Partide curate

Raportul Curţii de Conturi privind controlul finanţării partidelor politice în 2004, luat ad literam, ne duce la concluzia că partidele româneşti sunt curate. Doar 10 miliarde de lei din totalul de 785 de miliare, cît au fost veniturile cumulate pe 2004 ale partidelor parlamentare, sunt puse în discuţie, adică 1,3%. Iar cele 10 miliarde sunt doar donaţii de la firme cu datorii la bugetul de stat sau al asigurărilor sociale. Vina partidelor ar fi doar că nu au verificat bine donatorii. Restul, e OK. Despre diferenţele monitorizate în campania electorală între sumele estimate pentru publicitate (doar în presa scrisă sau stradală, căci la radio şi televiziune publicitatea a fost gratis) şi cele declarate la Curtea de Conturi, nimic. În practica internaţională a monitorizării financiare a campaniilor se consideră că publicitatea poate atinge (dacă şi publicitatea audio-vizuală este calculată) în jur de 80% din totalul cheltuielilor.

În 2004, în România, contribuţia publicităţii la totalul cheltuielilor a fost însă mai mică, probabil în jur de 50%. Pentru a face o evaluare aproximativă a cheltuielilor electorale putem dubla suma evaluată pentru publicitate. După evaluările Asociaţiei Pro Democraţia, anul trecut, pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din toamnă, PSD+PUR au angajat publicitate de 5 milioane şi jumătate de dolari (aproximativ 160 de miliarde de lei vechi, deci cam 40% din cele 415 miliarde cît au fost veniturile în 2004 ale acestui partid). Iar alegerile locale au însemnat alte cheltuieli de publicitate, evaluate cam la acelaşi nivel. De fapt, Curtea de Conturi nu dispune de instrumente pentru a merge prea departe cu investigaţia. Raportul privind finanţarea partidelor politice nu conţine nici o analiză încrucişată a contractelor încheiate între partide şi furnizorii de servicii, nici o verificare a donatorilor persoane fizice (deşi există informaţii că sub acoperirea acestora au fost donaţi bani de la firme cu capital de stat), nici o explicaţie privind diferenţele dintre sumele donate de unii dintre actualii parlamentari şi veniturile mult mai mici pe care le-au declarat pentru anul trecut. După acest control partidele au răsuflat, probabil, uşurate. Problemele de imagine sunt uşor de gestionat, iar problema corupţiei politice este, prin cîteva piruete, expediată. Doar PC ar putea avea eventual dificultăţi, căci suma care îi este imputată, aproape 5 miliarde de lei vechi, reprezintă o cincime din veniturile sale raportate pe 2004 (25 de miliarde de lei vechi).

În rest, PSD a primit astfel de donaţii în valoare de 3 miliarde (sub 1% din veniturile partidului), iar PNL în valoare de 1 miliard (puţin peste 1% din veniturile de 84 de miliarde lei vechi). Alte sume, mult mai mici, au fost donate de asociaţii şi fundaţii care nu aveau dreptul, conform legii, să acţioneze astfel în anul electoral.

O altă concluzie ar fi că partidele nu sunt doar curate, ci şi curtate. Cu excepţia UDMR, toate partidele parlamentare au obţinut de cel puţin trei ori mai mulţi bani din cotizaţii în 2004 faţă de 2003. PUR a trecut de la 2 la 8 miliarde şi jumătate, PSD de la 72 la 253 de miliarde, PD de la 2 la 14 miliarde, PNL de la 5 la 15 miliarde, PRM de la 4 la 11 miliarde. PSD a obţinut mai multe fonduri din cotizaţii decît din donaţii: 253 faţă de doar 75 miliarde. Probabil numărul de membri ai acestui partid s-a triplat într-un an. Ori PSD în 2004 a fost atractiv pentru oamenii de afaceri, ori au fost inventate alte mijloace pentru înregistrarea contabilă sau utilizarea banilor în campanie. Ierarhia veniturilor partidelor pe 2004 dă seama despre poziţia partidelor în competiţia electorală. Iar clasamentul a fost PSD 415 de miliarde, PNL + PD + Alianţa DA 245 de miliarde, PRM 52 de miliarde, UDMR 46 de miliarde, PUR 33 de miliarde. Numai aşa, fără nici o investigaţie aprofundată privind sursele şi modul de finanţare a campaniilor electorale, plecînd de la buna credinţă a partidelor parlamentare, şi veniturile acestora pe 2004 au fost de aproape 30 de milioane de dolari. Oricum din analiza Curţii de Conturi rezultă că disciplina financiară a partidelor politice este precară, iar raportările sunt parţiale.

Cu astfel de instrumente de control, marele bolnav al societăţii româneşti, sistemul de partide, nu se va vindeca curînd. Din contra, va considera boala ca singura formă de existenţă. Raportul Curţii de Conturi pare mai degrabă un element din recuzita lui Caragiale. Cînd noul Tipătescu îl întreba pe urmaşul lui Pristanda cum sunt partidele, acesta răspunde stereotip: Aproape curate, coane Fanică!