Societatea post-adevăr

Ştirea nu a reuşit să evadeze de pe raftul curiozităţilor şi să devină "breaking news". Cînd este vorba despre fapte culturale, "publicul larg" are tendinţa de a rămîne mai degrabă placid şi neinteresat. Cel puţin, aşa ne spun toţi cei care cultivă în spaţiul mediatic formele cele mai radicale de sub şi anti-cultură. Avem, desigur, toate motivele să-i credem: din asta trăiesc; ba unii, chiar au făcut averi frumuşele! Îmi asum riscul şi spun, totuşi, despre ce este vorba: editorii dictionarelor Oxford au stabilit, pe baza creşterii masive a frecvenţei de utilizare, că premiul pentru "Termenul anului 2016" revine cuvîntului "post-adevăr". Nu este nici o întîmplare, iar legătura cu evenimentele politice care continuă să trimită unde de şoc în structura de rezistenţă a celor mai serioase democraţii ale lumii, SUA şi Marea Britanie, sare singură în ochi, oricui îi ţine măcar puţin întredeschişi.

Ce înseamnă o societatea în care trebuie să ne descurcăm, după ce am aruncat adevărul la coşul lucrurilor inutile, stînjenitoare, care ne stau fără folos în cale, ne strică confortul, ne împuţinează oportunităţile de reuşită, ba chiar ne pun în pericol şansele de supravieţuire?

Drumul societăţilor moderne către limanul societăţii post-adevăr nu a început nici cu Brexit-ul, nici cu hărmălaia de minciuni, ne-adevăruri, semi-adevăruri, pseudo-adevăruri şi alte asemenea "produse" de larg consum ale campaniei electorale care l-a adus în pragul Casei Albe pe un anume Donald Trump. Nevoia, aspiraţia, setea, dorul de post-adevăr sunt constitutive lumii moderne. Ea se naşte o dată cu şi datorită spargerii monopolului asupra Adevărului lumii în care oamenii trăiesc, oficial deţinut de Religie şi Biserică, prin înlocuirea lui, treptată, cu variate şi folositoare adevăruri diferite, practice. Ştiinţa şi tehnologia au devenit principalele furnizoare. Politica a intrat în scenă, ca producător de adevăruri alternative despre lume şi rosturile ei, ceva mai tîrziu. Spre deosebire însă, atît de Religie cît şi de Ştiinţă, adevărurile politicii sunt mult mai perisabile, de aceea a fost "nevoită" să recurgă la "fabrici" şi tehnologii specializate în producerea permanentă şi în condiţii de masă a ideologiei şi propagandei. Presiunea creşterii necontenite a cererii de adevăruri alternative, în lumea modernă, a spart în cele din urmă monopolul Adevărului chiar şi în interiorul Bisericii, după cum a obişnuit oamenii, din ce în ce mai mult, cu ideea că utilitatea pentru binele propriu este criteriul esenţial în evaluarea diferitelor adevăruri alternative. Este interesant de urmărit cum, încet încet, chiar şi ştiinţa, iniţial, producătoare prin excelenţă de "Adevăruri" imuabile (la concurenţă cu Religia) s-a convertit la această "religie" a adevărurilor local-utilitare. Pentru un tablou grăitor al acestei ciudate convertiri şi a rezultatelor sale se poate citi cu folos ultima carte a unui geniu care şi-a dovedit în cîmpul fizicii secolului XX, atît capacitatea unică de creaţie-inovaţie cît şi spiritul critic, neîmblînzit, Roger Penrose: Mode, Faith and Fantasy in the New Physics of the Universe, (Modă, Credinţă şi Fantezie în noua Fizică a Universului).

Pentru mulţi oameni, însă, Ştiinţa, Religia sau Politica nu sunt neapărat domeniile care furnizează adevărurile esenţiale ale vieţii. Atunci cine? Realitatea imediată şi adesea dură a relaţiilor care ne procură (sau nu ne procură!) cele necesare traiului, care fac posibile salturile mai mari sau mai mici pe scara de status şi prestigiu social, a privilegiilor, Măria Sa Economia. Ca şi Ştiinţa, economia practică, reală, (nu teoria economică) părea bine dotată pentru a rezista intoxicaţiei sau agresiunii cu post-adevăruri. Valoarea de adevăr a pieţei a fost decretată criteriu absolut de adevăr/valoare pentru bunurile, mărfurile şi serviciile, în ultimă instanţă pentru toate activităţilor umane şi produsele rezultate, destinate circulaţiei şi schimbului. Iar moneda, etalonul şi simbolul absolut, universal recunoscut, al acestui adevăr-valoare. Nu este de mirare că, iniţial, relativizarea adevărurilor vieţii economice începe cu moneda iar, la final, catastrofa economică deschisă sub picioarele noastre ale tuturor, la sfîrşitul secolului XX are la bază falsificarea pe scară gigantică a adevărului-monedă, presupus iniţial ca imun la trucaje, apărat inexpugnabil, cum părea, atît de legile de fier ale pieţei, cît şi de legile statelor, interesate să menţină sistemul financiar în stare optimă de funcţionare; oricum, la adăpost de falsificatori. Astăzi, nu doar că economia post-adevăr este o realitate, ea este realitatea dominantă, cea care dictează regulile şi condiţiile jocului schimburilor la scară globală, cea care alege între cîştigători şi perdanţi, care mută capital, bunuri şi resurse de la un pol al lumii la altul.

Nu îmi fac nici o iluzie, în curînd, Educaţia, marea maşinărie socială responsabilă cu pregătirea pentru viaţă a noilor generaţii, fie că se face în structuri formale sau nu, va face saltul necesar pentru a răspunde cerinţelor societăţii post-adevăr. Logica şi, mai general, algoritmii necesari demonstrării valorii de adevăr a unor propoziţii ale cunoaşterii, inclusiv cele matematice, au fost de mult îndepărtate de ochii şi minţile şcolarilor, nu doar în România!!; regulile stricte şi logice ale conjugării şi declinarii sunt aproape total înlocuite de "adevărurile relative" ale unei gramatici ad hoc, care respectă interesul şi latitudinea utilizatorului de limbă naturală; limba cultă este pe cale de dispariţie din comunicarea educaţională - aşa vorbesc copiii şi deci trebuie să le vorbim pe limba lor, zic doct pedagogii de şcoală nouă ai erei analfabetismului funcţional semi-generalizat; clasicii gîndirii, ai exprimării de idei, simţire şi cunoaştere sunt tot mai rar şi mai puţin deranjaţi pentru studiu, nu doar de către elevi/studenţi, ci şi de către dascălii lor - la ce bun să-ţi mai baţi capul cu Shakespeare sau Caragiale, cu Goethe sau Eminescu, cînd e plin netul de bloguri!!!

Societatea post-adevăr nu va să vie, ci este deja bine înţelenită în lumea în care trăim, iar faptul că nişte editori de dicţionare abia acum bagă de seamă faptul că termenul a devenit atît de mult folosit este mai degrabă rezultatul limitelor de orizont social în care ei se mişcă. În societăţile totalitare, post sau cvasi democratice, adică uriaşa majoritate a societăţilor de astăzi, post-adevărul a ajuns de mult nu doar materie primă sine qua non pentru orice ideologie politică ci şi ideologie oficială de stat. Post-adevărul este exersat pe scară largă ca normă, inclusiv ca normă juridică! în practica celor mai semnificative relaţii sociale, de la cele economice şi politice, la cele interpersonale, afectiv-emoţionale.

Cine spunea că nu trăim vremuri interesante?!