Paşii necesari în contractarea proiectelor pentru accesarea fondurilor din POR

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 6 februarie 2008

Paşii necesari în contractarea proiectelor pentru accesarea fondurilor din POR

Ministerul Dezvoltării a publicat, recent, paşii necesari pentru contractarea proiectelor depuse pentru accesarea fondurilor europene din Programul Operaţional Regional (POR). După etapa de evaluare strategică şi corelare, pentru proiectele care prevăd execuţia de lucrări, urmează analiza conformităţii proiectului de execuţie.

Această analiză, înaintea emiterii unei decizii de finanţare, este importantă pentru aprobarea conformităţii proiectului de execuţie şi pentru confirmarea costurilor investiţiei şi duratei lucrărilor, prevăzute în studiul de fezabilitate. Se notifică, apoi, solicitantul asupra termenului limită până la care acesta trebuie să prezinte proiectul de execuţie (maxim şase luni de la notificare). După care se primeşte şi se analizează proiectul de execuţie. Procesul de analiză durează între 7 şi 16 zile lucrătoare.

Vizita la faţa locului

Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării au precizat că, dacă proiectul de execuţie este acceptat, se notifică solicitantul asupra vizitei la faţa locului. Atunci se vor verifica informaţiile declarate în cererea de finanţare cu situaţia la faţa locului, existenţa avizelor solicitate prin ghidul solicitantului, la etapa contractuală, autorizaţia de construire etc. În ghidurile solicitantului, pentru fiecare domeniu în parte, sunt menţionate documentele care vor fi verificate. Vizita la faţa locului se va finaliza cu un raport prin care se recomandă încheierea contractului de finanţare cu solicitantul sau respingerea finanţării proiectului respectiv în situaţia în care se constată discrepanţe între informaţiile prezentate în cererea de finanţare şi constatările rezultate în urma vizitei, lipsa avizelor solicitate prin ghidul solicitantului pentru etapa precontractuală.

AM POR emite decizia de finanţare

Potrivit datelor furnizate de minister, după analizarea raportului de vizită la faţa locului, AM POR emite decizia de finanţare, în baza căreia este semnat contractul de finanţare între organismul intermediar şi beneficiar.

Pentru proiectele care nu prevăd execuţia de lucrări, din etapa pre-contractuală nu face parte analiza proiectului tehnic. Toată etapa pre-contractuală durează 30 de zile lucrătoare (dacă nu se solicită clarificări).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb