Parlamentul European discută astăzi pentru a doua oară situaţia statului de drept în România, la solicitarea grupului PPE. Spre deosebire de precedenta dezbatere, când premierul Viorica Dăncilă a susţinut un discurs în plen, la discuţiile de luni nu va fi prezentă, absenţa sa fiind deja criticată în termeni duri de către europarlamentarul Cristian Preda, conform News.ro.
Dezbaterea are loc la solicitarea grupului PPE, care a cerut discutarea situaţiei statului de drept în România şi adoptarea unei noi rezoluţii despre derapajele guvernării Dăncilă, confom anunţului lui Cristian Preda.
Tot Cristian Preda critică în termeni foarte duri bsenţa premierului Dăncilă de la dezbateri, dat fiind că aceasta are astăzi pe agendă întâlniri şi declaraţii comune cu premierii Vietnamului şi ai Georgiei.
"Viorica Dăncilă nu va veni luni la şedinţa PE care discută despre dezastrul pe care l-a creat guvernul ei în ultimii doi ani. Preferă să se întreţină cu Nguyen Xuan Phucde.Cum? Nu ştiţi cine e Nguyen Xuan Phucde? E premierul Vietnamului. Un comunist e, desigur, un interlocutor mai facil decât vicepreşedintele Timemrmans sau decât parlamentarii europeni", scrie Preda, care se întreabă cine va reprezenta guvernul României, scrie News.ro.
Şedinţa Parlamentului European în care va fi dezbătută situaţia statului de drept în România este programată să înceapă astăzi, la ora 17:00.
PE a mai adoptat în 13 noiembrie 2018 o rezoluţie privind situaţia statului de drept în România.
1. Romania e tina ideala a manipularilor.
(mesaj trimis de anonim în data de 15.04.2019, 10:14)
Sunt numai minciuni si manipulari politice antiromanesti ale grupului de tradatori PDL-isti condusi de Macovei si Preda.
Tradatorii n-au fost in stare sa arate nici macar un lucru concret care ar fi fost adoptat prin vreo ordonanta a guvernului si care ar incalca statul "de drepti". Numai gargara si generalitati, sunt state din vest care incalca grosolan statul "de drepti" (in Franta e un adevarat razboi civil, in Germania ministrul justitiei schimba procurorii cum vrea muschiul lui etc.) si nu are nimeni curajul sa deschida gura.