Preţul energiei electrice pe OPCOM a atins, pe data de 20 ianuarie la ora 09:00, un nou maxim istoric de 550 de lei/MWh, potrivit datelor de pe site-ul operatorului pieţei de energie electrică şi gaze naturale.
Conform cifrelor OPCOM, preţul mediu al energiei pe bursă a crescut, vineri, cu 136%, comparativ cu nivelul înregistrat în urmă cu două săptămâni.
În plus, preţurile energiei au rămas peste pragul de 500 de lei/MWh până la ora 20:00.
Pe toată perioada de zilei de 20 ianuarie, preţul energiei electrice din ţara noastră de pe Piaţa Zilei Următoare (PZU) este egal cu cel de pe bursa din Ungaria şi cu aproximativ 20%-30% mai mari comparativ cu pieţele din Cehia şi Slovacia, mai arată datele OPCOM.
De exemplu, la ora 9:00, preţurile în România şi Ungaria au fost de 122,28 euro/MWh, în timp ce în Cehia şi Slovacia au fost de 94,26 euro/MWh. La ora 10:00, preţul în România şi Ungaria era 120,10 euro/MWh, iar în Cehia şi Slovacia, energia cobora la 88,57 euro/MWh. Energia cu livrare la ora 12:00 a costat în România şi Ungaria 115,61 euro/MWh, în timp ce pe pieţele din Cehia şi Slovacia s-a tranzacţionat cu 80,53 euro/MWh.
Precedentul record pe Bursa de la Bucureşti a fost atins cu o zi în urmă, când preţurile au ajuns la 500 de lei/MWh, în intervalul 17:00-20:00.
În acelaşi interval în care preţul energiei de pe PZU în România a ajuns la 500 de lei/MWh (111 euro/MWh), în Ungaria preţul a variat între 116,14 euro/MWh şi 127,97 euro/MWh, în Slovacia între 100 euro/MWh şi 115 euro/MWh, iar în Cehia între 97,1 euro/MWh şi 115 euro/MWh.
Societatea Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale "OPCOM" îndeplineşte rolul de administrator al pieţei de energie electrică.
Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.