PD cere demisia preşedintelui CNI

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 22 august 2007

Reprezentantul Partidului Democrat (PD) în Consiliul Naţional de Integritate (CNI), Marian Zlotea, i-a cerut ieri demisia preşedintelui acestui organism, Nicu Marcu, acuzând că, până în momentul de faţă, acesta nu a prezentat un document care să ateste faptul că un membru supleant are dreptul de a vota în locul unui membru titular în şedinţele acestui for. "PD consideră că PNL se pregăteşte în mare grabă să acapareze Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Atragem atenţia PNL faţă de angajamentele pe care România le-a luat în faţa Comisiei Europene cu privire la funcţionarea ANI - instituţie care trebuie lăsată deoparte faţă de orice jocuri politice", a spus Zlotea.

El s-a referit la ultima şedinţă a CNI, în care s-a votat tematica şi bibliografia concursului pentru ocuparea posturilor de preşedinte şi vicepreşedinţi ai ANI, când un membru supleant în CNI a votat în locul unui membru titular. Zlotea susţine că "preşedintele CNI nu reuşeşte să mobilezeze membrii acestui organism la şedinţe, mulţi dintre aceştia având câte trei sau patru absenţe consecutive".

"I-am solicitat domnului Nicu Marcu ca, până la finalul procedurilor de selecţie, adică până astăzi (n.r. ieri) , să vină cu un document din partea Senatului prin care să ne facă dovada de legalitate, respectiv să ateste că un membru supleant a avut dreptul de a vota acea tematică şi bibliografie. Până acum, Nicu Marcu nu a venit cu acel document, şi consider că şedinţa CNI a fost una care s-a desfăşurat în condiţii de nelegalitate", a afirmat reprezentantul PD în CNI.

El a precizat că va continua să participe la şedinţele CNI, dar a subliniat că PD doreşte că ANI să funcţioneze într-un cadru legal, în concordanţă cu cerinţele UE, şi nu "să reprezinte un alt capitol de unde România să primească sancţiuni".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb