S-a decuplat bursa de economie? Da, dar nu de azi de ieri...

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 noiembrie 2016

S-a decuplat bursa de economie? Da, dar nu de azi de ieri...

În condiţiile în care economia noastră are unul dintre cele mai bune ritmuri de creştere din UE, dar bursa autohtonă este în teritoriu negativ, mulţi se întreabă a cui oglindă mai este Bursa de Valori Bucureşti? Iar răspunsul simplu este că bursa oglindeşte cel mult situaţia din energie şi parţial pe cea din zona financiară şi mai puţin dinamica retail-ului ori zona de producţie.

Nu este un secret că avem o creştere bazată în acest an pe consum, pe fondul dobânzilor mici şi acordării unor drepturi de natură salarială. Economisirea nu este stimulată în niciun fel, iar promoţiile din zona electrocasnicelor şi IT sunt tot mai tentante. Din păcate, nu există nimic la bursă care să reflecte asta, cel puţin nu în indicele BET, dominat de companii energetice (Petrom, Romgaz, Transelectrica, Transgaz, Conpet, Electrica) şi bănci (BRD, Banca Transilvania). Iar cei doi emitenţi din BET rămaşi pe dinafară au la rândul lor legături cu zona energetică şi cea fiananciară, având în vedere portofoliul FP şi domeniul de activitate al BVB.

Nu avem un mare producător român de electrocasnice (Arctic este delistat de multă vreme) sau IT (zona e dominată de importurile din China) şi nici un retailer autohton de marcă listat (hipermarketurile locale sunt ramificaţii ale unor afaceri nemţeşti, belgiene sau franţuzeşti, eMag e deţinut de un fond de investiţii care nu pare atras de lichiditatea modestă a BVB, la fel Altex), aşa cum nu avem companii listate din zona telecom (RCS&RDS ar putea fi interesată la un moment dat, când va găsi mai greu clienţi pentru refinanţări).

Aşa că n-are rost să ne mirăm de ce e bursa în teritoriu negativ în acest an. Cotaţia Petrom a fost trasă în jos de oferta Fondului Proprietatea, Romgaz de preţurile reglementate care au ajuns mai mari decât cele de import, în condiţiile în care consumul oricum scade. FP-ul este în proces de lichidare accelerată, iar preţul acţiunii n-are cum să explodeze, Transelectrica şi Transgaz au primit veşti mai puţin bune de la reglementatorul ANRE, Nuclearelectrica are rezultate slabe, iar acţiunile BVB sunt tributare lichidităţii tot mai reduse din piaţă. Adevărat, Conpet merge bine, pentru că la preţuri în scădere la ţiţei, marjele sale de profit sunt mai mari, având tarife fixe de transport, iar Electrica a obţinut rezultate bune.

Este posibil însă ca, la un moment, tendinţa să se inverseze în piaţa energiei şi să contemplăm o bursă care creşte, în condiţiile în care economia intră în recesiune. Din păcate, pe termen lung, perspectivele sunt pesmiste pentru că structura pietei n-are cum să se schimbe peste noapte devenind mai echilibrată. Nu prea mai avem mari producători din industrie, companiile de IT şi retail recunoscute găsesc finanţare şi la bănci şi n-au de gând să se complice şi cu BVB, iar sosirea Hidroelectrica n-are cum să salveze prea mult situaţia. Lichiditatea modestă rămâne o piedică insurmontabilă pentru speculatori, iar investitorii ar vrea să aibă ceva certitudini pe partea cererii în România, unde declinul natural al populaţiei peste care se suprapune migraţia continuă spre piaţa muncii din UE nu sunt deloc încurajatoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb