"Pehart Tec Grup" a primit un credit sindicalizat, de la BCR, EximBank şi Banca Transilvania

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 31 ianuarie 2017

BCR, EximBank şi Banca Transilvania acordă producătorului de hârtie tissue Pehart Tec Grup un credit sindicalizat de 24 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă.

Conform BCR, Pehart Tec Grup, controlat de fondul de investiţii Abris Capital Partners, în parteneriat cu omul de afaceri Ioan Tecar, a contractat o facilitate de credit revolving multivalută în va-loare de 24 de milioane de euro.

Facilitatea de credit are o maturitate de trei ani, cu opţiunea de prelungire pe doi ani şi va fi utilizată de Pehart Tec Grup pentru refinanţarea parţială a creditelor existente şi pentru acoperirea nevoilor de capital de lucru, potrivit Agerpres. În cadrul acestei finanţări, BCR are calitatea de Coordonator, Aranjor Principal Mandatat şi Agent. De asemenea, Transilvania au mai acordat Pehart Tec Grup finanţări bilaterale în valoare totală de aproximativ 19 milioane de euro, utilizate pentru investiţiile efectuate în ultimii ani în extinderea şi modernizarea capacităţilor de producţie.

Pehart Tec Grup este cel mai mare producător de hârtie tissue din România şi unul din cei mai importanţi din Europa de Sud - Est. Grupul a fost înfiinţat de Ioan Tecar în anul 2007, iar în luna iunie 2015, fondul de investiţii Abris Capital Partners a achiziţionat pa-chetul de control.

Grupul operează pe două platforme de producţie situate în Dej (judeţul Cluj) şi Sebeş (judeţul Alba), având o capacitate de producţie de 100.000 tone pe an de hârtie tissue şi, respectiv, 30.000 de tone produs finit (hârtie igienică, prosoape de bucătărie, şerveţele). Produsele Pehart Tec Grup sunt comercializate pe piaţa internă şi pe piaţa Europei Centrale şi de Sud-Est.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb