Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA) lansează, pentru prima dată în România, Indexul Antreprenoriatului Feminin (IAF), un instrument esenţial pentru măsurarea şi înţelegerea impactului femeilor în economia românească şi în procesul decizional la nivel naţional, regional şi internaţional, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Acest index analizează dinamica antreprenoriatului feminin şi oferă date relevante pentru deciziile strategice şi elaborarea unor politici publice eficiente.
"Indexul Antreprenoriatului Feminin reprezintă un pas important în consolidarea ecosistemului antreprenorial din România. Prin acest instrument, ne dorim să oferim atât autorităţilor, cât şi mediului de afaceri o imagine clară asupra realităţilor şi oportunităţilor pe care le oferă sporirea gradului de conştientizare privind importanţa participării femeilor în procesul decizional la toate nivelurile", a declarat Andreea Negru, preşedinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri.
Lorena Stoian, prim-vicepreşedinta PEFA, consideră că lansarea acestui index subliniază angajamentul PEFA de a sprijini şi promova iniţiativele antreprenoriale, contribuind la dezvoltarea unui mediu de afaceri echitabil şi sustenabil. "Antreprenoarele din România au un potenţial imens, iar acest index este un pas concret spre recunoaşterea, susţinerea şi maximizarea acestui potenţial", a afirmat aceasta, conform comunicatului.
Lansarea Indexului Antreprenoriatului Feminin este susţinută de BCR, în calitate de partener strategic, şi de Pluxee România. Cele două companii sprijină această iniţiativă menită să crească vizibilitatea, susţinerea şi încrederea în rolul esenţial al femeilor în dezvoltarea economică durabilă şi în construcţia unei societăţi moderne.
"Pentru BCR, normalizarea implicării femeilor în afaceri este o prioritate strategică. Antreprenoarele sunt cele care susţin dinamica economică şi industriile viitorului, contribuind la inovaţie, transformare digitală şi dezvoltare sustenabilă. Ne bucurăm să fim alături de PEFA, pentru că perspectiva locală şi datele ne ajută să transformăm inspiraţia în acţiuni relevante şi cu impact. Lansarea Indexului Antreprenoriatului Feminin este un pas concret pentru a pune antreprenoriatul feminin în centrul creşterii economice a României, prin curaj, acces la resurse şi oportunităţi reale", a declarat Dana Dima, vicepreşedinte Retail & Private Banking, BCR.
Patronatul European al Femeilor de Afaceri este o organizaţie membră a IMM România, dedicată promovării şi susţinerii antreprenoriatului la nivel naţional şi european. Prin iniţiativele sale, PEFA îşi propune să creeze un mediu de afaceri modern, incluziv şi echitabil.
Opinia Cititorului