorul sectorului financiar a atins şi băncile europene, deşi creşterile nu au fost atât de puternice.

Deutsche Bank îşi vrea înapoi bonusurile plătite executivilor

Cea mai mare bancă a Germaniei ar intenţiona să suspende plata unor bonusuri de milioane de euro acordate unor foşti membri ai boardului său şi să ceară restituirea bonusurilor deja plătite, scrie Deutsche Welle. Anunţul vine în condiţiile în care banca se chinuie să rămână pe linia de plutire. Reuters scrie că banca ar fi recurs la o firmă de avocatură care să analizeze contractele foştilor manageri pentru a determina dacă Deutsche poate refuza plata bonusurilor îngheţate şi dacă poate cere restituirea banilor care au fost deja plătiţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb