Patologia studentului-escroc

Urletul, brusc şi animalic, era singurul lucru pe care nu îl prevăzusem. O ascultasem pe "studenta" respectivă aproape o oră. Era clar de la început că nu putea să treacă examenul. Însă doream să constat dimensiunile unei ignoranţe de proporţii apocaliptice. Ajunsese - nu îmi explic cum - în ultimul an de facultate. Avea ultimul examen, cu subsemnatul, amânat la nesfîrşit, la istoria gândirii politice. A căzut examenul şi a ieşit pe coridor. De unde urletul, încremenindu-i pe toţi dimprejur.

Am început să predau acum 20 de ani. Mi-au trecut prin faţă peste 1.000 de studenţi, în diferite facultăţi, în Romania şi în străinătate. Mulţi dintre aceştia, normali. Unii mai buni, alţii mai puţin. Unii cu adevărat excepţionali. Au câştigat sau sunt pe cale de a câştiga, printr-o muncă remarcabilă, doctorate sau diplome de master de la Oxford, Cambridge, LSE, Georgetown, Bruxelles, Leiden sau Paris. Dar odată la câţiva ani apare unul cu adevărat rău. Sunt înclinat să folosesc termenul "student" cu ghilimele pentru că, după ştiinţa mea, nici unul dintre aceştia nu a reuşit să termine studiile.

Pe respectiva nu o văzusem niciodată. L-am văzut prima dată pe tatăl ei, care mă aştepta în faţa facultăţii. "Sunt Cutare, consilier la X!". Nu pricepeam... Aha, era o introducere, să ştiu cu cine am de-a face... Mi-a spus că fata lui nu poate să vină la cursuri, este bolnavă etc. După ce referatul trimis, se spune, din spital, nu a primit notă de trecere, am primit telefon de la mamă. Bizar, pentru că numerele telefoanelor profesorilor nu sunt disponibile, indiferent de motiv, pentru cei din afara facultăţii. Îmi cerea explicaţii. Altă bizarerie, pentru că un student este, presupu-neam, major şi responsabil. În fine, a trebuit să se prezinte la examen.

Aici începe interesant. În loc să tragă un bilet a scos un volum al subsemnatului, cerându-mi autograful. Am rugat-o să aştepte după examen. A scos apoi un volum de poezii să mi-l ofere. "Să începem, totuşi, examenul..." - am îngăimat. Primul subiect... zero. Al doilea... zero. Explicaţii peste explicaţii de ce nu a citit autorii respectivi. Fără sens. Dar am pus alte întrebări. Poate-poate... Am descoperit atunci un caz cu adevărat excepţional: cineva care nu avea nici cea mai mică idee despre ştiinţele politice în general, necum să ştie lucruri specializate, precum cele de la cursul la care avea examen. Nici măcar noţiuni de cultură generală. Nimic-nimic. Nici măcar numele lui Aristotel nu îl putea asocia cu ceva anume.

Acestea sunt cazuri extreme, dure. Sunt foarte rare. Aparţin unui profil cu adevărat defect de interacţiune cu ceilalţi. Dar ce au atât de extraordinar?

Nu simpla ignoranţă. În fond, exis-tă studenţi care vin la examen nepregătiţi. Unii vin "la noroc". Alţii au învăţat ceva, dar au ghinion, nu au "picat" pe subiect. "Asta este!", vorba celebrului filozof... Mai vii data viitoare. Unii pleacă amuzaţi, alţii preocupaţi. Unii trec, alţii nu. Aşa este la facultate.

Cazurile acelea însă au altceva. Ce te frapează este lipsa totală, absolută, de scrupule, combinată cu o dorinţă efectiv fără limite de a obţine ce doresc. În afara oricăror reguli instituţionale. Mă tem că unii reuşesc. Trec de facultate şi apoi ajung în spaţiul public.

Ca profesor, îi descoperi uneori datorită plagiatului. Dar nu orice plagiat. Există şi în ticăloşie grade sau trepte. Sunt studenţi care se "inspiră" de ici, de colo. Însă unii pun otova tot ce prind cu copy-paste. Unul mi-a dat odată un articol din Wikipedia pe post de lucrare. Integral, la virgulă.

Al doilea lucru de care te loveşti este lipsa totală, patologică, a responsabilităţii. Omul nostru crede, cu tărie, că regulile sunt doar pentru ceilalţi. Niciodată pentru el. Nu cedează nici un milimetru, nici pus în faţa evidenţei empirice. Unul, căruia i-am subliniat toată lucrarea, de la primul la ultimul rând, datorită aberaţiilor cuprinse, mi-a spus, sec: "Asta e părerea dumneavoastră".

De unde şi tendinţa agresivă de a-i blama pe ceilalţi. Lumea, pentru el, este plină de duşmani. El, desigur, este victima oamenilor răi.

Al treilea aspect: megalomania. Este convins că toţi ceilalţi sunt nişte idioţi. Uneori o spune, cu subiect şi predicat. Ceea ce îl duce la gesturi de o neruşinare sfruntată, de neimaginat pentru un om obişnuit. Am primit la un moment dat un text plagiat de pe Internet care conţinea, în capul paginii, chiar şi adresa de web de unde a fost preluat cu Ctrl+V.

Al patrulea aspect. Personajul este un manipulator patologic şi un mincinos serial. Nu o face doar din raţiuni practice, ci mai ales din plăcere. Este amuzat să îi vadă pe ceilalţi cum sunt fie duşi de nas, fie supăraţi, nu are importanţă. Totul pentru el este un show.

Cum îl recunoaştem? Zgâriaţi-i suprafaţa. Dedesubt nu este nimic. Un eşafodaj de minciuni servite cu pretenţii tuturor credulilor. El nu are succes decât cu oamenii slabi. Ţineţi la reguli şi va pleca acasă. Înjurând, compătimindu-se pe sine, acuzând, dar va pleca.