Oficiali ai SUA şi ai Chinei vor examina prima etapă a acordului lor comercial în timpul unei videoconferinţe care va avea loc pe 15 august, au spus două persoane familiare cu planurile, transmite Reuters.
Reprezentantul comerţului americana, Robert Lighthizer şi vicepremierul chinez, Liu He, sunt principalii negociatori ale celor două ţări care vor participa la reuniune, pentru o revizuire a pactului început la 15 februarie.
Planurile reuniunii au fost raportate pentru prima dată de Wall Street Journal. Biroul reprezentantului comercial al SUA şi Trezoreria SUA nu au răspuns la cererile de comentarii.
În cadrul primei faze a acordului comercial semnat în ianuarie, China s-a angajat să sporească achiziţiile de bunuri din SUA cu aproximativ 200 de miliarde de dolari peste nivelurile anului 2017, pentru produsele agricole şi fabricate, energie şi servicii.
Cu toate acestea, China, învinsă de recesiunea globală provocată de coronavirus, este mult în spatele ritmului necesar pentru a-şi îndeplini obiectivul de creştere. Importurile de bunuri agricole au fost mai mici decât nivelul din 2017, mult în urma obiectivului pentru anului 2020 de 36,5 miliarde de dolari.
Beijingul a cumpărat doar 5% din produsele energetice necesare pentru atingerea obiectivului din faza 1 de 25,3 miliarde de dolari
Unul dintre oamenii familiarizaţi cu planurile a declarat că oficialii chinezi speră să discute despre alte probleme dincolo de implementarea acordului comercial de faza 1, precizează Reuters.
Persoana a spus: "Întâlnirea reprezintă revizuirea semestrială normală a acordului dintre cele două ţări, dar şi un momentul în care trebuie discutată relaţia în continuă degradare".
Ambasadorul Chinei în Statele Unite, Cui Tiankai, a declarat că vor exista întotdeauna consultări la nivel înalt o dată la 6 luni, în cadrul pactului, iar cele două părţi au păstrat legătura cu privire la acordul comercial.
Pe de altă parte, Trump a ameninţat că va pune capăt pactului comercial, din cauza manipulării de gestionare a coronavirusului de către China. Totodată, tensiunile au crescut cu privire la sancţiunile americane legate de noua lege de securitate a oraşului Hong Kong.
Cea mai recentă tensiune dintre cele două mari economii este ameninţarea lui Trump de a interzice utilizarea de către americani a aplicaţiei video TikTok, deţinută de chinezi, dacă nu este vândută unui cumpărător non-chinez.
Marţi, oficialii de la Casa Albă nu au putut explica cum ar putea fi pusă în aplicare sugestia lui Trump ca Trezoreria Statelor Unite să obţină o porţiune din veniturile vânzării, mai exact vânzarea către gigantul de software Microsoft.