Patronatele cer demascarea grupurilor de interese

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Companii / 2 septembrie 2005

Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR-1903) solicită consilierului prezidenţial Theodor Stolojan să demaşte grupurile de interese din industrie şi economie, despre existenţa cărora a vorbit la reuninuea ambasadorilor români. Ioan Cezar Covaci, preşedintele UGIR, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că există zone ale economiei româneşti în care s-au creat monopoluri autohtone şi în care activează grupuri de interese care nu doresc integrarea în UE. Domnia sa a afirmat că reprezentanţii acestor grupuri de interese, preocupaţi de a menţine starea actuală a economiei, trebuie nominalizaţi ca să fie supuşi anchetelor organelor în drept. În opinia industriaşilor, încercările acestor grupuri de intimidare a investiţiilor străine afectează grav interesele ţării noastre şi desfăşurarea procesului de aderare. Conducerea UGIR-1903 va cere, într-o scrisoare adresată lui Theodor Stolojan, să fie înştiinţată dacă în cadrul acestor grupuri activează membri ai UGIR-1903, pentru a lua măsurile necesare.

În altă ordine de idei, conducerea UGIR a declarat că susţine unificarea legislaţiei care reglementează înfiinţarea, funcţionarea, determinarea reprezentativităţii patronatelor şi derularea dialogului social într-un singur act normativ. Irina Manole, prim-vicepreşedinte al UGIR-1903, a precizat că prevederile actuale din Legea patronatelor şi nici propunerile vehiculate în proiectele aflate în discuţie nu vizează optimizarea reprezentării mediului de afaceri şi solicită, în acest sens, o întrevedere cu primul ministru, în care să se discute şi fundamentele care stau la baza modificării TVA-ului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb