PE 9 IANUARIE 2012 Acţionarii Bursei vor discuta soarta conducerii

CRĂIŢA SIMIONESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 noiembrie 2011

Acţionarii Bursei vor discuta soarta conducerii
  • document ataşat Raport curent privind convocarea AGA
    apasă aici pentru a descărca.

    Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti se vor întruni pe 9-10 ianuarie 2012 să decidă revocarea Consiliului de Administraţie, ne-a declarat, ieri Stere Farmache, preşedintele BVB.

    "Am decis că este mai bine să ţinem AGA după Sărbători ca să fie prezenţi toţi acţionarii", ne-a declarat domnia sa.

    Conducerea BVB a decis, ieri, să convoace AGA, la solicitarea din 10 noiembrie a unui grup de acţionari cu deţineri de 9,41% din BVB.

    Boardul agrease de principiu convocarea Adunării Acţionarilor, încă din 14 noiembrie, însă precizase că cererea acţionarilor prezenta unele aspecte discutabile din punctul de vedere al validităţii.

    Cei şapte acţionari, care au cerut revocarea consiliului, sunt Fondul de Pensii administrat de ING, Fondul de investiţii ING International Romanian Equity, SSIF Intercapital Invest, Ifond Financial, Unicredit CAIB, BCR şi Erste Bank.

    Actualul Consiliu de Administraţie al Bursei a fost ales în februarie 2010 şi este format din preşedintele Stere Farmache, Ciprian Zah, Mircea Botta, Siminel - Cristian Andrei, Octavian Molnar, Grzegorz Konieczny, Lucian Isac, Ionel Uleia şi Cosmin Gheorghiu.

    Grzegorz Konieczny, adminis-tratorul Fondului Proprietatea, a fost declarat incompatibil cu funcţia de administrator, de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, după ce iniţial fusese validat.

    Opinia Cititorului ( 6 )

    1. care sunt aspectele discutabile? poate ne spuneti si noua

      CA-ul in sine e discutabil.Oricum dupa aceasta AGA, daca mai ramin trei din actualul CA, e o mare realizare pentru ei.Eu cred ca mai ramin maxim doi.Si va fi un alt presedinte.

      Daca tot ati hotarat metoda votului cumulativ, ceea ce e foarte bine, de ce ati mai trecut la pct c din "Drepturile actionarilor..." dreptul de a-l solicita? Ca sa nu fie solicitat?

      AGA a fost pusa la anu sa-si ia si CA prima de Craciun !

      Trebuie mai clar cu votul cumulativ ! 

      A plecat papusa, va trebui sa plece si papusarul sef. Asta-i viata!

      bursa romana ?, de multa vreme seamana mai degraba cu un ... "detasamen de pionieri" din apusa oranduire comunista, si, mai degraba i s-ar potrivi cantecul "frumoasa e cravata mea de pioner (rosie) si ... ma mandresc cu ea !!!!! " in care din cand in cand mai apare cate un "buchet minuscul de verde" ratacit parca pentru a strica rosul comunist, probabil ca nu vor dori sa ne impartaseasca si noua "dilemele care ii preocupa", astia au un singur scop, dar, nu unul si in interesul nostru, au ei "falitii" lor pentru care ... lucreaza, orice schimbare vor face, o vor face dar pentru interesele lor, o gasca de "coioti".

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    23 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9759
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb