PD-L se pregăteşte pentru sesiune extraordinară şi pentru locale

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 9 ianuarie 2008

Conducerea Partidului Democrat - Liberal (PD-L) se reuneşte, astăzi, pentru prima dată în acest an, pentru a discuta despre stadiul constituirii structurilor din teritoriu în urma unificării celor două partide, precum şi despre eventuala sesiune parlamentară extraordinară pentru legea privind votul uninominal. Vicepreşedintele PD-L, Ioan Oltean, a declarat, ieri, că Biroul Permanent Naţional ar urma să adopte o poziţie privind convocarea unei sesiuni extraordinare la sfârşitul lunii ianuarie pe tema legii votului uninominal. Conform lui Oltean, acest subiect ar putea fi discutat şi la întâlnirea grupurilor parlamentare democrat-liberale de la Camera Deputaţilor, programată pentru ultima săptămână din ianuarie, în vederea stabilirii priorităţilor sesiunii legislative ce urmează. Totodată, conform vicepreşedintelui democrat-liberal, în şedinţa de astăzi urmează să fie analizată şi situaţia constituirii în teritoriu a organizaţiilor, precum şi eventualele disfuncţionalităţi ce au apărut în acest proces. Un alt posibil subiect ar fi, a spus vicepreşedintele PD-L, şi cel al candidaţilor nominalizaţi ce ar urma să intre în cursa pentru funcţiile de primari ai municipiilor reşedinţă de judeţ. "Probleme sunt acolo unde nu avem primari. În rest, vor candida oamenii noştri (ai PD-n.r.)", a spus Oltean. Potrivit vicepreşedintelui PD-L, actualii primari democraţi din municipiile reşedinţă de judeţ, cu puţine excepţii, vor candida pentru un nou mandat.

Conform deciziei BPN de la sfârşitul lunii decembrie, filialele PD-L trebuie să transmită, până la 21 ianuarie, propunerile de candidaţi pentru funcţiile de primari ai municipiilor reşedinţă de judeţ, împreună cu alte nume, provenind de la celelalte formaţiuni politice sau posibili candidaţi independenţi, astfel încât evaluarea, care se va realiza pe baza unor sondaje de opinie, să fie cât mai concludentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb