Deputatul liberal Pavel Popescu, membru şi fost preşedinte al Comisiei de apărare, afirmă că Angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti culeg informaţii de la evenimente oficiale la care nu sunt invitaţi, el susţinând că recent adjunctul ataşatului militar al ambasadei a încercat să intre la un eveniment al unui stat partener stategic cu România. "Acest mod agresiv de acţiune al lor necesită un răspuns diplomatic ferm", spune el, informează News.ro.
"Este extrem de important ca ambasadele din Bucureşti ale ţărilor ce au sancţionat Federaţia Rusă în urma invaziei Ucrainei să îşi sporească nivelul de securitate în următoarea perioadă. Angajaţi ai ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti efectuează acţiuni de culegere de informaţii în cadrul unor evenimente/recepţii oficiale la care nu sunt invitaţi. Acest mod agresiv de acţiune al lor necesită un răspuns diplomatic ferm", a scris Pavel Popescu pe Facebook.
Ulterior, el a precizat că este vorba despre Evgheni Ignatiev, adjunctul ataşatului militar al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, despre care a afirmat că a intrat neinvitat la o recepţie oficială a unei ambasade a unui stat partener strategic cu România.
"Modul în care adjunctul ataşatului militar a intrat la această recepţie, repet, neinvitat, a fost unul perfid, pentru că l-am văzut cu ochii mei când a desfăşurat această acţiune, de a intra neinvitat la acea recepţie, şi disimulând foarte mult în în momentul în care a făcut-o. Apoi, până în momentul în care am informat organizatorii că acest domn este prezent în cadrul acelui eveniment, domnul a stat în zonă, practic studiind ceea ce se întâmplă în cadrul acelui eveniment", a spus Pavel Popescu, ieri seară, la Antena 3, adăugând că, în momentul în care bărbatul şi-a dat seama că prezenţa lui a fost sesizată, a dispărut
Popescu a relatat că reprezentantul Ambasadei Rusiei s-a aşezat la coada la care cei prezenţi erau verificaţi dacă se află pe lista de invitaţi.
"A disimulat o ataşare la acea coadă, într-o română aproape perfectă, a avut o conversaţie cu mine, în momentul în care noi, restul, ne-am prezentat invitaţiile, s-a strecurat pur şi simplu şi a intrat la acel eveniment", a afirmat deputatul liberal.
El a precizat că i-a anunţat pe câţiva dintre ambasadorii şi pe organizatori în legătură cu prezenţa diplomatului rus, moment în care "domnul s-a sesizat şi a dispărut instant din peisaj".
"Motivul pentru care a intrat acolo nu pot să vi-l spun, dar prezentarea lui a fost una extrem de directă, cel puţin către mine: "Sunt ataşat al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti". Zâmbind oarecum ironic de faptul că este prezent la acel eveniment", a mai spus Pavel Popescu.
1. Penibil
(mesaj trimis de Oarecare în data de 07.10.2022, 09:18)
Ce gornist! Ăsta se crede avertizor de integritate:) că tot a fost România urecheata de UE că nu a transpus legea turnatorilor.
Rusnacul s-a prezentat civilizat la chermeza aia de doi lei, o fi vrut și omul să socializeze, să mănânce o maslina, ceva acolo, și s-a trezit patriotismul în liberal.
Cică spion rus :)). Mai trebuie și reacție fermă.
Să-i dea madam Gorghiu o medalie urmasului paracios al lui Brătianu.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.10.2022, 14:09)
gat de vioara a fost presedinte la comisia de aparare ? dar ce stie el ca fac ceilalti ambasadori , ai frantei olandei , sua ?