PayPoint şi FAN Courier anunţă extinderea parteneriatului

T.B.
Companii / 22 aprilie

PayPoint şi FAN Courier anunţă extinderea parteneriatului

PayPoint România anunţă extinderea parteneriatului cu FAN Courier, pe segmentul de expediere colete prin serviciul PayPoint Colet Expres, se arată într-un comunicat al PayPoint, remis redacţiei. Astfel, de acum, consumatorii pot să predea în magazinele partenere PayPoint selectate coletele pe care doresc să le expedieze sau să le returneze prin serviciul oferit de FAN Courier. În prezent, sunt disponibile peste 3000 de magazine PayPoint Colet Expres în toată ţara, iar numărul acestora este în continuă creştere, arată datele sursei.

Serviciul PayPoint Colet Expres a fost lansat în piaţă acum şapte ani, odată cu semnarea parteneriatului cu FAN Courier. Decizia de a extinde această colaborare a venit din dorinţa de a diversifica portofoliul de servicii, în linie cu solicitările utilizatorilor şi cu apetitul crescut al acestora pentru tot ceea ce înseamnă proximitate şi convenienţă, se mai arată în comunicat.

Pentru a beneficia de noua opţiune de expediere plicuri şi colete prin serviciul PayPoint Colet Expres, consumatorul trebuie să plaseze comanda pe site-ul www.fancourier.ro sau pe platformele proprii/partenere FAN Courier, să opteze pentru predarea coletului într-un magazin PayPoint Colet Expres din apropiere şi să prezinte AWB-ul, în format fizic sau digital, în locatia aleasă. În magazinele PayPoint Colet Expres se poate efectua şi plata serviciului de transport, în numerar, în cazul în care expedierea/returul nu a fost achitat în prealabil prin alte modalităţi de plată, informează compania.

Astfel, alegând serviciul PayPoint Colet Expres, consumatorii pot ridica sau preda coletele simplu, sigur şi rapid, direct din magazinul lor PayPoint din apropiere, la o oră potrivită programului lor. Concomitent, aceştia îşi pot efectua plăţile din gospodărie prin sistemul PayPoint, dar şi cumpărăturile curente, din magazine deschise până târziu, adesea şi în weekend, conform datelor din comunicat.

Potrivit sursei precizate, "Extinderea parteneriatului cu FAN Courier este o etapă firească în evoluţia serviciului nostru de coletărie şi vine ca răspuns la nevoile pieţei şi recomandările primite de la utilizatori. PayPoint Colet Expres a luat naştere din dorinţa de a oferi o soluţie sigură, rapidă şi flexibilă de livrare colete; în aceşti 7 ani de parteneriat cu FAN Courier, utilizatorii au apreciat posibilitatea ridicării coletelor din locaţiile PayPoint Colet Expres aflate în proximitate, la o oră convenabilă programului lor. Acum le oferim în completare şi serviciul de expediere sau returnare colete. Suntem convinşi de succesul de care se va bucura această nouă opţiune şi lucrăm intens pentru extinderea sa în cât mai multe magazine partenere PayPoint din ţară", a declarat Utku Ogrendil, CEO PayPoint Services.

Conform datelor din comunicat, "Ca parte a angajamentului nostru de a fi cât mai folositori atât clienţilor noştri, cât şi comunităţii, am luat decizia nu doar să continuăm, ci şi să extindem parteneriatul cu PayPoint. Serviciul Collect Point, derulat de FAN Courier în reţeaua PayPoint Colet Expres, este unul dintre primele servicii de livrare out-of-home din România şi a venit ca răspuns la cererea pieţei. Clienţii noştri îşi doresc servicii facile şi flexibile de ridicare a comenzilor online, dar şi de predare a coletelor sau a retururilor. De aceea, locaţiile PayPoint Colet Expres din apropierea casei sau a locului de muncă vin în sprijinul acestora, având un program extins de lucru şi numeroase facilităţi conexe. În plus, livrările şi ridicările din magazine de proximitate sunt mai eficiente, mai sustenabile şi mai uşor de integrat în procesul operaţional - aspecte foarte importante pentru compania noastră. Avem încredere că tot mai mulţi clienţi vor accesa serviciile FAN Courier prin reţeaua PayPoint Colet Expres şi vom lucra, alături de partenerii noştri, la extinderea reţelei şi la dezvoltarea constantă a acestui serviciu", a declarat Bogdan Dumitriu, Out of Home Delivery Director FAN Courier.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb