PATRIARHIA: Sinodul va analiza şi sancţiona ferm orice caz major de imoralitate apărut în rândul clerului înalt

Andrei Stan
Miscellanea / 22 iulie 2017

Catedrala Patriarhală din Bucureşti (Sursa foto: Facebook)

Catedrala Patriarhală din Bucureşti (Sursa foto: Facebook)

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat astăzi, pentru News.ro, că Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) "va analiza şi sancţiona ferm orice caz major de imoralitate apărut în rândul clerului înalt", adăugând că preoţii implicaţi în scandalurile publice din ultima perioadă, "de crasă imoralitate", trebuie "să-şi asume situaţiile scandaloase în care au ajuns, să se autosuspende din funcţiile pe care le au, dacă ştiu ca sunt cu adevărat vinovaţi, şi să nu facă un şi mai mare rău Bisericii care le-a acordat cândva încrederea şi o misiune la înălţimea căreia nu s-au putut ridica".

Vasile Bănescu a afirmat: "Este evident, toate aceste cazuri în cascadă vor constitui un prilej de intensă reflecţie a autorităţilor bisericeşti la nivelul eparhiilor, dar şi la nivelul Sfântului Sinod, în legătura cu selectarea mai riguroasă a tuturor celor ce urmează a fi aleşi pe viitor în funcţii reprezentative în Biserică. Urmează o necesară perioadă a cernerii celor ce reprezintă Biserica lui Hristos în societate. Cazurile punctuale(!) de crasă imoralitate sunt ale unor persoane care trebuie să-şi asume situaţiile scandaloase în care au ajuns, să se autosuspende din funcţiile pe care le au, dacă ştiu că sunt cu adevărat vinovate, şi să nu facă un şi mai mare rău Bisericii care le-a acordat cândva încrederea şi o misiune la înălţimea căreia nu s-au putut ridica".

El a precizat că Patriarhia Romană va analiza "cu maxim discernământ posibilele cazuri smintitoare de corupţie morală" şi toate acele persoane care "prin acţiunile lor contribuie la discreditarea imaginii, a mesajului şi a discursului public al Bisericii în societate".

Bănescu a mai spus: "Sfântul Sinod va analiza şi sancţiona ferm, de câte ori acest lucru se va impune, orice caz major de imoralitate apărut în rândul clerului înalt, care prin consecinţele lui mediatice va periclita încrederea firească de care Biserica Ortodoxă Română se bucură în societate. Nu trebuie ignorat însă nicio clipă, mai ales în contextul atât de regretabil şi recent creat, raportul existent în orice instituţie, acela dintre "uscături şi pădure". Exact acele persoane din cler ajunse azi în centrul unor scandaluri mediatice nu reprezintă Biserica, iar plecarea lor din funcţiile pe care doar printr-o nefericită întâlnire cu propria vocaţie au ajuns să le ocupe, va ajuta Biserica să respire firesc şi fertil duhovniceşte în societatea pe care aceasta o slujeşte cu demnitatea şi devotamentul tuturor celor care o reprezintă cu adevărat".

În ultima perioadă, clerici ai Bisericii sunt implicaţi în mai multe scandaluri sexuale, aminteşte agenţia citată.

Astfel, preotul Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că a încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri, potrivit sursei citate. Preotul Pomohaci a fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.

Un alt scandal este cel al episcopului Huşilor, Corneliu Bălgrădean, care a fost filmat în ipostaze intime cu un fost elev de la seminar, în prezent preot, adaugă News.ro. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei i-a solicitat episcopului de Huşi să nu mai slujească Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe bisericeşti, "până la proxima şedinţă a Sfântului Sinod când se va aborda acest subiect".

Cel mai recent caz este cel al stareţului mănăstirii Prislop, din judeţul Maramureş, care este acuzat că a purtat discuţii cu tentă sexuală cu un fost student la Teologie. Fostul student a făcut publică, pe internet, o discuţie cu stareţul Celestin. Înregistrările au ajuns în atenţia Episcopiei Maramureşului şi Satmarului, care a decis ca preotul Celestin să fie eliberat din funcţia de stareţ al mănăstirii şi să fie mutat. Părintele Celestin susţine însă ca are probe care îl vor ajuta să îşi dovedească nevinovăţia în instanţă.

Un caz mai vechi, din 2009, este cel de la Mânăstirea Căldăruşani, unde preotul Laurenţiu Andreescu, care slujea de 20 de ani la mănăstire, şi părintele Petroniu au fost implicaţi într-un scandal sexual. Într-o înregistrare video, preotul Laurenţiu Andreescu apărea în pat cu Bogdan Enescu, de 26 de ani la acea vreme, un băiat căruia biserica îi oferise cazare la mânăstire. Conform spuselor tânărului, el a întreţinut relaţii sexuale nu doar cu preotul Andreescu, ci şi cu părintele Petroniu, iar pe alţi călugări care îi făceau avansuri sexuale a trebuit să îi refuze din lipsă de timp, mai scrie agenţia citată.

Sfântul Sinod a anunţat în ultima şedinţă, cea din 4-5 iulie, că este necesară "înnoirea vieţii duhovniceşti şi morale a slujitorilor bisericeşti de toate rangurile, a vieţuitorilor din mănăstiri şi schituri, precum şi a credincioşilor mireni din parohii şi din toate instituţiile bisericeşti".

În acest sens, Sinoadele mitropolitane din Patriarhia Română vor analiza periodic aspectele privind disciplina clerului şi a mirenilor şi vor propune Sfântului Sinod soluţii concrete de promovare a vieţii duhovniceşti, mai arăta Patriarhia Română într-un comunicat transmis miercuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb