Partidele politice - corigente la economie

DORU IVANOV
Ziarul BURSA #Politică / 3 mai 2004

Majoritatea principalelor partide politce par să fi lăsat mai la coadă oferta economică pentru alegerile generale. Cu ochii aţintiţi spre alegerile locale, actorii politici au rămas corigenţi la economie. Ziarul "Bursa" a realizat o anchetă printre principalele partide politice pentru a le afla programele economice. Cu excepţia PRM, nici un partid nu a prezentat încă un program economic de guvernare, deşi a avut mai bine de trei ani pentru elaborarea unor noi strategii de relansare a economiei. Majoritatea politicienilor consideră prematură tratarea acestui subiect şi nu prea şi-au făcut temele.

PSD: "Avem alte probleme"

Purtătorul de cuvînt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat că partidul său nu a început încă elaborarea unui nou program economic. Duvăz spune că "mai sunt multe lucruri pe care actuala guvernare trebuie să le finalizeze şi abia apoi să-şi îndrepte atenţia spre altele". În privinţa intenţiei celorlalte partide de a susţine investiţiile străine directe, Duvăz consideră că investiţiile străine trebuie stimulate de piaţă. "Deja există o tendinţă de creştere, dar nu spectaculoasă". Potrivit lui Bogdan Niculescu Duvăz, PSD va pune accentul şi pe dezvoltarea sistemului bancar. "Nu putem avea un mediu de afaceri dezvoltat, fără posibilitatea creditării economiei", a afirmat fos-tul purtător de cuvînt al PSD.

PNL-PD: Investiţii străine directe

Alianţa PNL-PD a schiţat o formă de program, însă acesta nu a fost definitivat din cauza diferenţelor ideologice ale celor două partide. Partidul Democrat va pune accentul pe protecţia socială, iar liberalii vor miza pe reforma economică. Democratul Adriean Videanu crede că dacă Alianţa D.A. va cîştiga alegerile, ideea economică de bază, va fi susţinerea investiţiilor străine directe. Alianţa va adopta măsuri şi pentru dezvoltarea agriculturii, industriei lemnului şi a sectorului IT.

Un alt membru al Alianţei, liberalul Varujan Vosganian, deşi consideră greşită "ideea unui sector economic prioritar", totuşi este de părere că primele decizii de reglementare, ar fi pentru dezvoltarea pieţelor financiare, crearea unui mediu concurenţial calitativ, reducerea presiunii fiscale şi a ratei dobînzii. Varujan Vosganian mai spune că "bugetul ar trebui corelat cu mecanismele pieţei", iar "investiţiile care dureză decenii ar trebui stopate". PNL-PD a promis că va prezenta, imediat după alegerile locale din iunie, un program de guvernare în formă restrînsă, urmînd ca forma finală să fie dată publicităţii cel mai tîrziu pe 10 octombrie.

PRM: Industria va reprezenta 35-40% din PIB

Singurul partid care a dat publicităţii, pînă în acest moment, un program de guvernare complet, a fost Partidul România Mare. Una dintre direcţiile prioritare care se desprinde din program, este revigorarea sectorului industrial, astfel încît, să contibuie cu 35-40% la PIB şi să atragă cel puţin 30% din populaţia activă. PRM intenţionează o "reindustrializare" a ţării şi întărirea clasei muncitoare, un o politică menită să atragă electoratul din oraşele monoindustriale şi de pe fostele platforme industriale ale ţării. În cazul în care va ajunge la guvernare, PRM va combate şomajul şi prin dezvoltarea IMM-urilor. Un obiectiv strategic, al partidului condus de Vadim Tudor, este creşterea atractivităţii economiei autohtone, pentru a atrage investiţii străine directe. În priorităţile imediate ale programului PRM, se încadrează şi eliminarea blocajului financiar, recuperarea arieratelor fiscale, stimularea mecanismelor pieţei de capital şi promovarea instituţiei asigurărilor. La acestea se adaugă o măsură neclară:"reaşezarea sistemului fiscal". PRM mai promite că va acorda o importanţă sporită restructurării sectorului energetic. Ca o noutate, programul economic prevede ca turismul să contribuie cu 5% la formarea PIB.

UDMR mizează pe reducerea fiscalităţii

Reprezentantul UDMR, György Frunda, consideră că este prematură abordarea problemei economice pentru o nouă guvernare şi susţine că UDMR nu a luat încă nici o decizie în acest sens. Totuşi, Frunda crede că reducerea fiscalităţii ar trebui să fie "direcţia principală pentru redresarea ecomomiei". UDMR doreşte impunerea unei taxe locale unice şi reducerea impozitului pe profit. La acestea s-ar adăuga introducerea unui tratament egal pentru investitorii străini şi cei autohtoni, în ceea ce priveşte taxele.

PUR: Sprijinirea IMM-urilor

Partidul Umanist din România (PUR) optează tradiţional pentru sprijinul IMM-urilor, ca sector primordial pentru relansarea economiei. Umaniştii sunt de părere că doar în acest mod, poate fi sprijinită clasa de mijloc.

O altă temă majoră pentru PUR, este reducerea fiscalităţii. În acest sens, partidul a înaintat deja o propunere legislativă pentru eliminarea impozitului pe profitul reinvestit.

Deşi Bogdan Pascu, purtătorul de cuvînt al PUR, a promis că formaţiunea sa va prezenta pînă la sfîrşitul lunii un program economic, umaniştii nu au reuşit însă să se ţină de cuvînt.

PNŢCD: Definitivarea procesului de privatizare

În cazul în care va veni la guvernare, PNŢCD va încerca să încheie procesul de privatizare în toate sectoarele economice, prioritar fiind, domeniul energetic şi bancar. Creştin-democraţii promit că vor avea ca măsură imediată, reducerea fiscalităţii, cu precădere pentru salariaţi. Referitor la investiţiile străine directe, secretarul general al PNŢCD, Teodor Morariu, a declarat că trebuie susţinute, deoarece "pe lîngă acestea se poate dezvolta şi capitalul autohton".

AP: "Vă vom anunţa la momentul potrivit"

Nici Acţiunea Populară nu a început să lucreze la un program economic de guvernare, deşi un partid mic nu se poate impune decît prin soluţii concrete. Mugur Ciuvică, purtătorul de cuvînt al AP, spune că va anunţa la momentul potrivit intenţiile partidului său pentru sectorul economic.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb