PE PIEŢELE EXTERNE Preţul aurului - aşteptat să urce la 2.000 de dolari uncia, anul acesta

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 aprilie 2020

Preţul aurului - aşteptat să urce la 2.000 de dolari uncia, anul acesta

În primele două săptămâni din aprilie, cotaţia metalului galben a crescut cu 11%, iar de la începutul anului - cu 15%

După mai multe fluctuaţii ale cotaţiei, de la izbucnirea pandemiei de Covid-19, aprilie a fost, până în prezent, cea mai bună lună pentru preţul aurului, din ultimii nouă ani

Aurul, considerat investiţie sigură în timp de criză, este în atenţia investitorilor în perioada curentă, în care ne aflăm în plină pandemie de coronavirus. Totuşi, evoluţia preţului metalului galben nu a fost una constant ascendentă de la izbucnirea focarului de Covid-19, pe piaţă fiind consemnate fluctuaţii importante.

În această lună, însă, în care vârful pandemiei a fost înregistrat sau este aşteptat să fie atins în mai multe ţări, cotaţia aurului a câştigat 11%, aprilie fiind, până în prezent, cea mai bună lună din 2011 în privinţa evoluţiei preţului metalului galben. Totodată, cotaţia aurului a urcat, luna aceasta, până la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani.

În contextul dat, Bill Baruch, preşedintele Blue Line Capital, declară citat de CNBC: "Îmi place aurul şi este nevoie de acest metal în portofolii. Graficele arată o evoluţie frumoasă, cu fluctuaţii, până în martie - aprilie, iar acum aşteptările sunt pentru avans. Cred că preţul aurului va ajunge la 2.000 de dolari uncia anul acesta şi că metalul galben trebuie să existe în portofoliile investitorilor. Lichiditatea masivă injectată de banca centrală americană va impulsiona preţurile activelor precum acţiunile, dar va susţine şi aurul".

În schimb, Steve Chiavarone, manager de portofoliu la Federated Hermes, afirmă contrariul, considerând că graba investiţiilor în aur s-ar putea estompa odată ce pieţele se vor stabiliza. În opinia sa, vom asista la o redresare a burselor de acţiuni, iar pe termen lung, titlurile companiilor "sunt un pariu mai bun decât aurul".

De la începutul anului 2020, preţul aurului a urcat cu 15%, iar indicele bursier S&P 500 a scăzut cu 14%.

Amintim că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat oficial Covid-19 pandemie la data de 11 martie, dar preţul aurului nu au explodat imediat, aşa cum se aşteptau mulţi analişti, chiar dacă lovitura dată economiei globale a devenit evidentă odată cu închiderea şcolilor şi a întreprinderilor din întreaga lume.

Preţul aurului a atins cel mai scăzut nivel al anului în 18 martie: 1.477,90 dolari uncia, iar în cursul zilei de ieri trecea de 1.755 dolari uncia - cel mai ridicat nivel intraday de după noiembrie 2012. Chiar şi aşa, cotaţia este cu aproape 171 de dolari sub maximul intraday al tuturor timpurilor, de 1.923,70 dolari/uncie, atins în 6 septembrie 2011.

"Izbucnirea Covid-19 a avut un impact semnificativ asupra pieţei aurului, generând fluctuaţii majore de preţ, deoarece investitorii reacţionează la noile evoluţii legate de pandemie", spune Steven Dunn, şeful departamentului de ETF-uri (Exchange-Traded Funds) din cadrul Aberdeen Standard Investments, citat de Market Watch.

Adam Koos, preşedintele Libertas Wealth Management Group, declară: "Un preţ menţinut la peste 1.700 de dolari uncia ar fi foarte constructiv, nivelul dând elan pieţei. Cotaţia poate ajunge astfel la noi valori maxime, dar va dura ceva timp până atunci". În opinia sa, dacă şocul care va urma pandemiei de Covid-19 va fi mai sever decât arată aşteptările, atunci vom putea asista la o accelerare a achiziţiilor de aur. Koos conchide: "Este dificil să ne imaginăm o economie care va înflori în perioada ce a rămas din 2020, iar din acest motiv vom putea vedea preţuri mai mari ale aurului. Există o mai mare probabilitate ca preţul metalului galben să ajungă la noi maxime istorice decât să revină la 1.500 de dolari uncia la sfârşitul lui 2020".

Şi Peter Grosskopf, director executiv al diviziei de administrare a activelor din cadrul societăţii de investiţii Sprott, crede că preţul aurului poate să se îndrepte către un nivel record. "Urmărim atent tranzacţiile şi fluxurile de pe piaţa aurului, precum şi analizele tehnice care, în majoritate, arată un preţ al aurului de peste 2.000 de dolari uncia către finele anului curent sau începutul lui 2021. Există prea multe datorii la toate nivelurile. Ne-am împrumutat din viitor şi nu există suficientă economie (n.r. PIB) care să o achite. Această ecuaţie necesită o mai mare represiune financiară pe mai departe, iar aurul este un refugiu excelent într-un asemenea proces".

La rândul său, Bill Baruch, preşedintele Blue Line Futures, anticipa luna aceasta, citat de Kitco News, că fundamentele economice pe termen mediu indică un avans al preţului aurului până la 2.000 de dolari uncia. Acesta afirmă: "Cred că preţul aurului va urca la 2.000 de dolari în anul curent. Odată ce vom vedea o cotaţie de 1.800 de dolari/uncie, creşterea la 1.900 de dolari uncia va fi una rapidă".

Analiştii băncii germane Commerzbank au estimat recent că preţul aurului va atinge 1.800 de dolari uncia la finele lui 2020. Un studiu al instituţiei financiare germane, semnat de analistul Carsten Fritsch şi preluat de kitco.com, spune:

"Într-un mediu de piaţă caracterizat printr-o mare incertitudine cu privire la modul în care va evolua criza corona, respectiv în baza faptului că impactul său economic este aproape imposibil de calculat, aurul este capabil să ţină piept dolarului american, care este de asemenea considerat un refugiu sigur".

Commerzbank aminteşte că preţul aurul a atins niveluri record în mai multe monede şi subliniază: "Impactul sever al carantinei globale asupra economiilor şi pieţelor financiare, injecţiile masive de bani eliberate de băncile centrale şi guverne, respectiv datoria suverană în creştere indică o cerere continuă de aur, ca un refugiu sigur şi salvarea de ultimă instanţă. De asemenea, aurul ar putea beneficia de o cerere suplimentară ca protecţie împotriva inflaţiei, după ce carantina se va ridica, dacă oferta de bunuri şi servicii va fi limitată din cauza opririi producţiei şi a perturbărilor din lanţurile de aprovizionare".

În acest context, Commerzbank şi-a modificat în creştere estimarea pentru preţul aurului. Valoarea mai sus menţionată, de 1.800 de dolari uncia, prevăzută pentru finele anului curent, este mai mare faţă de cea preconizată anterior de banca germană: 1.650 de dolari/uncie. Noua valoare ia în calcul ţinerea sub control a pandemiei de coronavirus în a doua jumătate a anului şi stabilizarea pieţelor financiare.

După jumătatea lunii martie, banca americană de investiţii Goldman Sachs estima că, peste 12 luni, preţul aurului va fi de 1.800 de dolari uncia. Săptămâna aceasta, cea mai mare bancă elveţiană, UBS, preconiza că preţul metalului galben va fi în medie de 1.800 de dolari uncia în 2020, după ce, la începutul lunii aprilie, banca franceză BNP Paribas estima că, în ultimul trimestru din 2020, cotaţia aurului va fi de numai 1.550 de dolari uncia, faţă de 1.610 dolari în trimestrul al treilea şi 1.675 dolari în cel de-al doilea.

Ieri, la Comex New York, uncia de aur cu livrare în iunie era cotată la 1.755,90 dolari la ora locală 04.46, în creştere cu 0,9% faţă de sesiunea din ziua precedentă. Cotaţia spot era, la ora 04.56, de 1.723,14 dolari uncia, în urcare cu 0,4% comparativ cu ziua anterioară. Marţi, preţul spot atinsese aproape 1.750 de dolari uncia, cel mai ridicat nivel de după noiembrie 2012. Preţul spot menţionat este cu aproape 300 de dolari mai mare faţă de cotaţia înregistrată la mijlocul lunii martie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bitcoin-ului la cat e asteptat sa creasca, baieti daca nu va place obisnuitiva cu pandemia si tehnologia oferita de crypto asta nu e pandamie e mai mult a 4 -a revolutie industriala

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb